Copiii de grădiniță și școală primară din Franța nu mai sunt obligați să stea acasă dacă un coleg este testat pozitiv pentru Covid-19

5.034 de vizualizări
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
Guvernul francez a decis să renunțe la o parte dintre restricțiile aplicate în școlile primare și grădinițe, ca măsuri de prevenție în contextul epidemiei Covid-19, potrivit Radio France International. De azi, orele din cele două cicluri de învățământ „continuă să se desfășoare ca de obicei”, chiar dacă un elev este testat pozitiv.

Noua regulă, anunțată duminică, este aplicabilă copiilor de 3-10 ani și o înlocuiește pe cea potrivit căreia elevii care au intrat în contact cu o persoană apropiată se pot întoarce la școală doar dacă au fost testați negativ, după ce au stat acasă șapte zile.

Măsura a fot adoptată după ce biroul consultativ al Înaltului Consiliu pentru Sănătate Publică al Ministerului Sănătății a publicat, săptămâna trecută, o notă potrivit căreia „copiii prezintă puține riscuri de a contracta boala în formă gravă și de a răspândi SARS-CoV-2”.

Potrivit sursei citate, la trei săptămâni de la deschiderea anului școlar, în Franța erau închise luni, conform protocolului existent, doar 89 de școli publice și private dintr-un total de 61.500 la nivel național. În multe alte școli erau suspendate anumite clase. În total, potrivit ministrului Educației, Jean-Michel Blanquer, luni erau închise 2.000 de clase, număr așteptat să scadă după introducerea noilor reguli.

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


3 comments
  1. Cadrele didactice ce parere au despre asta?

  2. Da, iar la noi se inchid si scolile din jur daca apare un caz intr-o scoala. Plus ca suntem probabil singurii din lume care obligam copiii sub 11 ani sa poarte masca la scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Niciun concurs la grădiniță și la ciclul primar – noua politică a Ministerului Educației pentru calendarele competiționale oficiale, anunțată ca „decizie” de secretarul de stat Florian Lixandru la 3 luni după tăierea din senin a peste 40 de concursuri școlare, în ianuarie 2024 / Același minister lasă însă zeci de concursuri private să se desfășoare în școli

Noua politică a Ministerului Educației din acest an este reducerea competiției între elevi, se arată într-un răspuns al secretarului de stat Florian Lixandru (PSD) la solicitarea senatoarei PSD Laura Georgescu,…
Vezi articolul

USR acuză PNL pentru calitatea consilierilor ministrului Educației și cere: „Fără pile de partid, doar oameni integri” / Niciun cuvânt despre prezența Danielei Vișoianu la Minister, cu proiect pe fonduri europene în derulare și legături cu băieții deștepți din energie

USR face bilanțul guvernării PNL pe Educație, la aproape o lună de când liberalii au preluat guvernarea, și nominalizează fiecare consilier sau secretar de stat considerat „cu probleme” din perspectiva…
Vezi articolul

Ministerul Educației: În PNRR rămân doar proiectele care pot fi finalizate până în 2026 – pierdere de 718 milioane de euro, dar se putea ajunge la 1,7 miliarde / Platforma de evaluare online a elevilor va fi finanțată prin PoCIDIF

Au fost păstrate în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), în urma renegocierii, numai proiectele care pot fi finalizate la timp, iar pentru celelalte se vor căuta alte surse…
Vezi articolul

UPDATE 2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ au cerut Ligiei Deca să precizeze public că la acest moment nu există niciun proiect privind salarizarea diferențiată în funcție de performanță / Grupul de lucru pentru realizarea criteriilor de performanță nu s-a mai întâlnit de pe 1 aprilie

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat ministrului Educației, Ligia Deca, să precizeze public că la acest moment nu există niciun proiect…
Vezi articolul