Aveam impresia că marile probleme ale sistemului educațional din România încep în ciclul gimnazial, când elevii se concentrează pe examenele naționale, presiunea notelor, memorizarea fără înțelegere. Însă analfabetismul funcțional evidențiat prin rezultatele testelor PISA ar trebui să ne lase un semn de întrebare.
În realitate, eșecul sistemului nostru educațional din România se naște mult mai devreme: nu la școală, nu la grădiniță, ci încă din creșă, în primii trei ani de viață. Din postura de elev de 17 ani, privesc în urmă și realizez că perioada cea mai importantă de dezvoltare a unui copil este privită ca o etapă opțională. Educația este înlocuită cu supravegherea pentru că majoritatea oamenilor afirmă că nu ai cum să lucrezi cu un copil atât de devreme. Cercetătorii, pe de altă parte, ne arată că dezvoltarea creierului uman începe la doar câteva săptămâni după concepție. O mare parte din genele prenatale oferă arhitectura de bază a creierului în curs de dezvoltare. Următorul aspect de luat în considerare este că, pentru multe abilități, creierul este deosebit de receptiv la experiențe doar într-o perioadă limitată de timp – în general în primii ani de viață. Poate lipsa educației timpurii este principalul motiv pentru anxietatea și lipsa de gândire critică ale generației mele.
Aproximativ 250 de milioane de copii nu își ating potențialul de dezvoltare în primii cinci ani de viață, potrivit experților UNICEF. Dacă intri astăzi într-o grupă de creșă, ai toate șansele să vezi copiii stând la mese, completând fișe rigide și memorând poezii pe care nu le înțeleg. Sistemul încearcă sa formeze “școlari în miniatură’’,uitând faptul că munca unui copil la această vârstă e jocul. Ca educatori, adulții ar trebui să le ofere celor mici un spațiu al îngrijirii, al jocului și al învățării. Ar trebui să respectăm dreptul lor fundamental de a le fi ascultate și luate în seamă opiniile, punând întotdeauna interesul superior al copilului pe primul loc. E de menționat faptul că nu se pune accent pe dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, cu toate că semnalele sunt clare și prezente, dar cadrele didactice deseori oferă o etichetă copilului. Riscurile absenței dezvoltării socio-emoționale sunt: agresivitate, anxietate, timiditate extremă, lipsa limbajului emoțiilor.
Ne confruntăm cu insuficiența grădinițelor, mai ales in mediul rural, însă există o problemă și mai mare când vine vorba de creșe. În România există în prezent aproximativ 600 de creșe active, conform celor mai recente date de la Ministerul Educației. Erau doar 38.568 de copii înscriși în creșe în anul școlar 2024-2025. Conform datelor Institutlui Național de Statistică, în grupa de vârstă 0-4 ani erau, la 1 ianuarie 2026, peste 887.000 de copii. De aici este foarte clar că foarte mulți copii nu au acces la creșele active pentru că nu se pune atât de mult accent și pe mediul rural și pentru că aceste instituți nu există acolo unde părinții și copiii ar avea nevoie de ele. Copiii din mediul rural se confruntă cu multe probleme care îi împiedică să se dezvolte cognitiv, precum: sărăcia, malnutriția, stres în familii, violență, protecție și grijă neadecvată, iar toate acestea duc la lipsa oportunităților de învățare, potrivit World Vision România.
Sistemul educațional din România se concentrează mai mult pe performanță academică timpurie în detrimentul abilităților sociale. Primii ani de viață ar trebui să fie exclusiv despre curiozitate, fericire și inteligență emoțională. Atâta timp cât miniștrii, politicienii și reformatorii din educație continuă să gândească strategii de implementare de la clasa pregătitoare în sus, sistemul va continua să se concentreze pe efectele rezultate dintr-o sumă de probleme, prezente și evidențiate direct din comportamentul copiilor. Nu putem cere performanță la Bacalaureat de la adolescenții cărora le-am refuzat stimularea cognitivă și emoțională în primii ani de viață. Nu putem cere gândire critică din partea elevilor dacă continuăm să ne concentrăm pe învățarea prin memorizare. Dacă ne dorim ca România de mâine să nu mai fie pe ultimele locuri în statisticile europene, investiția masivă în creșe, în formarea educatorilor și în infrastructura din mediul rural nu mai trebuie privită ca un cost bugetar, ci ca o singură șansă reală de a oferi copiilor viitorul promis. Schimbarea nu începe în sălile de examene, ci în pătuțurile creșelor.
