EXCLUSIV Președinta Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Tatiana Tutunaru, și-a dat demisia

4.474 de vizualizări
Foto: captură LinkedIn
Tatiana Tutunaru, președinta interimară a ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele din România, și-a dat demisia din funcție luni, 28 februarie, după cum chiar aceasta a confirmat pentru Edupedu.ro. Tutunaru fusese numită în funcție în ianuarie 2022 și este al patrulea președinte al ARACIP în ultimul an, al treilea consecutiv care își dă demisia.

Într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro, Tatiana Tutunaru acuză un „blocaj total” al Agenției.

„Blocajul total al ARACIP și gravitatea situației generate de neimplementarea HG-ului în termenele stabilite de Ministerul Educației precum și alte nuanțe care au determinat plecarea și a celorlalți presedinți interimari, sunt motivele demisiei!”, potrivit Tatianei Tutunaru.

Edupedu.ro a scris despre faptul că organismul de conducere al instituției, Consiliul ARACIP, nu a fost numit încă deși termenul legal stabilit în noul regulament a expirat de 15 zile. Acesta era primul termen pe care Ministerul Educației și l-a fixat și pe care ar fi trebuit să îl respecte în cazul așa-zisei reforme anunțate de oficialii instituției în justificarea schimbării regulamentului de funcționare, una extrem de contestată.

Tutunaru a ținut să precizeze că și-a depus demisia în cursul zilei de luni, 28 februarie, și că demisia nu are legătură cu articolul publicat de Edupedu.ro în care arătam că președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate fi echivalată cu diplomă românească de licență în drept” pentru a se angaja consilier juridic la o primărie, la Casa de Pensii București și pentru înscrierea la master.

Reamintim că Centrul Național de Echivalare a Diplomelor a răspuns unei solicitări Edupedu.ro că „în urma verificărilor interne efectuate, diploma cu seria AL, nr. 0070967 nu figurează în baza de date a CNRED”, asta înseamnă că nu a fost nici recunoscută și nici echivalată și că ea nu poate fi folosită ca diplomă de studii pe teritoriul României.

Tatiana Tutunaru ar fi solicitat echivalarea diplomei din republica Moldova în 2010, iar instituția i-a răspuns atunci că diploma respectivă „nu poate fi echivalată cu dimplomă românească de licență în drept”. „Comisia a propus să vă adresați unei facultăți de Drept acreditate în vederea continuării studiilor și obținerii diplomei de licență”, se mai arată în documentul oficial.

Tutunaru a respins suspiciunile, a spus, în legătură cu folosirea diplomei neechivalate în dosarele de angajare, că „nu este problema mea că un angajator încalcă legislația”. A adăugat că în 2003 și 2005, când s-a înscris la licență și la master, pe care le-a terminat în același timp, la Univeristatea Dimitrie Cantemir din București, „la acea vreme recunoașterea diplomelor nu era în sarcina celui care se înscrie, era în sarcina facultății”.

La scurt timp după interviu, Tatiana Tutunaru a șters toate CV-urile de pe platforma de recrutare și cel de pe LinkedIn. Tutunaru este expert ARACIP din septembrie 2016, angajată pe bază de concurs.

Aceasta a preluat funcția după demisia lui Silviu Iordache. Tutunaru este al patrulea președinte ARACIP în ultimul an, după Șerban Iosifescu, Alina Paraschiv și Silviu Iordache.

Reamintim că Guvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până în ianuarie 2022 a fost una specializată.


3 comments
  1. Harababura-acesta este cuvantul potrivit pentru ministerul educatiei.Am scris cu litera mica intentionat,atata merita.

  2. Institutiile de stat functioneaza pe principii de ele stiute, nu pe lege! Sau ca asa stabilesc sefii!
    Minitrul educatiei spune ceva in legatura cu aceasta situatie! Nu, ”eu sunt mic, nu stiu nimic…”!
    P.S. A ras o conducere profesionista ca sa isi numeasca acolitii si sa dinamiteze o institutie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criză de profesori la Școala de Poliție din Câmpina, unde predarea se face în sistem TV. „Noi am avut predările în mare parte TV”, spune o elevă / Comandantul Școlii: Numărul de profesori e insuficient, sunt 90 și ar trebui 150

„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, pentru Europa Liberă România.…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Testările de limbă străină și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep miercuri. Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate, potrivit Ministerului Educației – document

Pentru admiterea la liceu 2023, testările de limbă străină și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep miercuri, 17 mai, și durează până pe 19 mai, conform calendarului oficial. Numele…
Vezi articolul