Aveam impresia că marile probleme ale sistemului educațional din România încep în ciclul gimnazial, când elevii se concentrează pe examenele naționale, presiunea notelor, memorizarea fără înțelegere. Însă analfabetismul funcțional evidențiat prin rezultatele testelor PISA ar trebui să ne lase un semn de întrebare.
În realitate, eșecul sistemului nostru educațional din România se naște mult mai devreme: nu la școală, nu la grădiniță, ci încă din creșă, în primii trei ani de viață. Din postura de elev de 17 ani, privesc în urmă și realizez că perioada cea mai importantă de dezvoltare a unui copil este privită ca o etapă opțională. Educația este înlocuită cu supravegherea pentru că majoritatea oamenilor afirmă că nu ai cum să lucrezi cu un copil atât de devreme. Cercetătorii, pe de altă parte, ne arată că dezvoltarea creierului uman începe la doar câteva săptămâni după concepție. O mare parte din genele prenatale oferă arhitectura de bază a creierului în curs de dezvoltare. Următorul aspect de luat în considerare este că, pentru multe abilități, creierul este deosebit de receptiv la experiențe doar într-o perioadă limitată de timp – în general în primii ani de viață. Poate lipsa educației timpurii este principalul motiv pentru anxietatea și lipsa de gândire critică ale generației mele.
Aproximativ 250 de milioane de copii nu își ating potențialul de dezvoltare în primii cinci ani de viață, potrivit experților UNICEF. Dacă intri astăzi într-o grupă de creșă, ai toate șansele să vezi copiii stând la mese, completând fișe rigide și memorând poezii pe care nu le înțeleg. Sistemul încearcă sa formeze “școlari în miniatură’’,uitând faptul că munca unui copil la această vârstă e jocul. Ca educatori, adulții ar trebui să le ofere celor mici un spațiu al îngrijirii, al jocului și al învățării. Ar trebui să respectăm dreptul lor fundamental de a le fi ascultate și luate în seamă opiniile, punând întotdeauna interesul superior al copilului pe primul loc. E de menționat faptul că nu se pune accent pe dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, cu toate că semnalele sunt clare și prezente, dar cadrele didactice deseori oferă o etichetă copilului. Riscurile absenței dezvoltării socio-emoționale sunt: agresivitate, anxietate, timiditate extremă, lipsa limbajului emoțiilor.
Ne confruntăm cu insuficiența grădinițelor, mai ales in mediul rural, însă există o problemă și mai mare când vine vorba de creșe. În România există în prezent aproximativ 600 de creșe active, conform celor mai recente date de la Ministerul Educației. Erau doar 38.568 de copii înscriși în creșe în anul școlar 2024-2025. Conform datelor Institutlui Național de Statistică, în grupa de vârstă 0-4 ani erau, la 1 ianuarie 2026, peste 887.000 de copii. De aici este foarte clar că foarte mulți copii nu au acces la creșele active pentru că nu se pune atât de mult accent și pe mediul rural și pentru că aceste instituți nu există acolo unde părinții și copiii ar avea nevoie de ele. Copiii din mediul rural se confruntă cu multe probleme care îi împiedică să se dezvolte cognitiv, precum: sărăcia, malnutriția, stres în familii, violență, protecție și grijă neadecvată, iar toate acestea duc la lipsa oportunităților de învățare, potrivit World Vision România.
Sistemul educațional din România se concentrează mai mult pe performanță academică timpurie în detrimentul abilităților sociale. Primii ani de viață ar trebui să fie exclusiv despre curiozitate, fericire și inteligență emoțională. Atâta timp cât miniștrii, politicienii și reformatorii din educație continuă să gândească strategii de implementare de la clasa pregătitoare în sus, sistemul va continua să se concentreze pe efectele rezultate dintr-o sumă de probleme, prezente și evidențiate direct din comportamentul copiilor. Nu putem cere performanță la Bacalaureat de la adolescenții cărora le-am refuzat stimularea cognitivă și emoțională în primii ani de viață. Nu putem cere gândire critică din partea elevilor dacă continuăm să ne concentrăm pe învățarea prin memorizare. Dacă ne dorim ca România de mâine să nu mai fie pe ultimele locuri în statisticile europene, investiția masivă în creșe, în formarea educatorilor și în infrastructura din mediul rural nu mai trebuie privită ca un cost bugetar, ci ca o singură șansă reală de a oferi copiilor viitorul promis. Schimbarea nu începe în sălile de examene, ci în pătuțurile creșelor.
____________________
Despre autor: Melisa Maria Stoia are 17 ani și este elevă, din toamnă în clasa a XI-a, la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Interesată de politicile educaționale și de dezvoltarea timpurie a copilului, urmărește constant dezbaterile despre reforma educației și își propune să contribuie la acestea prin articole de opinie și eseuri argumentate. Consideră că investiția în primii ani de viață reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru reducerea inechităților și pentru construirea unui sistem educațional mai echitabil și mai eficient.
