Cursurile online sincrone pentru studenți, definite de Ministerul Educației într-un proiect de ordonanță de urgență

1.422 de vizualizări
Cursurile online sincrone
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Cursurile online sincrone sunt definite de Ministerul Educației ca acele cursuri la care participă în același timp studenții și profesorii, dar în locații diferite, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea Educației Naționale 1/2011.

Concret, cursurile online vor avea următoarea definiție, după cum se arată în proiectul amintit anterior: 

„60. Cursuri online sincrone: cursuri la care studenții și cadrele didactice participă în același timp, dar în locații separate, în general altele decât campusul universitar.” 

Precizăm că în forma inițială a proiectului de ordonanță de urgență nu erau definite cursurile online. Între timp, proiectul a fost actualizat, intrând în procedura de avizare interministerială, conform surselor Edupedu.ro.

Proiectul de ordonanță de urgență:

Amintim că Edupedu.ro a scris că predarea online în universități va fi „legalizată” din toamnă, de la debutul anului universitar 2022-2023, conform proiectului pus în consultare publică. Astfel, Legea Educației prevedea că „unele activități din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS”.

Informații de context

Ministrul Educației a declarat în septembrie 2021 că odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate.

Decizia de revenire cu prezență fizică la cursuri, anunțată la începutul lunii martie 2022, a atras nemulțumirea majorității studenților.

Ministerul Educației emisese atunci o notă potrivit căreia, începând de miercuri, 9 martie, universitățile urmau să revină la predarea cu prezență fizică, iar dacă acest lucru nu era posibil imediat, ele puteau decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă de tranziție. Ministrul a menționat, în cazul optării pentru o astfel de tranziție, “obligativitatea recuperării activităților didactice” – detalii aici

Ministrul a optat pentru această alternativă după riposte ale studenților, ale unor universități (exemplu) și ale unor politicieni. Marți, după nota ministerului privind perioada de tranziție, alianța organizațiilor studențești ANOSR a acuzat “incoerența inexplicabilă” a Ministerului, legată și de precizarea că există “obligația de recuperare a activităților” în universitățile care continuă cursurile online – detalii.

Ministrul Sorin Cîmpeanu afirmase, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”.

Întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Ministrul a anunțat că “va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”.

Citește și:
Predarea online în universități, „legalizată” din toamnă printr-un proiect de ordonanță de urgență

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Inventarea conceptului „cursuri online sincrone pentru studenti” ar trebui brevetata pentru a nu fi insusita (ilegal) si de alte grupuri interesate !! Intrebari:
    1.Prin ce se deosebesc aceste cursuri de „cursurile cu predare la distanta” – concept existent deja de ani de zile in legislatia existenta???
    2.Vom avea si cursuri online asincrone?
    3.De ce asemenea cursuri vor fi posibile numai pentru studenti? Elevii ar dori si ei asa ceva, cu siguranta….
    4.Au si fost elaborate cerintele/ standardele ARACIS aferente acestora, asa cum a conditionat dl.ministru rezolvarea diferendului cu Curtea de conturi a Romaniei? ??
    5.Cum se rezolva problemele reale si relativ dificile aferente acestor cursuri: a.Comunicarea electronica discontinua datorita congestiilor retelelor si subdimensionarii lor? b.Acoperirea deficitara a anumitor zone ale tarii?, c.Fraudele studentesti (si tentativele de fraudare) devenite mult mai usoare in mediul online. Faptul ca dl.ministru SC a declarat deja ca, peste tot in lume, invatamantul online ar fi generat multiple probleme si nu ar fi fost la inaltimea asteptarilor este doar inca o dezinformare in anumite scopuri, ce nu poate fi acceptata de cei care sunt implicati profesional in Tehnologiile informatiei si comunicatiei (TIC) si cunosc realele cauze ale non-performantelor romanesti… ANCOM a explicat doar partial Ministerului educatiei anumite relatii cauze-efect in domeniu..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai mari universități din România cer Ministerului Educației o „reformă profundă” a finanțării învățământului superior, care funcționează pe mecanisme „învechite, prăfuite”

Consortiul „Universitaria”, format din cele mai importante cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților…
Vezi articolul

Dan Micu, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca: Ca profesor în Statele Unite, am văzut cum universitari extraordinari își țineau cursul astfel încât studenții înțelegeau atât de bine că simțeau că mai au puțin și îi ajung. La noi, ești un profesor fantastic, dar nu înțelege nimeni nimic

Profesorul și cercetătorul Dan Micu, recent întors de la University of Florida unde a fost senior-profesor în 2023 printr-o bursă Fulbright, a relatat în cadrul dezbaterii „Viitorul universităților tehnice“ care…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Agronomie: Am primit vineri solicitarea lui Sorin Cîmpeanu, urmează să o analizăm in integrum, să decidă de la nivelul școlii doctorale și o comisie de specialiști

Solicitarea făcută de Sorin Cîmpeanu pentru analizarea tezei sale de doctorat a ajuns vineri la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, a declarat rectorul interimar Răzvan…
Vezi articolul

Admitere 2024 la Universitatea Româno-Americană: înscrieri online până pe 24 iulie pentru programele de licență – 20% din locuri sunt fară taxă / NOU: Primul escape room virtual educațional pentru cei care vor să afle ce facultate li se potrivește (P)

Universitatea Româno-Americană a deschis înscrierile pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, atât pentru programele de studii de Licență, cât și pentru programele de studii de Masterat. Viitorii studenți se pot…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2020: Două universități românești sunt pe locurile 801+, iar șapte ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, California Institute of Technology și Cambridge conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education. World University Rankings 2020 dat publicității pe 11 septembrie arată că universitățile…
Vezi articolul