Dana Rogoz, părinte de copil în clasa pregătitoare: Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm / E o perioadă care nu e definitivă, nu e pentru totdeauna și apoi vedem cum vom putea recupera

19.053 de vizualizări
Foto: Captura Salvati Copiii
„Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm”, spune Dana Rogoz, despre copilul său care a intrat anul acesta în clasa pregătitoare și care, după ce și-a cunoscut colegii și învățătoarea în cele câteva zile de școală față în față, a început școala online. Dana Rogoz a povestit experiența ei despre școala online în calitate de părinte într-o dezbatere organizată de Salvați Copiii.

Dana Rogoz are 35 de ani și este cunoscută ca actriță, designer, personalitate publică și prezentatoare de televiziune. Aceasta a fost invitată de organizația Salvați Copiii la o dezbatere despre cum fac față părinții provocărilor în această perioadă, dezbatere prin care a fost lansată campania Creștem o generație fără frică.

„Cu tot dragul m-am alăturat acestei campanii pentru că-i înțeleg utilitatea în calitate de părinte. Sunt mama a doi copii, fetița are 5 luni și jumătate, deci nu se pune problema de tehnologie în viața ei prea curând, în schimb Vlad este în clasa pregătitoare și nu mă așteptam, adică nu aveam cum să-mi imaginez că el va începe în felul acesta, în mod evident nu aveam acest scenariu în minte, sper să nu înțeleagă că asta este școala și că așa va fi de acum înainte și să înțeleagă că asta este doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm și încercăm să găsim cele mai bune soluții.

Sigur, un avantaj a fost că a avut contact fizic mai întâi cu colegii și cu învățătoarea, cred că a contat foarte mult pentru el să apuce să-i cunoască și apoi să vină în mediul online. Spre deosebire de lockdown-ul din primăvară când a avut câteva întâlniri online, la grădiniță, la grupa mare, acum lucrurile sunt mai eficiente. Odată ce a crescut, odată că a înțeles cum funcționează lucrurile și care este comunicarea la nivel online. Inițial, întâlnirile erau de jumătate de oră la grupa mare, în online, acum au devenit mai eficiente interacțiunile online și el este mai pregătit să le facă față.

Nu e modul ideal poate de a se întâmpla lucrurile, dar eu m-am împăcat cu gândul că anul acesta nu-i va decide viitorul, este abia clasa pregătitoare, dar probabil că va avea niște lacune, nu va învăța la fel de bine cum ar fi făcut-o dacă participa fizic la ore, dar nu este o tragedie, nu este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla, important este că suntem sănătoși și suntem împreună. Aceste zile, luni pierdute nu sunt definitive, nu influențează semnificativ, major viitorul lui.

Cred că asta ne ajută să detensionăm puțin acest stres pe care noi părinții ni-l punem pe umeri. E o perioadă care nu e definitivă, nu e pentru totdeauna și apoi vedem cum vom putea recupera dacă va fi nevoie. Am senzația că ei fac față mai bine decât noi situației și că de cele mai multe ori grijile pe care le preiau sunt ale noastre, altfel ei se adaptează mai repede, poartă masca fără probleme.

Cele șase luni pe care le-am avut împreună până la începutul școlii au fost extrem de utile pentru a învăța să poarte mască, să se spele pe mâini cum trebuie, să înțeleagă conceptul acesta nou, ce înseamnă o pandemie. Învățătoarea ne-a și spus că anul acesta, când au intrat în clasă, erau foarte pregătiți copiii și puneau întrebări extrem de la obiect, se vedea că sunt pregătiți pentru asta, părea că și-au însușit foarte bine aceste noi reguli.

În mod evident este la o vârstă la care nu poate fi lăsat acasă, toți părinții care au copii mici știu că trebuie să rămână un supraveghetor acasă. Da, există tot felul de dimineți mai bune sau mai puțin bune, suntem acolo lângă el să-l ajutăm. Am vrut ca școala să se ocupe de educația copilului legată de achiziții pe care trebuie să le aibă și cu mine să facă alt gen de activități, mai creative, mi se părea că fiecare are zona lui în care educă, antrenează copilul.

