Proiectele legilor Educației apar pe ordinea de zi a ședinței de plen din Camera Deputaților, de miercuri, 10 mai, pentru a fi supuse votului, potrivit site-ului Camerei Deputaților. Astăzi, 9 mai, a fost publicat raportul comisiei de învățământ pe cele două proiecte de legi ale Educației. Termenul limită pentru votul în Camera Deputaților este sâmbătă, 10 iunie. Rapoartele celor două proiecte de lege au în total peste o mie de pagini.
- Deputații au votat în comisie amendamente privind admiterea la liceu, exmatricularea elevilor, iar cultele religioase au obținut tot ce au solicitat.
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților de miercuri, 10 mai, apar proiectele legilor Educației la punctele 5 și 6, “sub rezerva primirii raportului comisiei de specialitate”.
Raportul comisiei de învățământ a fost finalizat și făcut public marți, pe site-ul Camerei Deputaților. Raportul pentru proiectul Legii Învățământului Preuniversitar are 658 de pagini, iar raportul pentru proiectul Legii Învățământului Superior are 347 de pagini.
Inițial, termenul anunțat pe procedura de urgență, în care se dezbat proiectele legilor educației, era de 30 de zile de la înregistrarea în Parlament, adică pe 5 aprilie. Asta ar fi însemnat ca termenul să expire vineri, 5 mai. Acum, potrivit site-ului Camerei Deputaților, deputații au termen 45 de zile de când legile au intrat în Cameră pentru dezbatere și vot final, adică 10 iunie 2023, scrie pe site.
După calculele noastre, din 5 aprilie până în data de 10 iunie sunt 66 de zile calendaristice. O posibilă explicație în care ar ieși 45 de zile la număr ar fi dacă se elimină weekend-urile.
Amintim că proiectele legilor au intrat în Parlament în procedură de urgență, ceea ce înseamnă că vor trece cu prioritate în comisiile de specialitate ale celor două Camere, adică nu vor parcurge traseul legislativ obișnuit, potrivit regulamentului Parlamentului.
După votul din Camera Deputaților, proiectele vor ajunge în comisia de învățământ din Senat și vor fi supuse votului amendamentele care vor fi aduse de senatori. Președinta comisiei este fostul ministru al Educației, Monica Anisie.
DOCUMENT Raportul comisiei de învățământ din Camera Deputaților pe legea Învățământului Preuniversitar:
DOCUMENT Raportul comisiei de învățământ din Camera Deputaților pe legea Învățământului Superior:
Citește și:
Noul termen pentru votul pe Legile Educației, în Camera Deputaților – sâmbătă, 10 iunie. Proiectele merg apoi la Senat pentru dezbatere
R.P.
Redacția
G4Media.ro
Alexa Stănescu
Doru Căstăian
1 comment
Conform celor 1000 de pagini ale Rapoartelor Comisiei pt Invatamant din Camera Deputatilor (pentru cele 650 pagini ale proiectelor de legi ale inavtamantului !!!), SIMULACRUL ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI VA CONTINUA ! Daca si la votul de azi si la Comisia similara din Senat si la Presedintie vor decide aceiasi IGNORANTI in materie de Managementul calitatii…Nu ne va ramane decat sa aplicam principiul britanic “I DON’T BELIEVE IN THE COLLECTIVE WISDOM OF INDIVIDUAL IGNORANCIES”
ROLUL NEFAST TIMP DE 18 ANI AL OUG 75-2005 (aprobată de L87-2006)
Astfel, prin “inestimabila contribuție teoretică” a pseudo-oamenilor de știință care au produs OUG 75-2005 (toți formați și specializați în alte domenii științifice decât Managementul calității, dar cunoscuți de cei care au avizat și aprobat inepțiile lor!) – cu pretenția acestora de creație științifică originală, prin aplicarea „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” (din Știintele sociale ale sec.XIX!!) ca așa-zis „model de asigurare a calității educației în România” – aceștia au reușit următoarele (prin elaborarea OUG 75-2005 și aplicarea ei timp de 18 ani):
1.Să ignore total recomandările miniștrilor educației din EU16 conform cărora asigurarea calității educației este necesară doar în învațamântul superior și ar trebui să se bazeze și în educație pe practicile din mediul de afaceri denumite modelele PDCA, ISO 9000 și EFQM (toate implicând cicluri virtuoase generatoare de progres general și nu cicluri vicioase – ca la noi – implicând regres general pentru cei mai mulți și câștiguri nemeritate pentru anumite grupuri de interese incluse în aceste cicluri).
