Cursurile pentru profesori – componentă importantă în procesul de transformare digitală a școlilor / Profesorii pot deveni creatori autentici de conținut educațional prin formările EDUS, susținute de formatori cadre didactice (P)

3.823 de vizualizări
Transformarea digitală a școlilor nu se poate face doar prin platforme și echipamente, ci mai ales prin oameni. De aceea, pilonul 3 al noii viziuni EDUS a devenit firesc una dintre priorități: susținerea activității instituțiilor de învățământ cu traininguri de management și calitate a educației. Profesorii sunt pe primul loc, pentru că ei sunt sursele și resursele cele mai de preț ale actului educațional.

Profesorii excepționali vor avea elevi excepționali, care vor deveni mai târziu, oameni excepționali. Astfel, pilonul de training vine în continuarea serviciilor pe care le-am pus la dispoziție până acum.

Până în acest moment, EDUS a abordat o componentă esențială a procesului educațional, prin intermediul catalogului electronic. Configurarea procesului de implementare a urmărit de la început nevoile clienților noștri, iar echipa noastră de suport a susținut instruiri constante menite să ghideze cadrele didactice în utilizarea eficientă a acestei platforme.

„Învățătura care își lasă amprenta nu este ceea ce se face din cap în cap, ci din inimă în inimă”, obișnuia să spună Howard G. Hendricks.

Profesorul – de la catedră, la creator de conținut

Ne-am dorit să fim alături de clienții noștri și astfel ne-am extins serviciile și pe partea de infrastructură hardware, iar feedback-ul pe care l-am primit ne-a făcut să înțelegem că putem fi în continuare alături de instituțiile de învățământ și când vine vorba de exploatarea echipamentelor digitale.

„Ne propunem să formăm  o rețea de ambasadori EDUS pe care îi vom selecta cu grijă din fiecare județ, asigurând astfel o acoperire amplă. Ambasadorii vor beneficia de o instruire specifică privind funcționarea echipamentelor digitale, dar și modalități de facilitare a conexiunilor dintre echipamentele utilizate de un cadru didactic în timpul lecțiilor.

Mai mult decât atât, intenționăm să-i sprijinim în crearea materialelor didactice proprii și a lecțiilor personalizate, în defavoarea utilizării de conținutul găsit pe internet. După ce vom instrui această comunitate de ambasadori, fiecare dintre ei va fi reprezentantul nostru dedicat în județul lor și va putea livra aceste training-uri profesorilor din școlile partenere cu care noi colaborăm. Astfel, ne dorim ca profesorii să devină creatori autentici de conținut educațional pentru elevii pe care îi au la clasă.” Ștefania Popa, Trainer & Project Manager EDUS.

Profesorul-formator înțelege cel mai bine care sunt provocările procesului educațional

Cel mai important aspect din punctul nostru de vedere este ca personalul care livrează acest training să fie alcătuit din cadre didactice. Aceasta alegere este esențială, deoarece un cadru didactic înțelege cel mai bine care sunt provocările procesului educațional când vine vorba de utilizarea instrumentelor digitale atât din punct de vedere al resurselor instituției de învățământ, cât și din punct de vedere al interacțiunii cu elevii.

Ambasadorii EDUS transmit mai departe cunoștințele și competențele deprinse în etapa inițială de training cu scopul de a încuraja profesorii să folosească mijloacele tehnologice pe care le au la dispoziție, evitând simpla lor depozitare în spații conexe ale unităților de învățământ. Urmărim astfel o îmbunătățire a procesului de învățare și o creștere a procentului de participare a elevilor la cursuri.

De aceea, lucrăm la dezvoltarea training-urilor pentru a crea un mediu creativ pentru profesor și pentru a identifica elementele care l-ar putea motiva. Vrem să aflăm ce îl face curios pe profesorul de la clasă când vine vorba de integrarea inovației în modul de predare. Și de aici, ne dorim ca modul în care elevul se raportează la școală și la educație să se schimbe treptat, în mai bine.

Cadrele didactice – cele mai valoroase elemente din procesul educației

Este foarte important ca profesorii să acceseze training-urile și cursurile EDUS pentru că în acest fel ei se familiarizează cu echipamentele pe care le au la dispoziție și sunt încurajați să-și dezvolte propriile metode de predare. Pornind de la această etapă, cadrele didactice devin agenții schimbării în privința percepției elevilor asupra școlii, contracarând ideea că sistemul educațional este învechit și nu oferă acces la informații noi sau care să îi susțină în propria dezvoltare.

