Elevii ar trebui să poată da Religia la Bacalaureat? Sondaj de opinie al Federației Naționale a Părinților

3.526 de vizualizări
Foto: © Prakasit | Dreamstime.com
Un sondaj lansat de Federația Națională a Părinților supune opiniei părinților trei teme legate de structura propusă de Ministerul Educației pentru Bacalaureat și de cea mai recentă propunere privitoare la acest examen, făcută de reprezentanții cultelor. Este vorba despre posibilitatea ca Religia să poată fi disciplină opțională la examenul susținut de absolvenții clasei a XII-a.

Federația Națională a Părinților (FNP) lansează acest sondaj „cu scopul de a cunoaște opinia părinților cu privire la unele propuneri de modificare a Proiectului Legii Învățământului Preuniversitar „România Educată”, dezbătute în spațiul public“, potrivit documentului.

Întrebările sunt într-un formular Google Forms și conțin următoarele teme:

„În opinia dumneavoastră, examenul de bacalaureat ar trebui să conțină  o probă la o disciplină din afara profilului/specializării absolvit(e)? (De exemplu: pentru profilul umanist, o probă la matematică, fizică, chimie sau biologie; pentru profilul real, o probă la una din disciplinele socio-umane.)“, cu variante de răspuns Da, Nu, Nu știu/nu răspund.

„În opinia dumneavoastră, pentru probele la alegere din cadrul examenului de bacalaureat ar trebui ca elevul să poată opta pentru orice disciplină dintre cele obligatorii (care fac parte din trunchiul comun)? (De exemplu: muzică, desen, educație fizică, religie etc.)“, variantele de răspuns sunt aceleași ca la prima întrebare.

„Având în vedere solicitarea cultelor religioase de a modifica proiectul de lege, considerați că ar trebui ca elevii să poată opta pentru susținerea unei probe (din cadrul examenului de bacalaureat) la disciplina religie?*“, este a treia întrebare, iar aici variantele de răspuns sunt:

  • Da, indiferent de profilul/specializarea absolvită
  • Da, doar pentru absolvenții învățământului vocațional teologic.
  • Nu.
  • Nu știu/Nu răspund.

Părinții pot completa chestionarul aici.

Reamintim că, în varianta Deca a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, Bacalaureatul este asemănător cu forma actuală a examenului, dar are în plus o probă de competențe într-o limbă străină și o alta complementară profilului.

Recent reprezentanții cultelor din România au transmis Ligiei Deca, ministra Educației, o adresă cu amendamente la proiectele legii educației, solicitând, printre altele, posibilitatea ca elevii să poată susține o probă la Bacalaureat din disciplina Religie.

Foto: © Prakasit | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


8 comments
  1. Ciudat ! Se tot dorește impunerea religiei, care este o practică antidemocratică. Religia nu trebuia să existe în școli. Școlile furnizează doar informații laice ! Fiecare are dreptul să își aleagă religia și este normal ca într-o societate să existe persoane de toate religiile și etniile. Școlile, liceele și toate instituțiile statului au obligația să respecte principiul laicității și imparțialității, conform convențiilor internaționale și europene semnate de toate statele lumii. Școlile trebuie să rămână laice și apolitice. Religia la fel ca politica se face în afara școlii, deoarece este un aspect privat și personal. Există țări în occident în care o parte a populației practică o religie , iar altă parte din populație practică altă religie și nu este deloc rău acest fapt ( Exemplu : Germania, U.S.A. , Canada , Australia , etc. ) . Toți oamenii sunt egali în fața celui de sus , indiferent de credințele fiecăruia.

  2. O altă aberatie . Deși se spune ca religia este o materie opțională , în realitate o fac toti elevii . Nu am fost si nu voi fi niciodată pentru studiul religiei in scoala . Consider că cine doreste sa studieze religia o poate face la biserica sau prin studiu individual . Concluzia , nu sunt de acord cu introducerea religie ca proba la bacalaureat .

