În educației și cercetare, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Este vorba despre Ordonanța de Urgență nr. 84/2025, document ce modifică şi completează Legea nr. 95/2006.
„Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice ale acestor domenii, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis”, se arată în informarea Ministerului Educației și Cercetării.
„Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicații majore pentru sistemul de educație-cercetare și mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicațiile fiind importante și pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate)”, a declarat Daniel David, potrivit comunicatului.
Iată ce prevede OUG nr. 84/2025: Art. VII. — „Începând cu data de 1 ianuarie 2026 se suspendă aplicarea prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2026.”
Art. 38 (10) stabilea că, dacă a fost emisă decizia de pensionare, raportul de muncă al profesorilor încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei:
Art. 38 – „(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei.”
Informații de context
Vineri, 21 noiembrie, premierul Ilie Bolojan a declarat, referitor la proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul, că „ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile necontributive”.
„Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică [la catedră – N.Red], mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue”, a explicat premierul Ilie Bolojan.
Pe 19 noiembrie, ministrul Daniel David a declarat pentru Edupedu.ro că, în educație, posibilitatea ca profesorii pensionari să poată cumula pensia cu salariul și să revină în școlile unde nu există profesori pe anumite discipline „este un element de funcționare a sistemului”. Cumularea pensiei cu salariul „este un demers fundamental, nu este un privilegiu” în educație, a atras atenția David, în contextul unui deficit de profesori mai ales în zona științelor și a matematicii.
Tot pe 19 noiembrie, premierul Ilie Bolojan a declarat pentru Edupedu.ro că, după măsurile deja aplicate prin pachetul de reformă adoptat anterior – care a crescut normele didactice și a redus anumite burse –, Guvernul nu intenționează să introducă alte reduceri bugetare în educația preuniversitară. Declarația vine în contextul discuțiilor privind o nouă OUG care limitează cumulul salariu-pensie în sectorul public și care nu prevede, în forma analizată, excepții pentru Educație, fapt criticat de sindicatele din învățământ.
Sindicatele din Învățământ au reacționat pe 18 noiembrie față de proiectul de OUG și au vorbit despre o intenție a Executivului „de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria”. Reprezentanții profesorilor au cerut partidelor din coaliție să renunțe la „aceste măsuri absurde”.
Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că „în mod cert, nu se pune problema altor reduceri în educație și spun foarte ferm că nu există niciun risc din această perspectivă”. „Discuția pe domeniul educației cu privire la reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani”, a spus aceasta la Radio Iași, luni, 24 noiembrie.
4 comments
E și normal acest lucru pentru a acoperi lipsurile de la catedră.. Dar ce facem cu personalul administrativ din învățământ care sunt pensionari chiar MAI… Și încasează 10000 lei pensie și încă un salariu care putea fi al unui tânăr care nu a putut sa vina la concurs deoarece e ocupat de un pensionar?! Oare nu se poate face economie cu o singura sursa de venit de la stat?? Dacă acești pensionari sunt apți de munca sa se angajeze în privat și sa lase locul unor tineri.. Asa ar fi corect într o tara democrata…
Normal ,așa sunt mușamalizate catedrele ! Stai la catedra până la 80 de ani și ei pensie și salariu !!! Titular până la moarte ?’ Exista posibilitatea vinderii catedrei ,pardon -schimb de posturi !!!
Cumul pensie – salariu? Sau cumul pensie- plata cu ora? Nu i acleasi lucru…
Pensia nu este un „privilegiu”, ci un drept câștigat prin contribuții plătite zeci de ani. Salariul, în schimb, nu este un cadou, ci plata muncii efectiv prestate aici și acum.
Dacă o persoană este legal angajată, îndeplinește condițiile postului și muncește, salariul nu îi este „luat” nimănui, ci este contraprestația pentru activitatea depusă.
Problema reală nu este că cineva muncește după pensionare, ci lipsa de atractivitate a multor posturi pentru tineri și politicile publice incoerente privind resursa umană.
Într-un stat de drept, soluția nu este să opunem generațiile unele altora, ci să respectăm legea, drepturile câștigate și, în paralel, să creăm condiții reale pentru angajarea tinerilor.
Pe scurt: pensia ține de trecutul contributiv, salariul ține de munca prezentă. Amestecarea lor creează mai multă emoție decât soluții.