Două dezacorduri ale ministrului Educației, în aceeași conferință: „Educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește” / „Aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica”

18.828 de vizualizări
Ministrul Educației a făcut două greșeli gramaticale în conferința de presă susținută astăzi, 14 iunie, cu o zi înainte de examenul la Limba și literatura română pe care îl vor susține elevii de clasa a VIII-a.

„Grădinițele, fie ele de stat sau particulare, trebuie să aibă aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica probabil mâine“, a declarat Anisie, moment în care a marcat și primul dezacord din acest discurs.

Profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește de la Ministerul Educației. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală„, a continuat Monica Anisie, cu al doilea dezacord.

Monica Anisie este profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național Tudor Vianu din București. De altfel, ministrul Educației a precizat că la Evaluarea Națională care debutează mâine, 15 iunie, se va prezenta și clasa de elevi a cărei dirigintă a fost până în luna noiembrie 2019, când a preluat funcția în Guvernul Orban.


3 comments
  1. Dincolo de greșelile de exprimare, poate ne explică doamna ministru cum de la Sibiu nu s-au plătit niciodată cadrele didactice pentru grădinițele de vară desfășurate? De ce la Sibiu sunt obligate să lucreze fără a fi plătite dacă în alte județe se practică acest mod de organizare a grădinițelor de vară? Nu este aceeași lege pentru toată țara?

  2. câtă neruşinare din partea celor care au acuzat un inginer cu facultate la petrol si gaze-dna Dăncilă-ca nu ştie sa vorbească ! acum e bine că un profesor de lb română face greşeli (pt ca nici nu ştie că le face)cu nemiluita 😥

  3. Poate că mulți dintre noi, în locul Doamnei Ministru, am face greseli mai mari de exprimare dacă ar trebui să ne gândim în același timp la atâtea scenarii. Chiar dacă e profesor de română, sau cu atât mai mult, nu se pune problema că nu ar cunoaște formele corecte de exprimare…
    Îmi pun însă întrebarea logică: dacă este atât de îngândurată încât nu mai vorbește corect în limba română, aceasta fiind chiar materia pe care o predă, poate decide corect in ceea ce privește educația, examenele, viitorul copiilor noștri?… Îmi amintesc, cu oarecare teamă de pericol, de o altă doamnă celebră din politica recentă care spunea că, deși face greșeli de exprimare, a luat cele mai bune decizii pentru români. Acum avem chiar o altă formă a binelui, actualizată: Binele făcut cu forța. Ferească Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu virusul Sars-CoV-2, anunță Teodora Bentz, inspector școlar general adjunct în Capitală. Asta înseamnă că 0,1% dintre elevii din București sunt testați pozitiv

Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu visurul Sars-CoV-2, potrivit datelor anunțate de Teodora Bentz, inspector general adjunct…
Vezi articolul

UPDATE Strategia Națională pentru Susținerea Părinților, adoptată după multe încercări eșuate de-a lungul anilor: Este promovată „parentalitatea pozitivă”. Până în 2025 trebuie să se înființeze o platformă online care să ofere sfaturi pentru părinți

Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024-2030 la jumătate de an de la lansarea în dezbatere publică a proiectului, strategie tergiversată de ani de zile de miniștrii care…
Vezi articolul