Doru Căstăian: Cu coroniţă, prin întuneric

5.511 vizualizări
Foto: Coopertativa Foto/Gala Merito 2021
Competiţia şi cooperarea fac indubitabil parte din arsenalul etologic al speciei. Ele nu se află mereu în opoziţie, de fapt, dialectica lor este, de regulă, complexă, ubicuă şi subtilă. Pe admiratorii cooperării nu i-ar deranja un premiu dat pentru cel mai cooperant grup, iar pe susţinătorii competiţiei nu-i deranjează de regulă cooperarea care duce la victorie.

Antropologia (şi nu numai) ne arată că regula printre societăţile omeneşti este recunoaşterea excelenţei individuale, chiar dacă excelenţa este de regulă definită endemic plecând de la moduri de viaţă specifice. Dar, mutând discuţia la un nivel mai fundamental, ne putem întreba de ce preţuiesc societăţile excelenţa. Ştim cu toţii că ceea ce este rar are un preţ mare. Iar excelenţa este rară pentru că, de regulă, nu e fezabilă, nu pare tentantă pentru individul mediu, pentru că are costuri mari (timp, resurse, uzură etc) şi pentru că, în chip paradoxal, este – atunci când e excelenţă reală – o formă de altruism şi de autosacrificiu. Excelenţa ţine de zenitul oricărui imaginar cultural, de verticala care obligă fiecare individ să privească şi în sus, de recordul care, nemaiputând fi ignorat, devine standard ideal pentru întregul grup. Într-un mod poate nu foarte evident, excelenţa reală sporeşte coeziunea şi întăreşte identitatea grupului, creşte nivelul cooperării şi fitnessul cultural al comunităţii. Cu o singură condiţie. Ca aceia care excelează să o facă în numele unor valori, practici şi comportamente care sunt preţuite şi întrupate în mod real de comunitate.

Grija pe care, în mod tradiţional, fiecare grup social o acordă practicilor lui educaţionale este legată exact de preocuparea pentru ansamblul tehnicilor prin care se asigură spirala fundamentală de transmitere culturală prin care individul reflectă comunitatea şi comunitatea îl recunoaşte pe acesta ca pe unul de-al ei. Or, ne putem întreba pe bună dreptate dacă este acesta cazul societăţii româneşti în acest moment. Mai reprezintă şcoala locul în care indivizii înţeleg şi asimilează valorile societăţii ca să le poată întrupa mai târziu? Mai au educatorii forţa şi credibilitatea păzitorilor unei lumi şi păstrătorilor unor moduri fundamentale de a fi? Sunt valorile pe care le întrupează – măcar declarativ –  premianţii valorile profunde ale societăţii? Este competiţia şcolară corectă, transparentă, echitabilă? Poate că această din urmă întrebare merită abordată cu precădere.

S-a vorbit mult în ultimii ani despre inechităţile din sistem, în primul rând despre cele generate de inegalitatea economică – fără a se face în mod real ceva semnificativ -, s-a vorbit despre absenţa standardelor de performanţă care să facă din notă ceva mai mult decât un capriciu al profesorilor, s-a vorbit despre polarizarea extremă a masei şcolare între o avangardă a elitelor, populând „şcolile bune”, aproape obsedată de note şi un corp şcolar demotivat, dezabuzat şi absolut indiferent la orice sancţiune prin notare. Toate par să altereze şi să discrediteze serios ideile de excelenţă şi competiţie şcolară şi, după părerea mea, chiar o fac. Cu toate acestea, nu pot să nu observ că, dincolo de excepţiile caragialeşti, elevii de zece chiar sunt adesea acei elevi care întrupează cumva atitudinile fără de care învăţarea serioasă este imposibilă: seriozitatea, interesul, caracterul, respectul faţă de autoritate şi competenţă.

În războiul surzilor declanşat pe reţelele sociale, fiecare tabără refuză să accepte grăuntele de adevăr al celuilalt, sâmburele de plauzibil şi de legitimitate. Atenţia binevoitoare care ar accepta complexitatea situaţiei este probabil parte a soluţiei problemei. Pentru mine, care nu mai intru de mult în polemici de/pe Facebook, adevăratele tensiuni ascunse în mijlocul topicului coroniţei privesc ruptura teribilă dintre valorile vehiculate în documentele programatice şi societatea românească în ansamblu, parcă mai anomică şi mai anemică axiologic ca niciodată, privesc incapacitatea majorităţii corpului profesoral şi a părinţilor (categorii care se intersectează, fără doar şi poate) de a întrupa şi de a promova aceste valori, privesc confuzia existenţială cvasitotală în care ne zbatem, incapacitatea unui proiect moral pe fondul imposturii generalizate.

