DOCUMENT Motivele pentru care vom putea ieși din localitate după 15 mai – proiect

16.156 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Motivele pentru care vom putea ieși din localitate după 15 mai includ deplasările pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber, cum ar fi ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele, dar la care nu pot participa mai mult de 3 persoane, potrivit unui document pus în dezbatere de Ministerul de Interne.

Setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai 2020 includ și posibilitatea de deplasare a persoanelor în afara localității pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor dedistanțare socială. Redăm conținutul:

Deplasarea persoanelor în afara localităților în următoarele situații:

  1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. în scop umanitar sau de voluntariat;
  3. realizarea de activități agricole;
  4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  7. din alte motive justificate, precum:
    • îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;
    • îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;
    • asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
    • deces al unui membru de familie.

Deplasarea persoanelor în afara localităților în următoarele situații:

  1. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  2. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
  3. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor dedistanțare socială;
  4. pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Documentul integral poate fi descărcat de aici

Citește și:

FOTO: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță revizuirea tuturor hârtiilor și procedurilor cerute de ARACIP în școli: Degeaba am inițiat debirocratizarea, dacă activitatea unităților de învățământ e blocată de niște decizii și cutume ale Agenției de asigurare a calității în învățământul preuniversitar

„Am hotărât să revizuiesc toate procedurile Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) care îngreunează activitatea în cadrul unităților de învățământ. Degeaba am inițiat procesul de debirocratizare…
Vezi articolul

Colega profesoarei înjunghiate: De 4 zile aștept o reacţie. De la orice factor de decizie din România zilelor noastre. De la ministrul Educaţiei mai ales. Sau noi nu mai contăm?

Colega profesoarei de matematică înjunghiată lângă cancelaria Colegiului Național Spiru Haret din Ploiești reclamă lipsa de reacție a responsabililor din învățământ, a autorităților, locale și centrale, dar și a sindicatelor.…
Vezi articolul

Frica noastră este că elevii nu vor mai avea gratuitate la transport, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, după ce deputații au votat mai multe amendamente care pot duce la un blocaj în asigurarea navetei

Amendamentele pentru gratuitatea elevilor la transport au fost votate în cadrul ședinței Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Propunerea de a înlocui decontul cu gratuitatea a venit din partea lui…
Vezi articolul