2.Să introducă așa-zisa lor „asigurare a calității educației” în învățământul preuniversitar – deși Comisia Europeană nu a recomandat așa ceva, iar ARACIP nu are echivalent în spațiul comunitar european (olrganizația OFSTEDE fiind altceva!).
3.Să introducă și să impună “standardele de calitate” (corect ar fi fost: cerințele din standarde-documente – dar … neelaborate și neacceptate oficial !!) ca referențial pentru evaluări deși acestea reprezintă doar punctul de vedere unilateral al Statului (reprezentat de Ministerul Educației) fără să fie avute în vedere și cerințele (nu doar așteptările – așa cum menționează proiectele actuale de legi ale învățământului – întrucât cerințele reprezintă formularea în scris a nevoilor și așteptărilor) beneficiarilor direcți și indirecți ai educației și ale altor părți interesate. În plus, nu există documente publicate conținând aceste cerințe (denumite eronat așteptări) legitime și negociate, care să fi fost acceptate prin negocieri și consensualizare de reprezentanții tuturor părților interesate implicate). Fundamentul teoretic al acestei abordări este reprezentat de „modelul de guvernare bazat pe Leviathan”, nediscutat public în România, dar prezentat pentru prima dată întro comunicare si un articol științific (publicate în limba engleză, în 2012, de o echipă de cercetători români) ca fiind o abordare inadecvată ce trebuie eliminată/ înlocuită…
Deși, inițial, ARACIP și ARACIS prevăzuseră două niveluri de performanță – “standardul minimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de calitate” sau „standard de autorizare/ acreditare”) și „standardul maximal/ optimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de referință”) – pe parcursul anilor s-a constatat că, din păcate, în practică, doar standardul minimal contează, întrucât pentru școli și universități contează doar obținerea finanțării publice și nicidecum calitatea ca satisfacție a beneficiarilor direcți și indirecți! Cui folosește alinierea școlilor și universităților noastre la nivelul minimal al „standardelor”, doar pentru a obține autorizarea/ acreditarea și…finanțarea?
DE REMARCAT:
A.Disprețul manifestat în OUG 75-2005 (și HGR + OM aferente) față de cerințe (exprimând în scris nevoile și așteptările consensualizate ale reprezentanților tuturor părților interesate, inclusiv ale beneficiarilor direcți și indirecți) a avut și mai are trei consecințe majore:
– continua stare conflictuală existentă între reprezentanții ARACIP/ ARACIS pe de o parte și școli/ universități + părți interesate neglijate, pe de altă parte – stare parțial transmisă publicului prin mass-media și social media, inclusiv cu referire la numeroase conflicte de interese și acțiuni în Justiție, prin care se cheltuiesc inutil alte resurse financiar
– rezistența/ reticența la schimbare, absența motivației și a implicării beneficiarilor direcți și indirecți în satisfacerea cerințelor Statului exprimate prin „standardele de calitate” – deci, de fapt, „eșecul internalizării asigurării calității educației”
– dezinteresul beneficiarilor direcți și indirecți pentru CEAC, definirea standardelor maximale, promovarea și îmbunătățirea calității, excelență
B.Prin anii 2002-2005, unii profesori universitari susțineau deschis că ei nu pot lua în considerare eventualele cerințe ale beneficiarilor (clienților) lor (nerecunoscuți ca atare întrucât profesorii nu pot avea clienți – un concept provenit din mediul de afaceri) întrucât numai ei, profesorii, ar cunoaște „ceea ce trebuie să știe studenții” iar perspectiva angajării absolvenților și mai ales cerințele angajatorilor față de aceștia nu ar putea interesa mediul academic (cu învățământ public „gratuit”, limitat de fapt doar la cel obligatoriu!) întrucât acestea provin din mediul de afaceri care ar fi interesat exclusiv de venituri și profituri cât mai mari!!!
Ulterior au apărut alte idei eronate și prejudecăți ale unor promotori ai ARACIS și ARACIP – transmise și unor studenți – conform cărora standardele ar fi nocive în învățământ întrucât ar limita „creativitatea și inovativitatea specifice acestuia” iar asigurarea calității ar fi un proces continuu (rezultat din „standardele” și evaluările ARACIS și ARACIP!!) care ar face “CA CAlitatea educației” să fie sigură!!!