Până vom începe – dacă vom începe vreodată – discuţiile fundamentale, la careul de sfârşit de an, sub privirile directorului mândru şi al inspectorului cel mai probabil numit politic, se îngrămădesc unul lângă altul premianţii şi câştigătorii competiţiei noastre fără reguli. Elevii serioşi şi muncitori (sub coroniţa la ofertă) şi  beizadelele (sub coroniţele de firmă) sunt, poate într-un moment irepetabil, exact pe aceeaşi treaptă. Până una, alta, mi-e greu să nu văd la fiecare sfârşit de an în coroniţele premianţilor semnul franc şi inevitabil al viitorului imigrant.


4 comments
  1. Excelent spus! Mă întreb câți pricep. Aș adăuga faptul că situația prezentată nu este una singulară, specifică spațiului mioritic. Este proprie sistemelor educaționale – de stat – din tot Occidentul. Peste tot învățământul este afectat de ideologia aceasta bizară a egalității cu orice preț, a desființării competiției și rigorii. La noi au pătruns ecourile acestei educații “moderne” care își face un titlu de glorie din suprimarea școlii clasice. Faptul își arată deja consecințele. Ce rezultate are această abordare “modernă” vedem de câteva generații bune. Nu se întreabă nimeni de ce în anii ’90 – ca să nu fim acuzați de nostalgii comuniste – de ce în anii ’90, așadar, absolvenții sistemului, clasic încă, erau mult mai bine pregătiți? Ca profesor cu vechime de 21 de ani, am putut să observ degradarea progresivă a generațiilor. Până acum aproximativ 10 ani aveam 100% promovabilitate si performanțe chiar, elevi cu nota 10 la bacalaureat sau EN. De atunci, am constatat un declin evident. A cui este vina? A mea ca profesor? Atunci al cui era meritul pentru performanțele anterioare? Elevilor de azi trebuie să le iei efectiv telefonul din mână, să-i trezești din somn, să le “traduci” 6 cuvinte din 10 dintr-un text în limba română. Acelorași elevi însă nu trebuie să le dai nimic de memorat, nici prea multe teme, nici de citit cărți plicticoase. Nu trebuie să le spui nota la test cu voce tare, nici să le faci vreo observație de față cu alții. Rezultatele la examene sunt secrete. Nu le știe nici profesorul de la clasă. Se dorește tehnologizare cu orice preț, dar ea se face doar pentru decor, nu aduce nimic profund. S-au văzut rezultatele școlii online. Superficialitate și delăsare, subcultură și secretomanie, acestea sunt mărețele realizări ale educației asa-zis moderne.

  2. Ati spus multe adevaruri. Dar guvernantii nu doresc nicio schimbare reala. Pentru ca se vede la ei lipsa calitatilor morale si etice, asociate cu un profesionalim dubios si facil. Tipurile de coronite scolare reflecta nivelul de coruptie din societatea actuala.

  3. Felicitări d- le profesor! Ați pus un diagnostic corect:,,incapacitatea unui proiect moral pe fondul imposturii generalizate” și aș îndrăzni să spun neidentificată majoritar .Trebuie sa recunoaștem aceasta realitate trista,sa o acceptam, să avem viziune și strategii și pe termen lung. Sa luam in considerare și ,,complexitatea” data de latura dinamica a educatiei și să găsim leacuri.Romanul are o vorbă:,,la boli grave leacuri tari” iar la cele cronice mai trebuie și răbdare.

  4. Din nou, 10! – Cea mai clara voce, cele mai potrivite cuvinte. Pacat ca sunteti o specie pe cale de disparitie, stimabile. Razbate pesimismul justificat de conditiile profund adverse unei constructii morale. Pana la urma, chiar stim ce vrem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cu bac, fără bac sau cu altfel de bac: școlile de asistente medicale, unde învață peste jumătate dintre elevii de postliceală din România, prinse între scandaluri vechi, voturi politice, lipsa de reformă și nevoia de a da o șansă câtorva zeci de mii de tineri

Când, în urmă cu o săptămână, deputații au respins un proiect de lege care urmărea ca asistentele medicale să aibă bacalaureatul, inițiatorul acelui proiect aprecia că “nu există un motiv…
Vezi articolul