Directorii institutelor de cercetare din România, în atenția Agenției Naționale de Integritate pentru lipsa declarațiilor de avere și de interese

1.108 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cea mai mare asociație a cercetătorilor români din țară și străinătate, Ad Astra, anunță că a sesizat Agenția Națională de Integritate în privința declarațiilor de avere și de interese ale conducerilor Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare.

„Membrii Asociației Ad Astra au decis sesizarea ANI în legătură cu lipsa declarațiilor de avere și de interese pentru majoritatea din conducerile Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare. Într-o scrisoare deschisă, adresată ministrului cercetării, dl Nicolae Hurduc, în iulie 2019 (aici), am solicitat mai multe informații în acest sens. Răspunsul din partea ministerului (datat 02.08.2019 și nesemnat, aici) ne-a determinat să adresăm o nouă solicitare, în septembrie 2019 (aici). Din răspunsul primit la aceasta (aici) am constatat că nu a fost emis niciun Ordin ministerial în sensul publicării declarațiilor”, informează asociația, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Cercetătorii reuniți în Ad Astra spun că „emiterea Ordinului de mai sus urma să se facă în baza adresei ANI spre MCI menționată în răspunsul MCI spre asociația noastră din 02.08.2019: ‘Referitor la declarațiile de avere ale Directorilor de Institute, ca urmare a răspunsului primit de la Agenția Națională de Integritate, cu numărul de înregistrare 10872/02.08.2019, s-a constatat faptul că este obligatorie completarea declarațiilor de avere și interese, de către tot personalul din conducerea Institutului. În consecință, Ministerul Cercetării și Inovării va emite un Ordin prin care să oblige DG să completeze și să publice pe site-ul Institutului în termen de 30 de zile, Declarațiile de avere și de interese, în conformitate cu prevederile legii.’ În baza celor de mai sus, Asociația Ad Astra a formulat petiția adresată ANI de aici.”

 

Știre în curs de actualizare

 


1 comment
  1. Iata cat de jos a ajuns Cercterea Stiintifica din Romania. Cei care are trebui sa fie lideri in cercetare stiintifica, au devenit parte a mafiei.
    Nu numai statul in ansamblu dar si Cercetarea in in particular are nevoie de o Resetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Laserul de la Măgurele, lăsat în ofsaid de partenerii din Cehia și Ungaria care au depus la Comisia Europeană cerere să formeze Consorțiu de Infrastructură de Cercetare. Dragoș Ciuparu, secretar de stat: Mă aștept ca la CE acest proiect să fie respins, contravine flagrant deciziei din 2012 a executivului european

Laserul de la Măgurele a fost lăsat în ofsaid de partenerii din Ungaria și Cehia, alături de care în 2012 a primit finanțare din partea Comisiei Europene pentru a demara…
Vezi articolul

Educația în alegeri 2024. „Competiții” între școli pentru a atrage elevi, școala auto la liceu, dar și măsuri aplicate deja, precum doctorate profesionale sau învățământ dual – printre promisiunile PSD, PNL și USR în programele de guvernare pentru următorii 4 ani / Ce promit partidele pentru Cercetare

Promisiuni bazate pe investiții programate deja, precum cele din PNRR, sau pe măsuri care ar fi trebuit să fie aplicate demult – precum „Masa sănătoasă” pentru toți copiii – și…
Vezi articolul

HARTA radonului în școli. Cercetător: În 20% dintre clădirile investigate concentraţia a depăşit valoarea limită / Cantitatea de radiație încasată de corpul uman la aceste valori este echivalentul a 150 de radiografii pulmonare pe an

În 20% dintre școlile și grădinițele investigate de Laboratorul de încercări Radon „Constantin Cosma” (LiRaCC) de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca concentraţia de radon a depăşit valoarea limită permisă de…
Vezi articolul

O preocupare pentru cercetători români în pedagogie, în 2023: Cât de folositoare este concepția despre educație a Sfântului Ioan Gură de Aur, ale cărui texte includ „aspecte în acord cu idealul actual al școlii românești”

“În textele marelui pedagog creștin, identificăm aspecte în acord cu idealul educațional actual al școlii românești”, constată doi cercetători români care au găsit de folos să analizeze “recomandările privind procesul…
Vezi articolul