De ce sunt unii profesori atât de confuzi?

4.897 de vizualizări
Foto: © Yevhenii Tryfonov | Dreamstime.com
Meseria de profesor are provocările ei, iar situațiile cu care se confruntă cadrele didactice pot crea uneori confuzie în exercitarea atribuțiilor. Cu toate acestea, ce nu creează confuzie este setul de valori morale la care aderă și pe care le promovează.

De exemplu, una dintre valorile promovate de către cadrele didactice este încurajarea exprimării adevărului și descurajarea minciunii. Profesorii nu sunt confuzi în această privință. Când un elev culege câte 5 lei de la fiecare elev din clasă promițându-le că a doua zi îi va da fiecăruia câte un set de cărți Pokemon și după ce a încasat banii se dezice de afirmațiile sale, profesorii nu se întreabă dacă ceea ce s-a întâmplat a fost bine sau nu. Ei vor descuraja un asemenea comportament și vor ști să le explice elevilor că aceasta a fost o înșelătorie și nu o campanie de marketing.

Profesorii încurajează elevii să vorbească politicos. Nu e nimic ambiguu în promovarea acestei valori. Adică dacă un elev îi spune unei colege „scroafo”, profesorii au suficient discernământ să înțeleagă că acest limbaj este condamnabil și vor lua măsuri pentru a descuraja folosirea acestui limbaj în viitor de către elevii săi. Profesorul știe că într-un spațiu public limbajul trebuie să adere la anumite norme sociale care trebuie respectate și că este responsabilitatea sa să transmită aceste valori elevilor săi.

De asemenea, profesorii se așteaptă de la elevi să se comporte civilizat atunci când se confruntă cu opinii diferite. Adică își învață elevii că atunci când nu sunt de acord cu părerea unui coleg, să își controleze frustrarea și să se adreseze folosind argumente logice, nu să amenințe și să încerce să își intimideze colegii. Nu există nici o confuzie printre profesori atunci când trebuie să ia o atitudine față de elevii care deranjează orele sau instigă la violență. 

Iar atunci când vorbesc despre eroii neamului care s-au jertfit pentru poporul român, profesorii deseori promovează curajul și demnitatea ca valori pe care elevii să și le însușească. De exemplu, elevii învață de la profesori că Horea a dat dovadă de curaj pentru că s-a revoltat împotriva împărăției de la Viena și că a murit cu demnitate apărând drepturile poporului român. Iar dacă ar fi trăit în zilele noastre, un asemenea erou național ar fi profitat de orice ocazie să se adreseze poporului și nu s-ar fi speriat în repetate rânduri de participarea la niște dezbateri electorale televizate. În plus, chinul de a fi tras pe roată bate la orice oră rușinea de a te face de râs în fața telespectatorilor. 

Profesorii în general încurajează elevii educați, care prețuiesc învățătura. Mai mult, profesorii chiar sunt mândri atunci când unii dintre elevii lor obțin medalii la olimpiade. Nu cred că este nici o confuzie în promovarea acestei valori. 

Cu toate acestea, se pare că unii profesori din România trec în zilele acestea printr-o criză de identitate profundă, manifestată printr-o confuzie a valorilor. Contrastant cu valorile pe care le promovează la ore, unii profesori încearcă să caute orice justificare plauzibilă pentru a denigra un om educat și pentru a promova comportamente similare cu cele ale elevilor care le deranjează constant ora. Identitatea unor profesori este fracturată atunci când îi promovează pe cei care urlă mai tare, nu pe cei care au argumente logice. Unii profesori par să fie confuzi și nu înțeleg că promovează o persoană care vorbește de curaj pe Tik Tok, dar se comportă cu lașitate atunci când trebuie să își demonstreze abilitățile sale diplomatice în lumea reală. Îmi e greu să îmi imaginez că există profesori care nu își doresc ca elevii lor să se comporte civilizat, care să vină la școala zilnic, cu temele făcute, care să nu petreacă prea mult timp pe TikTok și care să răspundă întrebărilor argumentat, cu un ton civilizat. Dar mă întreb atunci, cum se poate ca unii profesori să își fi pierdut busola morală și să fie atât de confuzi încât să promoveze opusul acestor trăsături?

___

Despre Dacian Dolean

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research, iar din ianuarie 2025 este consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării.

Foto: © Yevhenii Tryfonov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Hai că a fost bun articolul asta ,m-am distrat teribil.

  2. Am și eu colegi de genul. Nu sunt confuzi deloc, ei chiar cred în aberațiile alea. Am un coleg care susține sus și tare că un anume candidat suveranist va confisca averile dușmanilor și le va împărți nevoiașilor.

    Nu știu ce tâmpenii se discută pe tt, dar colegul meu nu e o mare eminență cenușie, și asta o știam dinainte să înceapă să abereze prin cancelarie. Cum a ajuns profesor e întrebarea.

    Dar ăsta e nivelul, dacă cei bine pregătiți și care mai au mintea acasă nu vin în sistem, găsești și de-aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii, inspectorii și academicienii vor lupta cu înverșunare să demonstreze că fără materia lor, elevii sunt pierduți în haosul ignoranței universale, scrie rectorul UMFST Leonard Azamfirei despre dezbaterea pe noile planuri-cadru: Să vedem cine reușește să își păstreze gloria orelor din orar… și, evident, bugetele aferente / Poate, de data aceasta, vom alege elevii

Dezbaterile privind noile planuri-cadru pentru învățământul liceal sunt un adevărat „război sfânt al disciplinelor”, scrie rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), Leonard Azamfirei. Într-o…
Vezi articolul
Domnica Petrovai

Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului: Școala românească să le asigure copiilor masă caldă hrănitoare, mișcare și nevoia de a avea conversații despre cum să se protejeze în fața problemelor din online

Depresia în rândul adolescentelor s-a dublat din anii 80 până acum și aceasta este singura categorie de vârstă unde incidența a crescut constant. Iar datele Organizației Mondiale a Sănătății spun…
Vezi articolul

Rezultate simulare BAC 2025. Peste 70% dintre elevii care au ales Sociologia nu au obținut niciun punct la coerența textului / Doar 28% au reușit să formuleze complet o ipoteză de cercetare sociologică

La simularea Bacalaureatului 2025 la Sociologie, mai mult de 70% dintre elevi nu au reușit să redacteze corect un text scurt despre relația dintre conceptele sociologice prezentate într-un enunț teoretic,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesoară la Universitatea Armatei Române, val de postări conspiraționiste anti Zelenski pe Facebook / Universitatea: Postările ”nu au legătură cu activitatea și atribuțiile profesionale” / Cum a încercat un coleg al profesoarei să intimideze G4Media.ro

Un cadru didactic de la ”Universitatea Națională de Apărare Carol I” a postat pe Facebook un un val comentarii anti-Zelenski și numerose teorii conspiraționiste care au generat sute de like-uri…
Vezi articolul

Educația sexuală este abordată interdisciplinar, de la cultură civică la religie, în diverse state europene. În România se pune în continuare problema unei materii separate, pe lângă disputele publice

Educația sexuală, subiect care stârnește aprigi dispute în mediile politice și sociale din România, este abordată interdisciplinar în mai multe țări europene, fenomen pentru care pledează și experți din SUA.…
Vezi articolul