Cursurile online sincrone pentru studenți, definite de Ministerul Educației într-un proiect de ordonanță de urgență

1.421 de vizualizări
Cursurile online sincrone
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Cursurile online sincrone sunt definite de Ministerul Educației ca acele cursuri la care participă în același timp studenții și profesorii, dar în locații diferite, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea Educației Naționale 1/2011.

Concret, cursurile online vor avea următoarea definiție, după cum se arată în proiectul amintit anterior: 

„60. Cursuri online sincrone: cursuri la care studenții și cadrele didactice participă în același timp, dar în locații separate, în general altele decât campusul universitar.” 

Precizăm că în forma inițială a proiectului de ordonanță de urgență nu erau definite cursurile online. Între timp, proiectul a fost actualizat, intrând în procedura de avizare interministerială, conform surselor Edupedu.ro.

Proiectul de ordonanță de urgență:

Amintim că Edupedu.ro a scris că predarea online în universități va fi „legalizată” din toamnă, de la debutul anului universitar 2022-2023, conform proiectului pus în consultare publică. Astfel, Legea Educației prevedea că „unele activități din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS”.

Informații de context

Ministrul Educației a declarat în septembrie 2021 că odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate.

Decizia de revenire cu prezență fizică la cursuri, anunțată la începutul lunii martie 2022, a atras nemulțumirea majorității studenților.

Ministerul Educației emisese atunci o notă potrivit căreia, începând de miercuri, 9 martie, universitățile urmau să revină la predarea cu prezență fizică, iar dacă acest lucru nu era posibil imediat, ele puteau decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă de tranziție. Ministrul a menționat, în cazul optării pentru o astfel de tranziție, “obligativitatea recuperării activităților didactice” – detalii aici

Ministrul a optat pentru această alternativă după riposte ale studenților, ale unor universități (exemplu) și ale unor politicieni. Marți, după nota ministerului privind perioada de tranziție, alianța organizațiilor studențești ANOSR a acuzat “incoerența inexplicabilă” a Ministerului, legată și de precizarea că există “obligația de recuperare a activităților” în universitățile care continuă cursurile online – detalii.

Ministrul Sorin Cîmpeanu afirmase, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”.

Întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Ministrul a anunțat că “va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”.

Citește și:
Predarea online în universități, „legalizată” din toamnă printr-un proiect de ordonanță de urgență

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Inventarea conceptului „cursuri online sincrone pentru studenti” ar trebui brevetata pentru a nu fi insusita (ilegal) si de alte grupuri interesate !! Intrebari:
    1.Prin ce se deosebesc aceste cursuri de „cursurile cu predare la distanta” – concept existent deja de ani de zile in legislatia existenta???
    2.Vom avea si cursuri online asincrone?
    3.De ce asemenea cursuri vor fi posibile numai pentru studenti? Elevii ar dori si ei asa ceva, cu siguranta….
    4.Au si fost elaborate cerintele/ standardele ARACIS aferente acestora, asa cum a conditionat dl.ministru rezolvarea diferendului cu Curtea de conturi a Romaniei? ??
    5.Cum se rezolva problemele reale si relativ dificile aferente acestor cursuri: a.Comunicarea electronica discontinua datorita congestiilor retelelor si subdimensionarii lor? b.Acoperirea deficitara a anumitor zone ale tarii?, c.Fraudele studentesti (si tentativele de fraudare) devenite mult mai usoare in mediul online. Faptul ca dl.ministru SC a declarat deja ca, peste tot in lume, invatamantul online ar fi generat multiple probleme si nu ar fi fost la inaltimea asteptarilor este doar inca o dezinformare in anumite scopuri, ce nu poate fi acceptata de cei care sunt implicati profesional in Tehnologiile informatiei si comunicatiei (TIC) si cunosc realele cauze ale non-performantelor romanesti… ANCOM a explicat doar partial Ministerului educatiei anumite relatii cauze-efect in domeniu..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bătălia electorală pentru funcția de rector la Universitatea din București, faza pe acuzații de încălcare a legii: cazul stagiului doctoral al senatoarei Roberta Anastase. Cristian Preda reclamă o posibilă problemă în dispozițiile rectorului / Marian Preda: Situația e la Cristian Preda „în ogradă” – o școală doctorală cu „probleme pe care, culmea, le aruncă în cârca rectoratului”

Campania pentru funcția de rector al Universității din București, la care candidează rectorul în exercițiu, Marian Preda, și decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Preda, a intrat miercuri în faza…
Vezi articolul

Burse pentru studenți în anul universitar 2023-2024. Bursă socială de 900 de lei, de doctorat de 3.200 de lei, burse de studiu pentru masterat didactic de 3.158 de lei, printre modificările anunțate de Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunțat că a fost semnat Ordinul privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenți în anul universitar 2023-2024 și a prezentat principalele modificări: bursă socială de 900 de lei,…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat construirea clădirii ASE de sticlă, de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa Nanu-Muscel din Piaţa Romană. Clădirea va costa 49,9 milioane lei

În şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobată hotărârea pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare, restaurare şi extindere imobil ASE Bucureşti – Spaţii de educaţie şi…
Vezi articolul

Lista celor 58 de universități cu programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2025-2026, publicată în Monitorul Oficial. Universitățile cu cele mai multe locuri disponibile sunt „Babeș-Bolyai”, Universitatea din București și „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

58 de universități vor organiza în anul universitar 2025-2026 programe de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (nivelurile I și II), potrivit ordinului ministrului Educației nr. 747…
Vezi articolul