4.Să pretindă că asigurarea calității educației ar fi fost impusă României (înainte de aderarea sa la UE în 01.01.2007) de Comisia Europeană. Prin contactele mele la DG – Educație (din Comisia Europeană), la ENQA și la unele organizații similare ARACIS dar și pe baza expertizei mele în calitate de consultant internațional în asigurarea calității (inclusiv a educației), am aflat că:
– Asigurarea calității educației nu face parte din „Acquis Communataire” – ansamblul legislativ-reglementar comunitar (în principal Directive europene) de transpus obligatoriu în legislația națională întrucât condiționează aderarea statelor candidate. Astfel, OUG 75-2005 nu poate fi pusă pe același plan cu legislația comunitară tradusă și adoptată la noi ca Legi și HGR în anii premergători aderării.
Într-un răspuns primit de la DG – Educație din Comisia Europeană,CE, se afirmă :
“Uniunea Europeană nu este în măsură să adopte acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu, iar acțiunea UE se limitează la a oferi sprijin statelor membre, fără a le impune obligații juridice. (…) Având în vedere faptul că România rămâne responsabilă de organizarea asigurării calității în sistemul său educațional (de exemplu, trebuie să decidă cu privire la metodologia, criteriile, procedurile de evaluare etc. a calității educației și la organismele responsabile), vă încurajez să trimiteți direct autorităților naționale competente preocupările, observațiile sau rezervele dumneavoastră cu privire la normele naționale aplicabile în domeniul asigurării calității.”
– Unicul referențial impus de ENQA (doar în vederea aderării agențiilor naționale de asigurare a calității educației) este ESG – European Standards and Guidelines, Întrucât acest document, publicat în 2 ediții, a fost tradus în toate limbile oficiale ale UE/CE constatându-se o mare diversitate de semnificații, implicații si practici aferente unor concepte, imposibil de consensualizat și uniformizat, ENQA a decis să renunțe la realizarea/ publicarea unui aparent indispensabil GLOSAR unic, comun tuturor statelor membre, lăsând această responsabilitate la nivelul fiecărui stat membru. Unele state (de exemplu Franța, Italia, Spania) au contestat semnificațiile conceptelor „asigurarea calității”, „standard” și altele, în ESG, ținând cont de cultura, expertiza și legislația lor.
De exemplu, în Franța, CNE – Comitetul Național de Evaluare (echivalentul ARACIS) – a eliminat complet din traducerile în franceză adaptate ale ESG conceptele “asigurarea calității” (înlocuit cu „garanția calității”, ca rezultat, și cu „evaluarea calității”, ca proces generator) și „standard” (înlocuit cu „referențial”)… La noi, ARACIS a încredințat traducerea ESG unei organizații studențești care a tradus documentul în mod onest (deci în litera documentului original), dar ignorând/ neglijând total cultura, expertiza și legislația din România, privind aceste două concepte precum și alte aspecte.
5.Să pretindă că Asigurarea calității educației ar fi un proces continuu de evaluare externă/ internă a calității (!!!!) în organizația unui furnizor de educație/ formare, fără a ține cont de procesele/ produsele/ serviciile educaționale, de bază, ale furnizorului și de caracteristicile măsurabile ale acestora, doar prin „standardele” și evaluările create/ efectuate extern de ARACIP și ARACIS, cu un CEAC („Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității”, impus formal în orice școală și universitate) dar parțial/ total ignorant, nemotivat și fără resurse, fără „sistem de asigurare a calității” (SAC) / „Sistem de management al calității” (SMC) și fără clarificarea relațiilor lor – necesare și inevitabile – cu conceptele/ procesele „Planificarea calității”, „Inspecție”, „Controlul calității”, „Îmbunătățirea calității” și „Managementul calității” !!! Conceptele esențiale „neconformitate”, „acțiune corectivă”, „acțiune preventivă”, „corecție”, „certificare”, „audit al calității” (și altele) lipsesc complet … În textul OUG 75-2005 (și în unele reglementări ulterioare aprobate prin OM și HGR) au apărut noi concepte (de exemplu: „promovarea calității”, „controlul calității”, „excelență”, etc.). uneori fiind definite incorect și variabil (ceea ce demonstrează diletantismul autorilor), dar introduse doar pentru efectele lor manipulatoare în favoarea imaginii publice a emitenților, în percepțiile neinițiaților. Așa s-a ajuns, printre altele, la introducerea și menținerea numeroaselor paralelisme ale ARACIP cu Inspectoratele școlare, timp de aproape 2 decenii..
Cu mare regret, azi 10 mai 2023, o zi importanta pentru mine si unii conationali…