Cronica unei tăceri instituționale – 14 aprilie: dies maeroris pentru cadrele didactice ale SNSPA

SNSPA, o instituție ce se revendică drept „școală de guvernare”,  suspendă ad-hoc regula comunicării preventive: în dimineața de 14 aprilie 2025, membrii comunității academice au descoperit că veniturile pentru munca deja prestată fuseseră diminuate cu până la 90%.

• Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/universitate, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.

Data de 14 aprilie va rămâne în memoria multor angajați ai SNSPA drept dies maeroris, adică, o zi de tristă amintire pentru practicile manageriale educaționale actuale. În mod paradoxal, tocmai într-o instituție ce își (auto)proclamă explicit misiunea formării unei elite specializate în guvernare, administrație publică, politikós (i.e. referitor la cetățeni / referitor la sat și administrarea sa) și în comunicare strategică, principiul fundamental al transparenței instituționale și al notificării prealabile (valabil încă din perioada romană – principium notificationis praealabilis –) a fost încălcat fără drept de apel. Concret, ziua de 14 aprilie 2025 a adus cu sine reduceri salariale de până la 90%, care au setat un precedent periculos în leadershipul educațional actual. 

Cum s-a ajuns aici? 

Mai întâi a fost murmurul. Între 7 și 10 aprilie, comunitatea academică a SNSPA s-a aflat într-o atmosferă de zvon, incertitudine și speculații – o veritabilă stare de incertitudo facti. Informații parțiale despre o presupusă „corectare” a formulei de calcul salarial circulau informal, fără confirmare oficială.

Pe 8 aprilie, membrii Școlii Doctorale Multidisciplinare a SNSPA primesc un e-mail redactat ambiguu, ce anunță o așa-zisă „suspendare graduală” a unor sume, invocând o recalculare salarială viitoare. Fără cifre concrete, acest mesaj nu a fost decât o încercare de pseudo-legitimizare a unui demers anunțat „pe surse”. Ironia sorții face ca larvatus prodeso (i.e. „avansez mascat”), expresie adoptată de Descartes pentru a-și ascunde ideile radicale de intoleranța epocii sale, pare să descrie perfect strategia managerială a SNSPA, pusă în practică printr-o comunicare internă top-down, chestionabilă și ambiguă, specifică stilurilor dictatoriale. 

Capo de tutti i capi – sau cum se pun în practică ordinele 

Deși transparența decizională, consemnată în Carta Universitară, reclamă consultarea Senatului, niciun proces‑verbal nu este făcut public și, prin urmare, nu consemnează votul pe această speță. Prin urmare, comunitatea academică, în ansamblul său, a fost pusă în fața unei oferte pe care nu o putea refuza, cu iz de (des)facere a clișeelor comunicaționale prejudicioase practicate în administrația publică. Mai mult decât atât, când rațiunea contabilă devine arbitrară, contractul moral dintre universitate și magiștri se clatină. În contextul mai amplu în care vedem că Universitățile din întreaga lume se luptă între legitimitate și etică, restitutio in integrum, rămâne singura cale de a reclădi dialogul atât de necesar, intrinsec unei Universități europene – ne referim aici nu doar la rambursarea diferențelor, ci și la reclădirea încrederii instituționale, prin publicarea documentelor justificative și prin inițierea unui dialog real. 

În egală măsură, conducerea SNSPA nu ar trebui să uite de un alt pilon al dreptului roman, care stă la baza sistemului juridic european și, in extenso, a practicilor din administrația publică actuală – pacta sunt servanda (i.e. forța obligatorie a contractului: „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”). Acest dicton nu este un ornament retoric, ci o piatră de temelie, mai ales în domeniul educației. În mod clar, astfel de acțiuni nu fac decât să încurajeze înrădăcinarea unui clișeu de tip goodfella (cu iz sicilian, italo-american, de secol XIX) în mentalul colectiv. 

Așadar, în acest context, o comunitate academică ce încă mai îndrăznește să creadă, în pofida evidențelor din ultimii ani, că universitatea este polis, nu latifundium, nu poate decât să aducă în prim-plan o interogație din tradiția iluministă ce încă mai are ecou în amfiteatrele noastre, în cadrul cursurilor de semiotică ori imagologie: „Unde sunt judecătorii care să ne judece judecătorii?”. Răspunsul acestei interogații născute dintr-un ultim zbucium al unei comunități ghidată formal de spiritul asumării responsabilității publice, dar pe fond, reprezentată de un nucleu profund autocratic, rămâne în mod evident suspendat între amfiteatru și casierie. 

