Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Ştiinţe Politice din SNSPA după audierile în cazul Bulai: Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica studenților. Una dintre studentele noastre a fost înfometată, au spus procurorii

8.334 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, după audierile de la Parchet, că „sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica studenților. Una dintre studentele noastre a fost înfometată”, i-au spus procurorii lui Cristian Pîrvulescu, scrie Agerpres. Înainte să intre la audieri el a declarat că au existat zvonuri despre „limbajul” folosit de Alfred Bulai faţă de studenţi, dar erau foarte vagi şi „nici pe departe” de tipul celor care au apărut ulterior în mărturiile studentelor, mai scrie agenția de presă.

Cristian Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

El a declarat că a fost „şocat” de ce a aflat în timpul discuţiilor cu procurorii despre cazul sociologului Alfred Bulai, spunând că a aflat de la anchetatori că o studentă a fost înfometată în timpul unui curs de practică.

„De exemplu, nu ştiam că una dintre studentele noastre a fost înfometată în timpul practicii şi că a avut nevoie de asistenţă medicală şi alte chestiuni de genul acesta pe care domnul procuror mi le-a descris în momentul în care am avut discuţia. Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica. Trebuie să vă spun că este singurul stagiu de practică pe care îl aveam la facultate şi la care nu găsim în momentul de faţă rapoarte. Nu a existat o transmitere a atribuţiilor şi a arhivelor. Noi credem că le vom putea recupera pe toate (…) Este un fapt. Deci, a venit o ambulanţă. Nici eu, nici domnul rector nu am avut cunoştinţă”, a declarat Cristian Pîrvulescu în faţa jurnaliştilor, la ieşirea din sediul Parchetului.

Răspunzând unei întrebări, Pîrvulescu a precizat că ancheta procurorilor se concentrează pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.

„Existau profesori care mergeau, evident. Erau asistenţii domnului Bulai, care îl însoţeau în stagiile de practică. Unii dintre ei au răspuns întrebărilor Poliţiei în urmă cu câteva zile sau săptămâni. Alţii nu. Dar, în general, ancheta cred că este concentrată pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani (…) Întotdeauna, experimentele se desfăşurau în zona rurală în diferite colţuri din ţară (…) Practica este un experiment. Se desfăşura în diferite locuri din ţară, în zone rurale, în care se făceau diferite anchete. Teoretic, din punct de vedere sociologic, foarte interesant”, a mai spus Pîrvulescu.

Amintim, înainte să intre la audieri Cristian Pîrvulescu a spus că „nu a existat nicio plângere formală în ceea ce priveşte situaţia domnului Bulai. (…) Nu ştiu dacă studentele vorbeau între ele, că nu vorbeau cu mine. Ce pot să spun sigur, este că zvonuri au existat. Nu au existat dovezi. Zvonurile nu erau nici pe departe de tipul celor care au apărut în mărturii. Ele erau foarte vagi. (…) Nu au existat niciodată sesizări formale. Dacă Parchetul le-a căutat, cu siguranţă nu le-a găsit. În ceea ce priveşte discuţiile, au existat discuţii cu studenţii, dar niciodată nu au produs probe”, le-a spus Pîrvulescu jurnaliştilor.

El a afirmat că nu a avut nicio discuţie cu Alfred Bulai despre acele zvonuri şi a precizat că nu doreşte să detalieze despre „bârfele” care circulau în facultate, pentru a nu risca un proces în instanţă cu acesta. Citește aici declarațiile lui Cristian Pîrvulescu înainte de audieri.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


7 comments
  1. părerea mea ca astfel de lucruri se petrec în multe facultăți. alde bulai există peste tot.

    1. Apropos, ce pregătește această „școală națională ” agenți de vânzări și vânzătoare în Mall? Atenție, în Mall este concurență mare, acolo se angajează absolvente de la Bologie, Psihologie, Drept, Geografie.

      1. Această ”școală” pregătește nomenclaturiști, amante și secretare de nomenclaturiști, oameni ”bine puși” care să ne conducă pe noi restul. Fosta Ștefan Gheorghiu, pepiniera SRI. Ce mai vreți?

        Nu se duce nimeni acolo pentru a studia. Toți se duc pentru networking, pentru a cunoaște pe cine trebuie și a intra în cercul viitorilor politicieni de renume. Sau în SRI, după cum e mai bănos.

        Hai să nu ne mai dăm pe după perdea. Toată lumea știe ce se face, pentru cine se face, cum se face și de ce se face ”școală” la SNSPA! Doar de-aia l-au lăsat acolo pe Bulai ani de zile, știind foarte bine care-s apucăturile. Și dacă nu erau alegeri în toamna asta, nici anul ăsta nu pățea nimic, să fim serioși.

  2. ce fel de Decan care nu are habar ce fac Profesorii cu studentii ? Sictir amice si Demisia !

  3. „au existat discuţii cu studenţii, dar niciodată nu au produs probe”, le-a spus Pîrvulescu jurnaliştilor.

    Deci au fost sesizari, macar verbale, mai multe, nu doar una! Oare ce probe mai astepta ca sa ia masuri?! Și de ce nu a înștiințat pe cei în drept sa le obtina?!
    Oare cum or fi ajuns profesori astfel de caractere?!
    Pirvulescu, 2 lucrări în WoS, 0 lucrări în Scopus.
    Pieleanu, 0 în WoS + Scopus
    Bulai, 5 în WoS, 2 în Scopus.

    Înțeleg de ce ultimul menționat era considerat „genial” de către colegi, dar nu pot pricepe cum poate statul finanța astfel de „scoli”, fie ele și „nationale”?!

    1. Niște mediocrități: Bulai; Pieleanu; Pârvulescu. De aceea sunt coferențiari la 60 ani, mai mult politruci de Antena3. Științific sunt zero.

  4. Toată conducerea SNSPA în frunte cu Pricopie trebuie să își dea demisia: au dovedit ori că nu știu ce se întâmplă în ograda lor, ori au închis ochii și ne-au mințit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Impactul burselor asupra participării elevilor la ore în ultimii doi ani – studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației: Peste 65% consideră că bursa le-a crescut performanța școlară / Cel mai mare impact la oraș a fost asupra motivației școlare, iar în rural asupra abandonului

Peste 65% dintre elevii și părinții participanți la un studiu de percepție al Institutului de Științe ale Educației, publicat de Ministerul Educației consideră că acordarea burselor în ultimii doi ani școlari…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2024 pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi comunicate acestora vineri, 23 februarie, prevede calendarul de organizare a simulării. Profesorii ar…
Vezi articolul

Teste de antrenament pentru Bacalaureat 2024, la Limba și Literatura Română, Matematică, Istorie, Logică și alte discipline, publicate de Inspectoratul Școlar Constanța

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a publicat teste de antrenament în vederea pregătirii pentru examenele naționale, Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Aceste teste reprezintă variantele de subiecte realizate pentru simulările…
Vezi articolul

Ludovic Orban, bâlbâieli cu privire la noul ministru propus al Educației: Domnul Cîmpeanu este rectorul Universității de… Facultății veterinare, este președintele asociației rectorilor, noi îi spunem rectorul rectorilor / E garanția implementării ‘România educată’

Președintele PNL, fostul premier Ludovic Orban nu a știut numele universității pe care o conduce noul ministru propus de partidul său și susținut puternic chiar de el în poziția de…
Vezi articolul