Consiliul Național al Elevilor: Orice altă legitimație de călătorie în afara abonamentului, inclusiv biletele, va fi acceptată pentru decontarea navetei școlare, ca urmare a deciziei CCR

565 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor anunță că „salută decizia Curții Constituționale de a constata caracterul neconstituțional al sintagmei ‘pe bază de abonament’ enunțată în articolul 84 alin. 3 din cadrul Legii Educației Naționale nr. 1/2011, deoarece, în acest fel, orice tip de altă legitimație de călătorie validă va fi admisă pentru asigurarea decontării navetei”.

Articolul amendat de Curtea Constituțională a României (CCR) prevede că „elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă”.

Consiliul Național al Elevilor susține, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că „datorită hotărârii definitive adoptate de către Curtea Constituțională însă, elevii al căror transport zilnic este realizat în baza biletelor de călătorie devin, pe această cale, eligibili pentru a beneficia de decontul navetei, iar acest factor va avea un impact pozitiv, determinând scăderea ratei abandonului școlar și eliminarea unor cheltuieli pe care mulți elevi nu și le permit din cauza bugetului redus al familiei”.

„Solicităm noului Guvern al României să monitorizeze îndeaproape implementarea acestei facilități prin întocmirea unui plan concret de acțiune cu aplicabilitate locală pentru ca toți elevii români să beneficieze de decontarea cheltuielilor aferente navetei”, spune CNE.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, declară că „ne așteptăm de la noua guvernare să întocmească un plan de acțiune concret pentru a monitoriza implementarea legislației privind decontul cheltuielilor aferente transportului pentru elevii navetiști. Consiliul Național al Elevilor își asumă să vegheze asupra modului în care aceste facilități se acordă elevilor: fiecare elev are dreptul la educație, iar statul este obligat atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere moral să asigure acest aspect”.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contractul educațional semnat de părinți la școală nu afectează exercitarea drepturilor părintești, avertizează Ministerul Educației, care combate o informație apărută pe grupul Federației Părinților: Autoritatea tutelară aparține părinților

Ministerul Educației transmite că informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu este falsă. Informația falsă a apărut marți…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății nu a fost de acord cu propunerea ca școlile să se funcționeze cu prezență fizică fără condiția vaccinării a 60% din personal, acolo unde incidența e sub 3 la mie. Cîmpeanu: Nu putem decât să respectăm decizia

Ministerul Sănătății „nu a putut fi de acord, din motive epidemiologice”, cu propunerea Ministerului Educației ca, în localitățile unde rata de incidență nu depășește 3 la mie, școala să se…
Vezi articolul

Daniel David, despre tăierea concursurilor și olimpiadelor școlare la clasele I-IV: În ciclul primar important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a decis prin ordin de ministru să nu organizeze olimpiade și concursuri școlare naționale pentru clasele I-IV în 2025, iar ministrul Daniel David a explicat…
Vezi articolul