Consiliul elevilor: Scenariul școlii-hibrid ar fi eliminat prin proiectul de OUG care stabilește regulile de reluare și suspendare a cursurilor / Procedurile sunt incoerente

13.107 vizualizări
FOTO: CNE
Procedurile de suspendare a cursurilor și de reluare a lor în funcție de situația epidemiologică, incluse în proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, vineri, de către Ministerul Educației, sunt incoerente, afirmă Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat referitor la proiectul de OUG. Elevii spun că prevederile documentului ar elimina scenariul predării hibride.

În plus, afirmă ei, este „inadmisibil” ca elevii să fie excluși din procesul decizional referitor la suspendarea sau reluarea cursurilor. Iar organizația elevilor mai afirmă că sunt îngrijorătoare prevederile privind gestionarea datelor cu caracter personal ale elevilor, în cadrul cursurilor on-line.

Comunicatul emis sâmbătă de CNE:

Guvernul României lovește din nou: măsurile privind începerea anului școlar sunt complet incoerente!

Ieri seară, pe data de 14 august, Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile pentru reluarea cursurilor în context pandemic, cât și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011.
Consiliul Național al Elevilor condamnă iresponsabilitatea de care Ministerul Educației și Cercetării a dat dovadă de-a lungul întregului proces de elaborare a măsurilor privind începerea anului școlar, care a culminat cu publicarea, în timpul serii de vineri, a proiectului de OUG.

În cadrul acestui acestui proiect se regăsesc mai multe prevederi nefundamentate, printre care:

  • Art. 3, alin. (1) prevede faptul că propunerea suspendării cursurilor, în funcție de contextul epidemiologic, se face de către Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ preuniversitar în parte, cu consultarea asociației de părinți din școală. Este inadmisibil ca o astfel de măsură, care afectează în mod nemijlocit elevii, să fie luată fără consultarea directă a acestora și fără implicarea lor în procesul decizional. Mai mult decât atât, nu putem trece cu vederea formularea folosită în cadrul textului Ordonanței („în funcție de contextul epidemiologic”), este una mult prea generală, fiind foarte ușor interpretabilă. Considerăm că în procesul de suspendare (completă sau parțială) a cursurilor, printre factorii determinanți ai unei astfel de decizii ar trebui să se afle și alte aspecte, precum numărul de elevi din școală și spațiile disponibile.
  • Același articol prevede că unitatea de învățământ poate să decidă fie desfășurarea cursurilor în format fizic, fie desfășurarea acestora „prin intermediul tehnologiei și a internetului”, fapt ce elimină complet scenariul hibrid, care prevedea desfășurarea orelor on-line și fizic simultan. În ciuda acestui lucru, următoarele articole prevăd „limitarea și suspendarea”, care denotă, încă o dată, incoerența în elaborarea acestui act normativ.
  • Propunerea de suspendare a cursurilor este realizată de către fiecare unitate de învățământ în parte, avizată ulterior de către ISJ, iar decizia finală aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În ceea ce privește reluarea cursurilor în unitățile de învățământ în care au fost suspendate, decizia se ia de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, cu avizul DSP, iar unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean sunt doar INFORMATE cu privire la această decizie. Considerăm că acest proces decizional este unul incoerent, fiindcă reluarea cursurilor ar trebui să fie realizată doar în urma consultării unităților de învățământ, astfel încât acestea să poată realiza pregătirea personalului didactic și nedidactic și să poată asigura materialele necesare desfășurării cursurilor.
  • În ultimul rând, nu putem trece cu vederea gestionarea datelor cu caracter personal ale elevilor în cadrul cursurilor on-line, fapt care, conform textului Ordonanței, se va realiza prin proceduri elaborate de către fiecare unitate în parte, în baza unei metodologii-cadru. Ne exprimăm îngrijorarea față de capacitatea unităților de învățământ de a elabora aceste proceduri în mod corespunzător, siguranța datelor personale în mediul on-line reprezentând o provocare pentru întreaga comunitate internațională.

„Încă o dată, Guvernul României dă dovadă de o iresponsabilitate crasă în ceea ce privește începerea anului școlar. Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică vineri seară e unul incoerent, care adâncește nesiguranța și confuzia deja existente în rândul elevilor. E dezamăgitor să vedem că autoritățile exclud complet elevii din procesul decizional privind redeschiderea școlilor și că nici măcar acum, pe ultima sută de metri, nu își asumă un plan de acțiune bine definit. Mai avem fix 30 de zile până la începerea anului școlar, iar, în ritmul acesta, scenariile de aplicare cu siguranță nu vor fi gata. Elevii au nevoie de măsuri ferme și coerente, motiv pentru care solicităm guvernanților consultarea de urgență a societății civile și a autorităților locale, pentru a elabora un set de norme cu adevărat aplicabile, nu promisiuni și declarații de presă fără conținut.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.


1 comment
  1. Bravo! Consiliul elevilor este de departe cea mai competenta voce din educație.

    Guvernul nu știe cum să NU înceapă școala dar să NU fie din vina lui.

    Eu știu că nu-mi voi lasă copii la scoală.
    Învățământul în România este obligatoriu – dacă mergi la examenele de încheiere a situației școlare promovezi un an școlar într-o zi.
    Cât despre pierderea elevilor, sincer, cine mai învață ceva la școală?
    Excursii – da, proiecte – da, cluburi – da, olimpiade – da, practica la firme – da, socializare – da și nu, cultura generala – nu, principii – nu, modele – nu.

    Sugestie – urmăresc educația din R. Moldova si mi se pare f. tare. Propunerea mea este sa ne luam după ei. https://mecc.gov.md/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SNSPA nu va intra în grevă: “Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate”, spune rectorul instituției, Remus Pricopie

“Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate. SNSPA nu va intra în grevă, toate activitățile didactice se vor desfășura…
Vezi articolul

Subiecte de Bacalaureat „care să nu mai fie bazate pe memorie”, anunțate spre pilotare de ministrul Educației pentru examenul din 2021 / Plus: Anisie anunță planuri-cadru noi începând de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului

„Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să…
Vezi articolul

Profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din școli pot trimite Ministerului Educației propuneri pentru debirocratizare până pe 15 august, pe o adresă de mail dedicată

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat, miercuri, 23 iulie, o inițiativă prin care invită profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din învățământ și cercetare să trimită propuneri pentru debirocratizarea…
Vezi articolul

Reclamația Ligii Studenților din Iași la adresa Universității de Medicină „Grigore T. Popa”, după ce prezența în sesiune a fost condiționată de vaccinare sau un test negativ, respinsă definitiv de instanță ca nefondată

Curtea de Apel Iași a respins definitiv reclamația făcută de Liga Studenților din Iași la adresa Universității de Medicină „Grigore T. Popa”, care a condiționat prezența fizică la sesiunea din…
Vezi articolul