____________________
Despre autor: Melisa Maria Stoia are 17 ani și este elevă, din toamnă în clasa a XI-a, la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Interesată de politicile educaționale și de dezvoltarea timpurie a copilului, urmărește constant dezbaterile despre reforma educației și își propune să contribuie la acestea prin articole de opinie și eseuri argumentate. Consideră că investiția în primii ani de viață reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru reducerea inechităților și pentru construirea unui sistem educațional mai echitabil și mai eficient.
10 comments
D-ra Stoia, depasesti limite ale bunului simt. De la maretia celor 17 anisori, te sfatuiesc sa mai astepti mcar sa termini liceul si facultatea. Nu de alta, dar nu te certifica nimic, decat diar faptul ca emiti niste pareri, si acelea preluate . Putina decenta pt. cei 17 anisori si mai multa rabdare, ar fi un exercitiu pedagogic foarte bun. Deja cauti sa impui unor adulti cu mai multa carte si ecoerienta decat tine niste pareri? Ai impresia ca ai descoperit apa calda in micul amalgam pe care ni l-ai expus? Uneori, conteaza tonul…
Domnule “profesorescu”, cred că un profesor ar trebui să încurajeze dialogul, nu să descurajeze un elev pentru că își exprimă o opinie. Faptul că autoarea are 17 ani nu înseamnă că argumentele ei sunt automat greșite. Dacă nu sunteți de acord cu articolul, ar fi mai constructiv să combateți ideile, nu persoana. Ca elev care trăiește zilnic în acest sistem, pot spune că și perspectiva noastră contează. Respectul și dialogul ar trebui să fie reciproce, indiferent de vârstă.
„Lucas” ,in primul rand ca nu esti elev. Dar nu asta e problema. Parerea mea.
In al doilea rand, ramane valabil ce sm spus: nu ai cum sa judeci la 17 ani niste chestiuni in care nu ai competente. Si na refer in primul rand la aiurelile cu creșa. Daca esti un elev, vei intelege mai tarziu. Deci, copile, e vorba despre competente,nu despre pareri. ISa dai verdicte la 17 ani si apoi sa mai si raspunzi la critici cu o doza de nesimtire superioara e cam de prost gust.
Vă mulțumesc de comentariu.
Prin ironia dumneavoastră “ai impresia ca ai descoperit apa caldă” îmi confirmați, de fapt, ca problema expusa de mine este reala și cunoscută, dar ignorată în mare parte de cei care au puterea să o schimbe.
Este mai deranjant faptul ca la “măreția celor 17 anișori ai mei” mă interesez de educația generației mele sau e mai deranjant ca adulții cu mai multă carte decât mine nu se interesează la fel de mult?
Și cu sinceritate vă spun, cred ca viitorul educației din România este o responsabilitate comună, despre care au dreptul să vorbească atât adulții cu experiența, cat și tinerii care trec prin sistem.
Îmi pare nespus de rău ca vârsta mea și dreptul meu la opinie este o problemă mai mare decât ceea ce am expus în articol.
Eu zic in primul rand sa vedeti problema la dumneavoastra,sunteti atat de blocat incat nu realizati ca in loc sa va bucurati si sustineti cineva care are curaj sa spuna asa ceva,atacati o persoana care vrea sa schimbe ceva,cat de blocat sunteti la cap?
Domnisoara are dreptate. Situatia e chiar mai grava… Cititi literatura psihoterapeutica din ultimii 70 ani cel putin. Cititi raportul din Uk destinat parlamentului ref primii ani de viata. Cartile ref educatie si invatamant din Ro sunt in general destul de superficiale deoarece nu au in spate o intelegere a literaturii din zona psihoterapeutica dedicata early years (Winnicot, Klein, Bion, etc.)
