Constantin Radu Dimitrie, elev în clasa a XI-a: Suntem în pragul unei crize intelectuale teribile la nivel național. Este o deculturalizare voluntară, excluderea istoriei românilor și a geografiei de la profilul real / Ne trebuie profesori pasionați

26.039 de vizualizări
Foto: captură MEC/ Facebook.com/ Euronews România
Un elev de clasa a XI-a de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București a tras un semnal de alarmă în fața profesorilor, părinților, elevilor și reprezentanților din Ministerul Educației și Cercetării (MEC), asupra nivelului de „deculturalizare voluntară, excluderea istoriei românilor și a geografiei de la profilul real”. Constantin Radu Dimitrie a mai spus în cadrul dezbaterii pe planurile cadru de liceu, desfășurată de la Universitatea Politehnica București (UNSTPB), că e nevoie de profesori pasionați.

Constantin Radu Dimitrie, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Spiru Haret” din București, a spus în cadrul primei dezbaterii privind noile planuri-cadru pentru liceu, că „suntem în pragul unei crize intelectuale teribile la nivel național”. În contextul în care planurile prevedeau modificări privind numărul de ore de istorie în trunchiul comun la profilurile real , elevul a semnalat și că elevii nu sunt informați, motiv pentru care „ies oameni în față care candidează la diverse alegeri, vorbesc despre căpitan ca un erou și câștigă 3 milioane de voturi, pentru că noi nu știm cine a fost căpitanul”.

El a precizat și că e nevoie de profesori dedicați care să le predea elevilor.

Declarația integrală a elevului Constantin Radu Dimitrie:

„Nu fac parte din niciun consiliu, dar cu toate astea pot spune că am am consultat foarte mult cu colegii mei și putem trage concluzia că suntem în pragul unei crize intelectuale teribile la nivel național. Este o deculturalizare voluntară, excludere a istoriei românilor și a geografiei de la profilele real. Statul român are o capacitate excepțională de reacție. Mereu reacționăm când se întâmplă ceva rău, dar această capacitate de reacție implică că acel rău s-a întâmplat deja. Vă rugăm să prevenim de data asta acest rău, să nu deculturalizăm voluntar copiii. De asta ies oameni în față care candidează la diverse alegeri, vorbesc despre căpitan ca un erou și câștigă 3 milioane de voturi, pentru că noi nu știm cine a fost căpitanul, pentru că noi nu suntem informați, nu ni se spune nimic, totdeauna suntem ascunși în spate.

De asemenea, o mare problemă nu este neapărat programa, ci cât oamenii care vin să ne-o arate, pentru că sistemul de învățământ nu atrage mereu cei mai dedicați oameni, din diverse motive, poate unele salariale sau așa mai departe. Ne trebuie oameni pasionați, oameni care și-au dorit să învețe această meserie să o transmită mai departe, pentru că acești oameni pasionați o să atragă atenția, o să transmită elevilor și o să câștige atenția. Putem să schimbăm numărul de ore în fel și chip, dar este vorba de oamenii care vin în fața elevilor să le transmită ceva, e vorba despre calitatea de dascăl care se pierde pe zi ce trece”.

Informații de context

Aceste planuri-cadru ar urma să fie „gata de implementat din septembrie 2026” pentru actualii elevi de clasa a VII-a care vor intra atunci în clasa a IX-a, potrivit Ministrului Educației și Cercetării.

Elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis. Însă în lipsa unor planuri-cadru noi, vizați de schimbările propuse în documentele de mai sus sunt actualii elevi de clasa a VII-a.

La nivel de liceu, lansarea noilor planuri-cadru a fost amânată în mod repetat pe parcursul ultimului an, sub diverse pretexte, în condițiile valului de alegeri programate în 2024 – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, o ultimă țintă propusă pentru punerea lor în consultare fiind ianuarie 2025.


9 comments
  1. Pe bune avem o criza? Toti IT-stii pe care i-am cunoscut (sunt absolvent de liceu de informatica deci stiu ce spun) erau chititi pe materiile umaniste „inutile”. Acum vreti „istorie” care ca stiinta nu poate fi fondata fara o filozifie a timpului. Cumva aceeasi filozofie unde este intemeiata logica, fundamentul matematicii si al logicii informatice? Mare minune, chiar asa. Cum era cu filozofia aia inutila, vezi cultura germana? Dar am uitat, tineretul „promitator” vorbeste… engleza.

