Consiliul Național al Elevilor le cere viitorilor guvernanți o strategie coerentă în Educație: Fiecare ministru cu o viziune proprie a dat naștere unei instabilități decizionale

200 de vizualizări
Foto: Facebook Consiliul National al Elevilor
Elevii au lansat astăzi un “apel către viitorii guvernanți”. “Ca urmare a moțiunii de cenzură adoptată joi, 10 octombrie 2019, și în lumina situației critice de la acest moment din sfera politică, Consiliul Național al Elevilor face apel la decidenții de la nivel central să trateze cu responsabilitate educația, gândind și asumându-și o strategie coerentă, valabilă pe termen mediu și lung, care să conducă treptat spre configurarea unui sistem de învățământ incluziv de calitate, în care nevoile și interesele elevului să primeze”, spun elevii, într-un comunicat de presă.

CNE spune că “palierul educațional a suferit numeroase schimbări de formă de-a lungul timpului, propuse de miniștri aflați pe rând în fruntea Ministerului Educației Naționale, fiecare având o viziune proprie pe care și-o dorea a fi implementată, fiecare uitând de proiectele și programele deja în curs de dezvoltare, dând naștere astfel unei instabilități și unei discontinuități decizionale”.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor

“Apel către viitorii guvernanți

Ca urmare a moțiunii de cenzură adoptată joi, 10 octombrie 2019, și în lumina situației critice de la acest moment din sfera politică, Consiliul Național al Elevilor face apel la decidenții de la nivel central să trateze cu responsabilitate educația, gândind și asumându-și o strategie coerentă, valabilă pe termen mediu și lung, care să conducă treptat spre configurarea unui sistem de învățământ incluziv de calitate, în care nevoile și interesele elevului să primeze.

Palierul educațional a suferit numeroase schimbări de formă de-a lungul timpului, propuse de miniștri aflați pe rând în fruntea Ministerului Educației Naționale, fiecare având o viziune proprie pe care și-o dorea a fi implementată, fiecare uitând de proiectele și programele deja în curs de dezvoltare, dând naștere astfel unei instabilități și unei discontinuități decizionale, care nu au făcut altceva decât să se răsfrângă asupra actorilor principali ai procesului instructiv-educativ: elevii și profesorii.

Cu toate acestea, privind retrospectiv, sistemul de învățământ românesc în ansamblu este același de ani buni: subfinanțat, lipsit de un curriculum adaptat la cerințele actuale ale elevilor și ale pieței muncii, marcat de un grad de incluziune scăzut, care favorizează fenomene precum părăsirea timpurie a școlii, devenită o realitate crudă pentru țara noastră, insuficient pentru o formare corespunzătoare a elevilor ca oameni și viitori cetățeni responsabili, activi, pregătiți și integrați profesional.

De aceea, solicităm ca, indiferent de culoarea politică a celor care își vor asuma guvernarea României atât înainte, cât și după alegerile parlamentare, educația în școlile românești să fie tratată drept prioritate zero a Guvernului și în practică, nu doar la nivel declarativ, pornind de la premisa că o țară privată de o educație calitativă este o țară privată de dreptul la dezvoltare. De asemenea, atragem atenția asupra importanței consultării directe a beneficiarilor primari ai măsurilor propuse spre adoptare: elevii. Fără un dialog constant între guvernanți și reprezentanții elevilor, riscăm să fim din nou martorii unor decizii care, în loc să sprijine parcursul educațional al acestora, îl îngreunează.

În privința măsurii vehiculate în spațiul public, privind comasarea celor trei ministere: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Tineretului și Sportului, prin reunirea a trei portofolii distincte, subliniem că, în cazul implementării acestei propuneri, este imperios să se acorde o atenție sporită fiecărui domeniu în parte, fără a fi afectată independența sau eficiența gestionării lor. Educația este un portofoliu complex și prezintă probleme a căror rezolvare nu permite amânare.

‘La nivel socio-politic, ne aflăm într-o situație critică, într-o adevărată criză. Ceea ce ne dorim de la viitoarea guvernare, oricare ar fi componența ei, este responsabilitate în ceea ce privește relația cu sectorul educațional, conștientizarea faptului că Educația este un sistem complex, că fiecare elev este diferit, iar sistemul trebuie să răspundă la nevoile fiecăruia. Nu în ultimul rând, ne așteptăm la asumarea unor decizii care să aibă în centrul lor bunăstarea beneficiarilor primari ai educației, chit că aceste decizii nu sunt mereu cele mai “aducătoare de voturi”. Indiferent de culoarea politică, ele trebuie gândite, asumate și aplicate.’, a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Informații de background

Amintim că liberalii își pregătesc viitorul guvern, după ce executivul Dăncilă a fost demis prin moțiune, iar pentru Ministerul Educației planurile sunt să fie comasate trei portofolii într-unul singur. Asta pentru că PNL vizează, potrivit surselor Edupedu.ro, o reducere a numărului de ministere de la 24 la 15.

La șefia Educației, două nume sunt în pole position: Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, și Monica Anisie, președintele PNL Sector 2 și fost secretar de stat la Educație în Guvernul Cioloș.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Nepotism la olimpiadă. Un profesor a fost evaluator la Olimpiada de Muzică pe București, deși fiul său era înscris în concurs, lucru interzis de regulament: Inspectoratul trebuie să vă dea explicații, nu eu / Șefa comisiei de organizare știa de incompatibilitate, dar abia acum a cerut explicații

Un profesor de muzică de la Colegiul Național „Dinu Lipatti” din Capitală a fost membru în comisia Olimpiadei Naționale de Muzică, faza zonală, pentru clasele III-VIII, susținută între 7 și…
Vezi articolul

Până astăzi, la ora 14, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației raportul centralizat al comenzilor de manuale școlare pentru elevii minorităților naționale / În unele școli, adresa CNPEE a ajuns foarte târziu

Până marți, 23 aprilie, ora 14, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației raportul centralizat al comenzilor de manuale școlare pentru elevii minorităților naționale, unui adrese a Ministerului Educației, document…
Vezi articolul

PSD cere premierului Orban demiterea ministrului Educației, Monica Anisie, cu o zi înainte de începerea școlii. Vasile Dâncu acuză “bâjbâieli”, comunicare “execrabilă” și că “se pregătește un alt furt al PNL”

Partidul Social Democrat cere premierului demiterea ministrului Educației, Monica Anisie, a anunțat președintele Consiliului Național al formațiunii politice, Vasile Dâncu, citat de Agerpres. Apelul vine cu o zi înaintea începerii…
Vezi articolul

Dan Barna: Proiectele de legi iniţiate de domnul Cîmpeanu îşi propun doar să protejeze plagiatorii din această ţară, începând cu premierul şi continuând cu miniştrii, secretarii de stat şi toţi cei care au aceste probleme de plagiat

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că singura şansă a educaţiei din România ar fi schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu, deoarece pachetul de legi propus de…
Vezi articolul