Prin urmare, argumentul legăturii unice între procesul academic şi transformările reale din România, asumat public de SNSPA în misiunea sa, pare că se mută dinspre argumentum înspre argumentum ad baculum – o cheie în care coerciția, ori (ab)uzul de putere, sunt suficiente pentru a justifica concluzia și implicațiile acesteia. În Procesul lui Kafka, sentinţa precedă pledoaria; la SNSPA, reducerea precede nota explicativă. Paralela nu este doar literară: ea indică mutaţia contractului academic din universitas magistrorum et scholarium întrun castellum medieval unde seniorul poate oricând reduce dijma.

Cronologia ca probă

În mod natural, perioada 15–17 aprilie este una de intense întrebări către Decanatele structurilor SNSPA şi Rectorat. Silentium – arma preferată a celor ce guvernează prin oboseala interlocutorului. Așa cum știm din dreptul roman, exista exceptio doli – i.e. posibilitatea de a denunţa o manevră vicleană. Aici, exceptio se izbeşte de un zid administrativ. Conform art. 146 alin. 5 din Legea 199/2023, hotărârile Senatului trebuie publicate. Publicitate, altminteri nulitate – principiu moştenit de la Edictul pretorului. Cu toate acestea, siteul instituţiei rămâne neschimbat: vacatio legis devine vacatio informationis. Cu alte cuvinte, în cazul de față, nu există nicio astfel de hotărâre disponibilă public, ceea ce generează suspiciunea legitimă de comportament managerial arbitrar și opacitate decizională. 

În această linie, consemnăm aici câteva posibile întrebări: 

1. Cui bono? întreabă cauţiunea istoriei: dacă eroarea a persistat un deceniu, beneficiarii au fost instituţia însăşi ori persoanele care, azi, se erijează în vindecători?
2. Replică rectorală, cu iz electoral: bugetul trebuie salvat. Nu suntem oare, vorba lui Plotin, în faţa „răului ca absenţă a formei”: lipsa de formă procedurală face ca actul să devină rău, chiar dear fi inspirat de nevoi contabile legitime? Mai exact, unde este hotărârea Senatului care instituie noul algoritm?
   • De altfel, merită întrebat unde sunt toate Hotărârile Senatului SNSPA, care, așa cum știm, ar trebui publicate pe site-ul oficial al instituției?
   • În același spirit al unei transparențe instituționale mimetice, am dori să știm unde se pot găsi procesele verbale ale Consiliului de Administrație al SNSPA, atunci când vine vorba de aprobări de interes pentru comunitatea academică?
3. Ubi non est praevizum, ibi non est pactum (i.e. „unde nu există notificare prealabilă, nu există acord”). Actul unilateral, fără preaviz, de a modifica retroactiv o remunerație deja stabilită și asumată prin practica instituțională ( – și nu prin contract, practicile SNSPA bazându-se pe principiul „bunei credințe”) constituie o încălcare evidentă a principiilor fundamentale ale dreptului muncii, care interzice modificarea unilaterală a venitului pentru activitatea deja executată, post factum. De aici și întrebarea: conducerea invocă echilibrul bugetar, corpul didactic a fost pus, fără a fi consultat, în fața unei bune‑credințe aparente, care a stat la baza evitării semnării contractelor pentru regimul de „plata cu ora” – unde se întâlnesc principiile? Mai este loc de ele?
   • Dacă eroarea administrativă era cunoscută și recunoscută, de ce rectificarea a fost făcută retroactiv, împotriva principiului fundamental lex retro non agit?
4. În fața bafarismului dezarmant al conducerii, întrebăm, ghidați încă de naivul imperativ al stilului didactic specific maieuticii socratice, ce ne caracterizează pe toți profesorii SNSPA: ce mecanism de compensare se propune pentru munca deja prestată sub alte condiții financiare?
5. Quo usque tandem abutere patientia nostra, Rector Magnificus? (i.e. „Până când, oare, Magnifice Rector, veți abuza de răbdarea noastră?”) – nu putem să nu sancționăm, prin paralela cu Cicero, abordarea rapace a deciziilor conducerii din ultima vreme, care pare să nu observe că, între orgolii personale și rechemări la catedră reprobabile, reputația SNSPA este afectată din ce în ce mai profund devenind, împotriva firii, un exemplu ad exemplum negativum în manualele viitoare dedicate guvernanței instituționale și comunicării publice. Întrebarea noastră se articulează pe realitatea în care conducerea SNSPA denotă un comportament profund alogen, confiscând parcă pe nume propriu instituția; mai mult decât atât, conducerea SNSPA se implică într-un proces succesiv de negare, prin faptele asumate, a valorilor promovate și asumate – transparența și buna guvernare. Astfel, între scandalurile sexuale, publicitatea negativă rezultată în urma ambițiilor prezidențiabile ale unui Rector care își depune candidatura nu din calitatea de simplu cetățean, ci din funcția managerială pe care o deține în cadrul SNSPA, domnul Remus Pricopie târăște conștient instituția pe care o conduce într-un nou tir mediatic, menit să satisfcă orgoliile personale aflate in crescendo. Observăm așadar, aproape oximoronic, diletantismul aparent al leadershipului unei presupuse școli de guvernare.