Din păcate, acum online-ul ne face să preluăm controlul și în această zonă și eu nu sunt tot timpul pregătită pentru asta, trebuie să învăț să-mi stăpânesc anumite porniri. Spre exemplu când văd că nu e suficient de activ, am tendința să-i spun să răspundă, să fie prezent. Dar e ora lui, e timpul lui, nu trebuie să intervin.

Mai are aplicații pe care le poate accesa cu acordul meu, deci nu l-am ferit de interacțiunea cu mediul online și cred că nu am greșit, i-ar fi fost mult mai greu să se acomodeze chiar peste noapte cu asta. Îmi imaginez prin ce trec copiii care nu au fost niciodată expuși mediului online și acum dintr-odată au atâtea interacțiuni virtuale, cred că le este și mai greu. Cred că nu am greșit fiindcă nu i-am interzis complet accesul la gadget-uri pentru că acum are un tip de abilitate și e o calitate a generației lor, de fapt.

Campania „Creștem o generație fără frică” este o campanie de combatere a cyberbullying-ului. Organizația oferă astfel informare și susținere părinților privind pericolele pe care copiii le pot întâlni în mediul online, în contextul în care aproape jumătate dintre aceștia (42,4%) spun că au întâmpinat probleme în cadrul navigării pe internet.

Conform studiului „Impactul crizei COVID-19 și al carantinei asupra copiilor din România”, realizat de Organizația Salvați Copiii, 3 din 10 copii spun că au petrecut zilnic mai mult de 6 ore pe internet în perioada pandemiei, în timp ce cele mai des întâlnite riscuri online au fost dependența de internet (54,1%), știrile false (39,5%) și cyberbullying-ul (25,8%).

Foto: Salvati Copiii


1 comment
  1. Ghinion…, poate in altă țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O ingerinţă a ministrului în realizarea subiectelor este politizare. Soarta unor copii este la mâna unor politicieni corupți. Nu putem lăsa aceste fapte nepedepsite – avertizează deputatul Filip Havârneanu, secretar al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor

„Este prima dată când unui ministru al educaţiei i se aduc asemenea acuzaţii halucinante, de implicaţii directe și de sabotaj la adresa examenului maturităţii. Exact cei care trebuie să asigure…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o majorare salarială de 4,6 miliarde de lei pentru profesori și vorbește despre un „mecanism de ajustare și de indexare sau majorare a salariilor profesorilor“ care ar urma „să se convină“ în zilele următoare / Bugetul pentru 2024 va fi aprobat de Parlament pe 22 decembrie – deputat

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, luni, că a discutat cu deputaţii liberali liniile mari ale bugetului de stat pe 2024, menţionând că sunt cuprinse şi cheltuielile cu majorarea pensiilor,…
Vezi articolul

VIDEO Ludovic Orban: Avem o variantă în care se pot finaliza toate cursurile pe online și chiar examenul să se dea pe online/Luăm în calcul deschiderea graduală a școlilor sau împărțirea elevilor ca să nu mai fie clase pline

Anul școlar și anul universitar se vor finaliza, iar examenele vor fi susținute, la fel și admiterea, anunță premierul Ludovic Orban, potrivit digi24.ro. Șeful Executivului a declarat că există mai…
Vezi articolul

Iată cum încep să își arate efectele negative textele din proiectul România Educată, spune Anca Tîrcă, expert în educație, despre bursele de merit pentru elevii cu medii sub 5: Cred că sunt greșeli pe care Ministerul le face din cauza faptului că nu face analize înainte

„Bursele de merit acordate elevilor sub media 5 reprezintă unul dintre efectele negative ale textului România Educată”, spune Anca Tîrcă, expert în educație. Ea a spus într-o intervenție la TVRInfo…
Vezi articolul