Creștere de aproape 80% a normelor didactice ocupate de profesorii necalificați, în ultimii 13 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Peste 5.100 de norme au fost ocupate de cei fără studii corespunzătoare postului în anul școlar trecut

18.082 de vizualizări
Titularizarea
Foto: © Photosvit | Dreamstime.com
În anul școlar 2023-2024, peste 5.100 de norme au fost ocupate de cadrele didactice necalificate, adică fără studii corespunzătoare postului, potrivit raportului privind starea învățământului, document publicat de Ministerul Educației și Cercetării. Este cel mai mare număr din ultimii 13 ani.

Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, în ultimii ani se observă o creștere a ponderii posturilor ocupate cu personal didactic fără studii corespunzătoare postului.

Dacă în anul școlar 2011-2012 erau 2.852 de norme didactice ocupate de profesorii necalificați, în anul școlar 2023-2024 numărul acestor norme a crescut până la 5.155. Aceste lucru înseamnă o creștere de aproximativ 80%.

  • Menționăm că o normă didactică poate fi ocupată de mai mulți profesori suplinitori.

Raportul Ministerului Educației poate fi consultat mai jos:

Despre norma didactică

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că activitatea profesorului se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Articolul 207 – „(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;

b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;

c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;

d) activități de management al clasei;

e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;

f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.”

Articolul 207 – „(4) Norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a antepreșcolarilor/ preșcolarilor și a elevilor în clasă, în care pot fi incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin. (1) lit. a) și se stabilește după cum urmează:

a) un post de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;b) un post de educator/educatoare ori de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator/educatoare ori de profesor pentru învățământul preșcolar pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;

c) un post de învățător/învățătoare ori de profesor pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

d) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

e) 14 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit și care desfășoară activitate de mentorat;f) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

g) 20 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin gradul didactic I și care desfășoară activitate de mentorat;

h) pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice – 16 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână;

i) un post pentru personalul didactic de predare din învățământul special integrat, pentru personalul didactic itinerant și de sprijin, pentru personalul didactic din învățământul special preșcolar, kinetoterapie, educația psihomotrică, terapii specifice și altele, în funcție de tipul și nivelul de severitate al dizabilității, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;

j) un post de profesor documentarist pentru digitalizare, în centrele de documentare și informare.”

Informații de context

În luna mai a anului trecut, profesoara Nina Vasile a vorbit, la emisiunea Destine de la Radio Muscel FM, despre ce înseamnă statutul de cadru didactic suplinitor în sistemul de învățământ românesc. „Când un om aude (cuvântul – n. red) suplinitor, se gândește la cineva care are doar liceul, care este subcalificat, care nu știe să predea, nu se descurcă”, a precizat aceasta.

Tot în luna mai, vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a spus că în sistemul de educație sunt în prezent aproape 7000 de profesori necalificați, adică nu au studiile corespunzătoare. În septembrie anul trecut, Ligia Deca spunea că sunt “peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau“.

În luna martie anul acesta, Edupedu.ro a scris că în acest an școlar este cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România: Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024.

Care sunt profesorii fără pregătire. Cele trei situații

Cadrele didactice fără pregătire sunt profesorii, educatorii și învățătorii care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă. Conform Ministerului Educației aceștia pot fi în următoarele situații:

  1. Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului.
  2. Studenți, în curs de calificare.
  3. Cu studii medii.
Situația suplinitorilor fără studii corespunzătoare din 2019 încoace

Iată situația din ultimii ani a cadrelor necalificate care predau elevilor:

Foto: © Photosvit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii necalificați și unii debutanți de Informatică și TIC au dificultăți în înțelegerea și aplicarea programelor școlare, potrivit unui raport al ISJ Buzău
Cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România. Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024
Aproape 7.000 de profesori necalificați, în școlile din România, susține un lider sindical. Purcaru, FSLI: Avem nevoie de tineri performanți, iar în ultimii ani au venit foarte puțini. În primii 5 ani peste 50% din nou-veniți au părăsit sistemul de educație

4 comments
  1. sa se elibereze posturile ocupate .eu am facultatea în domeniu .un master și ocup un post rezervat.De ce???ca unii stau pe 2locuri ..ceea ce .mi se pare aberant .plus pensionarii care nu mai au răbdarea necesara …de ce nu se eliberează posturile?? ,suplinitori cu faculate în domeniu ..datorita sistemului și politicii.plus în fiecare am un examen care nu ii vad rostul ..Ai facultatea. licenta .definitivatul în postul de învățător de ce trebuie sa dai an de an un examen dacă nu eliberați posturi ??iar acum spuneți ca suntem suplinitori ..pai da fără catedra .dar am studiile în domeniu ptr post de invatatoare .dar preferați sa între unul cu un liceu ,deoarece a susținut un concurs pe județ…..D nule ministru faceți ceva în privința titularizare!sa ocupe posturile cei care au licenta și definitivatul în învățământ ptr catedra respectiva!sa lase locurile libere pensionarii și cei care ocupa 2 posturi …..

  2. Și soluția (pe surse) a ministerului este să crească norma de predare, LOL. Deci dacă până acum a crescut cum a crescut numărul necalificaților, stai să vezi de-acum înainte!

  3. Ma întreb de ce.De politica bună pe care o duceți. Oricum cine mai rezista va rămâne dar cred ca vor pleca destul de mulți.Sunt f mulți și care se vor pensiona .Va rămâne AI-ul.Ieftin și bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici: Dacă ducem copilul la înot, vrem să-l vedem campion, dacă îl ducem la fotbal, vrem să-l vedem Messi. Atunci când traseul nu mai corespunde, intrăm în panică și lucrurile pot aluneca. Mai târziu va avea ecou în viața copilului

Adrian Rădulescu, antrenorul campionului olimpic David Popovici de la vârsta de 10 ani, a vorbit într-un interviu pentru Edupedu.ro despre situațiile în care uneori părinții și antrenorii ajung „să-i pună…
Vezi articolul

Secretar de stat în Ministerul Educației: Putem îmbunătăți platforma de evaluare la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar varianta optimă e sa formăm profesorii / Evaluatorii vor fi învățați cum să corecteze chiar pe baremul de la examen, în amiaza examenului

„Au existat diferențe de notare la partea de grilă, nu semnificativ numeric, dar suficiente cât să conteze. Varianta optimă este să formăm profesorii pe subiectul dat. Vom forma în ziua…
Vezi articolul

Consiliul Cercetării Științifice are atribuții noi, dar mai puține de spus în privința standardelor de calitate în domeniu, prin noul Regulament de funcționare / Mai mulți membri, reguli mai precise privind conflictul de interese

Consiliul Național al Cercetării Științifice, for ce are ca scop să sprijine autoritățile în domeniul cercetării, are o serie de atribuții noi sau modificate, ca urmare a schimbărilor legislative din…
Vezi articolul