Elevii și profesorii din Japonia sunt îngrijoraţi din cauza zgomotului produs în timpul examenelor de admitere, în contextul alegerilor generale

182 de vizualizări
Foto © roibul | Dreamstime.com
Elevii şi profesorii din Japonia şi-au exprimat îngrijorarea că zgomotul produs de campania electorală din perioada premergătoare alegerilor generale din 8 februarie ar putea perturba studiul şi susţinerea testelor în timpul examenelor de admitere, informează marţi agenţia de presă Kyodo News, citată de Agerpres.

Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor vor fi primele alegeri pentru această cameră ce vor fi organizate după 1990 în luna februarie, o perioadă a anului în care au loc examenele de admitere la universităţile din întreaga ţară şi la şcolile gimnaziale private din Tokyo.

Deşi legea niponă privind alegerile pentru funcţii publice prevede ca participanţii la campanie să evite zgomotul în proximitatea şcolilor, aceasta nu prevede sancţiuni.

Înainte de alegerile parţiale organizate duminică de Prefectura Fukui, un vehicul de campanie a circulat în apropierea unui centru de examinare pentru admiterea la universitate, ceea ce a atras un avertisment din partea comitetului electoral prefectural.

Hiroshi Watanabe, administratorul unei şcoli de meditaţii din Tokyo, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că zgomotul campaniei electorale i-ar putea afecta pe elevii săi: „S-au pregătit ani la rând, aşa că nu pot să nu mă întreb de ce alegerile trebuie să aibă loc tocmai acum?”.

  • Un elev din anul al treilea de liceu, care studiază la acea şcoală de meditaţii, a spus că examenul la universitatea pe care a ales-o va avea loc chiar în ziua alegerilor. „Aş vrea ca ei să păstreze liniştea măcar în timpul examenului”, a declarat el.
  • O elevă de clasa a şasea de la o şcoală elementară, în vârstă de 12 ani, a mărturisit că este îngrijorată deoarece „chiar şi sunetul unui creion care cade îmi poate distrage atenţia”.
  • Un oficial de la Universitatea Komazawa, ale cărei examene de admitere sunt programate între 4 şi 8 februarie, a spus că este dificil să se schimbe datele examenelor şi a adăugat: „Nu putem decât să le cerem candidaţilor să fie atenţi”. 

Unii dintre candidaţi au declarat că vor avea grijă să nu facă zgomot în proximitatea locurile de desfăşurare a examenelor de admitere.

Taro Inaba, care candidează într-o circumscripţie uninominală din Tokyo din partea Partidului Inovării din Japonia, conduce o firmă care gestionează sălile de examen pentru testele de admitere şi certificare. „Vom fi cât se poate de atenţi cu discursurile în stradă şi cu modul în care folosim camioanele cu difuzare”, a afirmat el.

Kaori Suetomi, o profesoară de educaţie în administraţie la Universitatea Nihon, a declarat că a sosit momentul să se discute regulamentele legale privind calendarul electoral şi practicile de campanie, având în vedere că doar unii dintre candidaţi vor da probabil dovadă de reţinere. 

Foto © roibul | Dreamstime.com  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Chiar ne interesa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alina Cuciureanu, director Colegiul Silvic ”Bucovina”: Ajung în clasa a IX-a elevi care nu știu să scrie și să citească. Am lucrat cu abecedar și învățători și i-am adus să promoveze Bacalaureatul / Aceasta este realitatea și nu-mi este rușine să o recunosc

„Ajung în clasa a IX-a copii care nu știu să scrie și să citească. Am avut ani în care am invitat alături de noi învățători de la școlile generale și…
Vezi articolul

Primul protest public al unei universități față de intenția Guvernului de tăiere a fondurilor pentru învățământ superior și cercetare. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Suntem tratați ca un calcul rece într-un fișier Excel

Comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) critică public Guvernului că ar reduce cu 20% alocările bugetare pentru învățământul superior și cercetare, deși Executivul nu a vehiculat acest…
Vezi articolul
Titularizare 2019

De ce profesorii suplinitori cu note peste 7 trebuie să repete examenul de Titularizare? Secretarul de stat Sorin Ion: Din păcate, sunt două decizii ale Curții Constituționale care ne împiedică să reportăm nota. Pur și simplu, sunt bariere legale

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a precizat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, de ce profesorii suplinitori cu note peste 7 la titularizare trebuie…
Vezi articolul

„Am primit sfaturi de la mulți profesori din facultate, dacă totuși vrem să intrăm în învățământ, să o facem în afară, ceea ce mi se pare lipsit de speranță” – mesajul unei studente care vrea să fie profesoară, prezentă la protest

„Eu vreau să fiu profesoară și situația profesorilor este absolut jenantă. Suntem din ce în ce mai puțini tocmai pentru că suntem descurajați de condițiile din învățământ. Am primit chiar…
Vezi articolul