În loc de epilog

Cicero, în De legibus, definea legea drept „raţiune perfectă, poruncind ceea ce este drept și interzicând nedreptatea”. În lumina acestor cuvinte, domnule Rector, vă revine obligația morală și instituțională să dovediți că sunteți dispus să restabiliți ordinea rațională și principiile dreptății în Universitatea pe care o conduceți. În caz contrar, veți confirma implicit că direcția în care îndreptați SNSPA nu este aceea a unei Universități a transparenței, excelenței și bunelor practici, ci una a arbitrariului și a opacității instituționale. Această alegere vă aparține integral și vă invităm, cu toată seriozitatea și responsabilitatea, să o faceți cunoscută întregii comunități.

Dacă, în urma recentelor scandaluri auto-provocate – fie că vorbim de delicatele chestiuni de moralitate academică, precum scandalurile sexuale, urmate inexplicabil de rechemarea la catedră a unuia dintre protagoniști, fie că ne referim la strania și simbolica dumneavoastră candidatură prezidențială, în continuare din poziția de Rector, ori la bizara nominalizare a lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace – studenții noștri deja manifestau rețineri și chiar rușine să afirme public că studiază la SNSPA, acum riscați, domnule Rector, ca și profesorii acestei instituții să se vadă siliți să ascundă, în mediul academic național și mai ales internațional, în special în interiorul alianței CIVICA, afilierea lor științifică și profesională. Astfel de decizii și controverse nu fac decât să transforme treptat universitatea noastră, dintr-o comunitate mândră de realizările sale, într-o structură măcinată de dubii morale și instituționale. E de datoria dumneavoastră să decideți, acum, dacă acest parcurs este ceea ce vă doriți într-adevăr pentru SNSPA, sau dacă vă asumați răspunderea unei schimbări radicale, menite să oprească definitiv deteriorarea prestigiului instituțional și uman pe care, cu sau fără voie, l-ați încurajat.

Pe cale de consecință, domnule Pricopie, în spiritul „gândirii libere” pe care SNSPA o promovează prin toate structurile sale și având convingerea că și pentru dumneavoastră, indiferent de planurile viitoare de dezvoltare a carierei, universitas rămâne, dincolo de conturi, comunitas, în acord cu răspunderea academică și civică a funcției pe care o ocupați, vă somăm direct, să răspundeți în fața comunității academice, dar și a publicului larg—din care fac parte, fără îndoială, studenții actuali și cei potențiali—celor două imperative fundamentale, devenite astăzi incontestabile: 

1. clarificarea publică imediată a bazei legale care v-a permis tăierea unilaterală și retroactivă a veniturilor profesorilor SNSPA, în contextul unui vid legislativ creat chiar de instituția pe care o conduceți prin absența unor contracte clare de muncă;
2. transparentizarea deplină și neîntârziată a deciziilor administrative din universitate. 

Aceste două măsuri nu sunt doar solicitări ale unor angajați lezați, ci reprezintă chiar esența recredibilizării mandatului dvs. rectoral: reconstruiți legitimitatea și încrederea sau riscați să pierdeți definitiv aprecierea comunității SNSPA și respectul mediului academic din afara sa. Căci, în caz contrar, să nu uităm lecția simplă a lui Maslow, aparent neînvățată de managementul SNSPA: nu puteți pretinde excelență lovind în nevoile elementare ale celor care o susțin; și nici să predați principii de bună guvernanță în timp ce practicați cu obstinație opacitatea instituțională. Studenții citesc această contradicție mai clar decât orice manual – și o vor trece în istorie ca atare.