Mai mult decât atât, se creează premisele pentru ca profesorii să se simtă apreciați și să conștientizeze că aportul lor în cadrul sistemului de învățământ este valoros, fără a se simți depășiți de ritmul alert al transformărilor din domeniul tehnologic.

Acțiunile noastre actuale, mai ales prin susținerea partenerilor noștri din sistemul de învățământ public vor avea impact semnificativ asupra generațiilor viitoare. Suntem conștienți că purtăm responsabilitatea calității serviciilor pe care le oferim și că eforturile pe care le depunem se vor reflecta în performanța și abilitățile viitorilor absolvenți. La rândul nostru, vom beneficia de rezultatele și progresele pe care le vor aduce demersurile viitoarelor generații în mediul de business.

Ne trebuie mult curaj să rupem bariera lui „nu se poate”. Cred că cea mai mare provocare este să readucem viziunea și misiunea educației, în prim-planul conștiinței tuturor”, este de părere Ștefania Popa, Trainer & Project Manager EDUS.

Primul modul de cursuri pe care îl vom dezvolta este acela de competențe digitale pentru că este evident un serviciu suport pentru integrarea eficientă a investițiilor instituțiilor de învățământ în componenta hardware. Ulterior, vom identifica și alte servicii care să vină în ajutorul profesorilor cu privire la metode de predare, securitate cibernetică și așa mai departe, ținând cont de nevoile identificate și de feedback-ul clienților noștri.

Training-urile noastre sunt structurate astfel încât să depășească modelul clasic, în care profesorii sunt pasivi în timp ce le sunt prezentate calupuri consistente de informații preț de câteva ore. În schimb, dorim ca fiecare curs să devină un atelier de lucru captivant, în care profesorii să fie implicați activ și interactiv.

„Ne trebuie mult curaj să rupem bariera lui „nu se poate”. Misiunea noastră este să încurajăm profesorii să privească mai departe de așteptările financiare convenționale, și să redescopere motivațiile autentice ce stau la baza misiunii educației precum și beneficiile primare pe care ar trebui să le aibă sistemul de învățământ. Cred că cea mai mare provocare este să readucem viziunea și misiunea educației, în prim-planul conștiinței tuturor.” Ștefania Popa, Trainer & Project Manager EDUS 

Scopul nostru este să contribuim la procesul de transformare al școlii și la crearea unui mediu mai atractiv, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Și să reușim astfel să bifăm și obiectivul proiectului PNRAS, și anume reducerea semnificativă a ratei abandonului școlar.

Consultanța în achiziții publice și scrierea de proiecte de finanțare

Până aici, este evident: școlile au nevoie de o platformă performantă, de instrumente digitale pe care să le poată folosi în siguranță și la maximum de potențial. Dar mai ales profesori pregătiți pentru transformare, implicați și deschiși. Iar pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie ca școlile să fie conectate la toate oportunitățile care apar și să știe cum să aplice potențialele proiecte, la nevoile lor specifice.

De aceea, EDUS își propune să ofere unităților de învățământ o abordare diferită, orientată către nevoile recent apărute odată cu oportunitățile venite prin lansarea diverselor proiecte cu finanțare europeană. Fiecare unitate de învățământ are însă nevoi și resurse diferite, iar aici intervenim noi, cu experiența noastră de peste 12 ani în consultanță, despre care vom vorbi pe larg într-un articol viitor.

Pentru mai multe detalii despre cursurile pe care le oferim și pentru o ofertă personalizată pe nevoile instituției din care faceți parte vă invităm pe EDUS.RO.

Citește și:
Profesorii și directorii care vor să-și digitalizeze școala au acum un singur punct de contact prin EDUS – integrator hardware și software pentru relația dintre profesor, elev și instrumente digitale (P)
Soluțiile pentru școli de la EDUS: platformă educațională și catalog electronic, furnizare de echipamente, cursuri dedicate și consultanță (P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele finale de la Titularizare 2023 vor fi publicate miercuri, 26 iulie. Lucrările contestate sunt reevaluate de alte persoane decât cele care au notat inițial lucrările scrise, prevede metodologia

Rezultatele finale de la concursul național de Titularizare 2023 vor fi publicate miercuri, 26 iulie, de către Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. Rezultatele inițiale de la proba scrisă au fost…
Vezi articolul

Profesorii vor putea să îşi facă norma didactică cu 9 ore pe săptămână de pregătiri pentru examene sau olimpiade, ori remediale. Timpul alocat predării este redus la 65%. Modificările apar în Legea aflată acum la promulgare

Profesorii vor putea să-şi construiască jumătate din norma didactică, de 18 ore pe săptămână, din activităţi care până acum nu puteau fi incluse în aceasta, potrivit legii votate de Senat…
Vezi articolul