  2. Cum poți să îți menții pasiunea când elevul, alaturi de părinte și uneori alaturi de director sunt împotriva oricărei reguli de bun simt și îți impun excepții și favoritisme.
    Eu puneam nota 7 la purtare la un copil de bani gata care înjura, se bătea și jignea pe toată lumea, directorul o modifica a doua zi.
    Părintele venea, rânjea și oferea donații liceului. Directorul era super incantat și nu mai era din breasla profesorilor.
    Un cod clar de conduită și reguli de bună practică cu obligații și penalități pentru fiecare din cele 3 părți implicate: elev, părinte și școală ,ar fi binevenite
    Nimeni insa nu are curaj să impună reguli clare la nivel de minister ci oferă fiecărei școli varianta sa scrie Regulamente stupide, incoerente și cu multe lacune.

  3. …eram in clasa XII … cutremur 1977… dezastru, disperare, frica … la câteva zile de la cutremur am fost duși cu clasa la casa de cultura unde ni-sa ținut o conferință despre „pericolul legionar” …
    Mult mai târziu am înțeles ce înseamnă distragerea atenției populației, întotdeauna regimurile politice au folosit metode de inducerea fricii …
    Rețeta este consacrată , „bau-bauri” cu legionarii sau rușii…
    Nu știu dacă tânărul acesta va înțelege ca și el este o victimă a manipulării politice ….

    1. Adevărat, Cornel!
      Și tot eram mai deștepți ,fara atâtea „informații”

      1. Foarte greșit! Nu eram deloc „mai deștepți” și nici nu știam mai multe! Ne dau lecții reale la tehnologie începând din clasa a 6-a! Noi eram DOAR mai disciplinați! Dar atât!

  4. Așa este,,,pestele de la cap se mpute”,dacă profesorii nu știu carte și refuza să muncească ,sistemul de învățământ nu o sa se schimbe in bine niciodată.

  5. Discurs politic………pacat !

  6. Problema mare pentru analfabetii functional si agramati geografia si istoria,nicio problema cand schiloditi gramatica limbii romane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE: Înscrieri deschise până pe 26 mai / Tema pentru elevi și profesori este “vehicul eco-friendly” la Concursul Național 3DUTECH din acest an, aflat în calendarul Ministerului Educației (P)

3DUTECH a anunțat prelungirea termenului de înscriere în Concursul național de 3D design & printing pentru toți elevii și profesorii din România. Cele mai creative proiecte care vor aplica modelarea…
Vezi articolul

Scoaterea Informaticii de la BAC generează reacția dură a celor mai bune universități: scrisoare către Andronescu de la profesorii de Informatică din Consorțiul Universitaria

Scoaterea informaticii de la bacalaureat – așa cum prevede viziunea pe educație lansată de Ecaterina Andronescu – generează reacția dură a celor mai bune universități*. Profesorii de informatică din Universitatea…
Vezi articolul

Prima casă de creație din inima Bucureștiului pregătită de Institutul Francez își deschide poarta către artiștii români. Cristian Mungiu, primul găzduit în „la résidence de poche”

Institutul Francez din București a inaugurat vineri o locuință–rezidență aflată chiar în curtea institutului, pe Bulevardul Dacia din Capitală. Inițiativa poarta numele “La résidence de poche/ Rezidenţa de buzunar” și…
Vezi articolul

Emil Boc: „Școala să înceapă la 15 septembrie, situația să fie descentralizată”. Primarul Constanței: „Anul școlar să înceapă odată cu cel universitar, pe 1 octombrie. Noi suntem oraș turistic, dorim un sezon estival cât mai lung”

Primarul Clujului și fostul premier Emil Boc (PNL) a declarat la Digi24 că școala ar trebui să înceapă pe 15 septembrie, iar situația ar trebui să fie una descentralizată pentru…
Vezi articolul

EXCLUSIV Frauda Bacalaureat Mureș: 39 de acorduri de vinovăție încheiate de procurorii DNA, majoritatea deja rezolvate definitiv de instanțe / Dosarul fostului inspector general Sabin Pășcan este încă în urmărire penală și a fost transferat la Cluj, la aproape trei ani de la data faptelor

Procurorii anticorupție au încheiat 39 de acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosarele de fraudă de la examenul de Bacalaureat din județul Mureș, sesiunea 2023, potrivit unui răspuns DNA la…
Vezi articolul