  3. Cine v-a mintit? Declarativ, asa este, la cerere, faptic o studiaza toti copiii incepand din grupa mica gradi pana la clasa a XII inclusiv. Doar cei de alta religie casca ochii pe pereti la acea ora. Si daca ar vrea un copil sa nu participe ca de, e la „alegere” materia copilul trebuie sa fie prezent, in clasa, nu pe strazi. Am mai zis pe undeva ca daca chiar se tinea cont ca e la alegere aceasta „materie” se punea prima sau ultima in orar si acei copii veneau mai tarziu/ plecau mai devreme sau puteau inlocui materia cu alta optiune, dar nu se vrea. Toti sunt opariti dupa bani! Ce mai conteaza ce vrea elevul sau parintele?

    1. … te as intreba:
      esti botezat?
      te ai cununat?
      ti ai inmormantat rudele, cu preot?
      ti ai intrebat parintii daca nu bor sa fie inmormantati cu preot?
      …. daca ai raspuns, cu da, la aceste intrebari care ti e problema…?
      …. sau iti place sa fii gica contra?

      1. Asa, si? Ce are s–a cu prefectura?
        N-am dreptul la o parere?
        Pe tine ce te roade?
        Clar, vreau religia afara din scoli, sa se faca in biserica, acasa, sa fie spalati creierii copiilor in familiile inapoiate, dar nu la comun. Adica nu si alor mei, ca stiu si ei rugaciuni, isi fac cruce, dar la scoala inveti materii de baza pentru viitor, nu povesti scrise tot de oameni, dar care din disperarea si nevoile din societatea de azi le ridica unii la rang inalt. Iar profesorii de religie sa invete si sa predea altceva, daca nu pot sunt hectare de pamant nemuncite. La sapa cu ei!

  4. Doamne ajuta sa fie introdusă religia ca materie, pentru proba la alegere, la bacalaureat! Fiind un stat democratic, sa poata fi aleasa de mii de elevi, care cu adevărat își doresc, pentru ca religia se studiază, oricum, la cerere. Hristos nu a forțat niciodata pe nimeni, ci, dimpotrivă, Și-a dat viața pentru păcatele oamenilor.

  5. Rezultatele acestui sondaj vor fi publicate? Nu de alta, dar sa stiu daca ma mai obosesc sa il completez. Oricum de parerea romanilor nu se tine cont in niciun domeniu. Asa se vrea, asa se face, in urma praful si pulberea

  6. Federatia asta a parintilor chiar crede ca totul e numai lapte si miere si doar asta a mai ramas de rezolvat in invatamantul romanesc?
    Nu tin minte sa fi primit chestionare cu privire la lipsa manualelor, programa incarcata, structura anului scolar, admitere la liceu, materii date la BAC, noua lege a invatamantului pusa in discutie…
    A… am inteles… praf in ochi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Se creează o discriminare între profesori, dacă nu sunt cuprinse în statele de plată pentru luna iunie 2025 și sumele acordate prin hotărâri judecătorești, semnalează președintele FSLI, Simion Hăncescu, într-o adresă către ministrul Daniel David

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) semnalează că se creează o discriminare între profesori, dacă nu este cuprinsă în statele de plată pentru luna iunie 2025 și plata eșalonată a…
Vezi articolul

UPDATE Simulare județeană pentru elevii de clasa a XII-a și clasa a VIII-a din Călărași, pe 16 – 17 decembrie, anunță inspectoratul școlar / Lista conținuturilor la Limba și Literatura Română și la Matematică

Elevii de clasa a XII-a și a VIII-a din județul Călărași participă pe 16 și 17 decembrie la o simulare județeană, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese…
Vezi articolul

LISTA Aproape 250 de școli din București au stabilit programele Săptămâna Verde și Școala Altfel înainte de vacanța de Paște, adică 7 – 11 aprilie / Între cele două perioade elevii vin la școală 4 zile

Aproape 200 școli din București au ales să organizeze activități în programul Săptămâna Verde în săptămâna de dinainte de vacanța de Paște, adică între 7 și 11 aprilie, potrivit listei…
Vezi articolul

Actori consacrați vor citi texte din scrierile autorilor români clasici și contemporani, iar participanţii care vor fi apoi și profesori evaluatori vor scrie după dictare. Ziua Limbii Române, celebrată în mod inedit, pe 31 august, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri pentru diploma de participare (P)

Istoria unei limbi este istoria unei civilizații, iar o „stare de limbă” reprezintă reconstituirea altei „stări de limbă”, anterioare, aşa cum afirma Eugen Coşeriu. Limba română literară, având la bază…
Vezi articolul