Creștere normă didactică 2025. Dezastrul este la profesorii cu puține ore pe săptămână, pentru că ei vor avea nevoie de mai multe școli, semnalează profesorul Marius Lobază: Partea cinică a ministerului este că îi obligă pe cei care nu pot face naveta să facă o cerere prin care renunță de bunăvoie la salariu și la vechimea în învățământ

3.064 de vizualizări
Marius Lobază / Foto: captură TVR Timișoara – Facebook.com
Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a vorbit despre efectele pe care le are creșterea normei didactice de predare. „Dezastrul este la cei cu puține ore pe săptămână, pentru că ei vor avea nevoie de mai multe școli. Dacă până acum erau 2-3 școli, acum vor fi 4-5 școli”, a spus acesta pentru TVR Timișoara.

Marius Lobază a precizat că „partea cinică a ministerului este că îi obligă pe cei care nu pot face naveta să facă o cerere prin care renunță de bunăvoie la salariu și la vechimea în învățământ”.

„Dezastrul este la cei cu puține ore pe săptămână, pentru că ei vor avea nevoie de mai multe școli. Dacă până acum erau 2-3 școli, acum vor fi 4-5 școli. Iar partea cinică a ministerului este că îi obligă pe cei care nu pot face naveta să facă o cerere prin care renunță de bunăvoie la salariu și la vechimea în învățământ.

De exemplu, un coleg de-al meu, să zicem, are 18 ore la Jimbolia și primește 2 ore la Lugoj. Cum să facă naveta pentru 2 ore? Te costă mai mult deplasarea decât primești pe cele 2 ore. Atunci, face o cerere prin care el renunță la cele 2 ore, în schimb nu va avea salariul întreg, va avea salariu diminuat cu 2 ore, dar din sumă mare. În plus, pierde cele 2 ore la vechime”.

Cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei, potrivit ordinului ministrului educației nr. 5.198/2025. Prin acest ordin a fost aprobată Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.

Renunțarea la diminuarea normei de predare se face cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă/învățământ.

Art. 12 – „Cadrele didactice repartizate pe posturi didactice/catedre conform prezentei Proceduri, după prezentarea la posturile didactice/catedrele la care au fost repartizate și încheierea contractelor individuale de muncă/actelor adiționale la contractele individuale de muncă, potrivit Metodologieicadru și prezentei Proceduri, pot opta, din proprie inițiativă, să nu desfășoare o parte din orele aferente activităților didactice de predare-învățare-evaluare la clasă, în noile unități de învățământ, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă/învățământ”, se arată în procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și:
Cornelia Popa Stavri, FSLI, despre creșterea normei de predare pentru profesori: Aceste 2 ore înseamnă muncă mai multă, timp suplimentar de lucru, timp care nu se regăsește în plată. Este vorba despre starea de sănătate a cadrelor didactice
OFICIAL Profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli. În acest caz, le este afectată și vechimea în muncă/învățământ
Vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu: Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse
Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Ni s-a arătat că se poate să se refacă toate regulile la finalul jocului, adică după ce am parcurs o întreagă mobilitate, după ce s-au emis decizii, după ce am detașat oameni, acum o luăm de la capăt. Este un dezastru total


4 comments
  1. sa intoarcem argumentul dlui profesor: aceste 2h suplim pot fi amorsa unui proces de difuzie in masa a titularilor din orase catre mediul rural, unde mixul de dezalfabetizare si credinte religioase medievale face ravagii (vezi scorul cg&aur). teritoriile pierdute ale Republicii pot fi recuperate prin educatie.

    1. Și credeți că profesorii de la orașe vor schimba mentalitățile rurale? Va crește calitatea învățământului în mediul rural datorită lor? Vreți să spuneți, de fapt, că cei care predăm în rural am contribuit la dezalfabetizare și avem credințe religioase medievale. Vă înșelați. Factorii stării educației în sate sunt multipli. Și dacă ar avea profesori de la Vianu, elevii mei ar trăi în aceleași condiții, ar avea aceleași greutăți, aceeași viziune despre viață, aceiași părinți și aceeași societate care să îi inspire. Satul românesc se zbate în sărăcie și uitare sub ochii guvernanților.
      De satul românesc ne amintim doar când e de rău: la examene, când constatăm că elevii sunt slabi, și la alegeri, când constatăm că votează cu cg&aur.

  2. Când Bolo a impus mărirea normei didactice a mizat pe faptul ca profesorii sunt în C.O. și nu vor riposta. A văzut ca reacția este destul de intensa, și acum își joaca (cu putere, ce-i drept) ultima carte, știut fiind ca nu vor exista alte pachete de legi pe care sa le impună asa-zisei „coalitii”.

    1. corect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La discuțiile cu premierul Ciolacu și sindicatele profesorilor, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact bugetar pe “inechitățile salariale” ale angajaților din funcții de conducere – directori, contabili-șefi și secretari-șefi – surse

La discuțiile de luni de la Guvern, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact financiar privind eliminarea inechităților pe salarizarea directorilor și personalului didactic din funcțiile de conducere și…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania anunță că dorește să preia Cetățuia Brașovului / Aici ar putea fi înființate centre multiculturale, de limbă, cultură şi civilizație românească sau de creativitate / MAI ar avea în plan să transforme Cetățuia într-un centru de pregătire a polițiștilor

Universitatea Transilvania din Brașov a răspuns pozitiv întrebării Ministerului Educației dacă ar fi interesată de preluarea Cetățuii Brașovului, anunță Bună Ziua Brașov. Și Ministerul de Interne a anunțat că își dorește imobilul…
Vezi articolul

Pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă, o posibilă soluție în combaterea violenței din școală, spune ministra Educației / Deca ar fi de acord cu exmatricularea pe 3 zile, propusă de sindicate

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat marți, 11 aprilie, că pornirea permanentă a camerelor video din sălile de clasă poate reprezenta o posibilă soluție în combaterea violenței din școală. Reacția…
Vezi articolul