Dupa fetita de 11 ani care si-a certat poporul ca vrea sa-i interzica smarphone-ul in loc sa o invete cum sa-l foloseasca, pare ca trecem la alt nivel. ,,Din postura de elev de 17 ani”, d-ra Stoica da verdictul, spunandu-ne care-i baiu’ cu sistemul educational. Ca nu se preocupa de primii trei ani de viața unui copil, care-s perioada cea mai importantă de dezvoltare a unui copil. Nu a identificat de ex. o problema faptul ca timp de 5 ani (cls 0 – cls a IV) elevii fac o a II – a gradinita, prin faptul ca intra toti intr-a V-a ca facand parte din ,,generatia FB”. Nici faptul ca generatia d-soarei a crescut in proportie covarsitoare cu smarphone-ul pe post de bona pana-n liceu. Dar e musai sa fie ,,identificat stiintific” de unde ar veni anxietatea. Cand o sa ajunga studenta va descoperi ,,minunea” cum ca totul se intampla in cele 9 luni inainte de nastere … ,,Interesul superior al copilului”? De la aparitia AI-ului, e din ce in ce mai complicat sa se mai recunoasca articolele de opinie, cand autorul dezbate teme pe care ar parea, la prima citire, ca le stapaneste.
Gandirea critica ar trebui sa ajute la identificarea principalelor probleme si nu sa abata atentia de la ele prin mutarea dezbaterii pe multe alte probleme existente cu efect de frectie la un picior de lemn.
Mulțumesc de comentariu. În primul rând, aș vrea să vă corectez prin faptul că toate informațiile pe care le-am expus în acest articol, nu sunt cu ajutorul inteligenței artificiale, ci din propriile cunoștințe pe care le-am dobândit pe cont propriu, în timpul meu liber, prin cursuri, cărți, articole și din practica mea pedagogică.
Există probleme de diferit nivel în toate etapele educaționale. Nu am menționat problemele ciclului primar, nici celui gimnazial și liceal, tocmai pentru că despre partea educațională din primii ani de viață, nu se vorbește la fel de mult, cu toate ca este cea mai importantă etapă de dezvoltare a unui copil.
Da, generația mea a fost expusă tehnologiei, dar asta va continua și pe viitor. Depinde de fiecare părinte cum decide să îi dea libertate copilului în așa fel încât să se dezvolte holistic. Este o problemă care ține și de învățământ și cum permit elevilor să își folosească telefonul.
Reformele ar trebui să înceapă de la punctul de plecare, nu de la mijloc sau de la sfârșit, să fie o schimbare unitară.
Dacă opinia mea nu e suficient de convingătoare sau pare pentru dvs o opinie a inteligenței artificiale, vă recomand cu căldură să citiți site-urile incluse în articol care susțin tot ceea ce am spus.
Cercetări făcute de UNICEF, World Vision, etc.
~ “d-ra Stoia”
Este imbucurator ca intrati in dialog cu cititorii. Posesorii ,,gândirii critice” nu înseamna că se iau la harță permanent pentru a arăta ,,cine are dreptate” așa cum greșit se înterpreteaza sintagma. Zicem în comentariul anterior că-i musai ca să prioritizam lucrurile daca vrem să ajutam la îmbunătățirea lor. Ați constatat că numarul copiilor dați la creșe practic este ignisifiant astfel că sistemul educational n-are cum să schimbe mare lucru pe acest segment. Sunt perspective ca se vor dubla nr. de crese in urmatorii 10 ani? Ne-am pacali daca am spera. Deaia ziceam că n-ajuta ca să fie deturnată dezbaterea de la adevăratele probleme ale sistemului de învățământ. Majoritatea părinților s-au prins abia când ăla micu’ a ajuns într-a V-a de efectul FB-urilor din cls 0 – IV. Unora le ia minim 6 luni pentru adaptare la sistemul pe note în timp ce ăilalți dacă-și intră în ritm în 2-3 ani. Astfel, să lăsăm reforma creșelor pentru țările care dau pe bune copii la creșe, până ce-om construi și noi măcar pentru 40-50% dintre copii și să ne ocupăm să îmbunătățim ce avem deja construit pentru grădinițe și școli.
Eu zic sa citesti din nou articolul,ai niste greseli micuțe,inainte sa judeci,fi putin atent la ce scrii.