Exemplul UMF Cluj. Aproape 90% dintre studenții de la Medicină s-au vaccinat. Rectorul anunță că cine nu face vaccinul nu va intra în spitale

5.256 de vizualizări
Foto: Facebook.com UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca
Cei mai mulți studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj s-au vaccinat deja anti-Covid. Procentul ajunge spre 90% în rândul studenților. La Facultatea de Medicină, peste 4000 de studenți au făcut deja vaccinul. Cei care îl refuză, nu vor intra în nici un spital din Cluj aproape de pacienți.

Rectorul Universității, Anca Buzoianu, spune că cine nu se vaccinează, nu va intra în nici un spital. „Nu este o regulă, fiindcă se găsesc soluții alternative, să fie testați, eventual înainte, dar nu putem să riscăm să-i lăsăm lângă pacienți și să infecteze pe cineva. Mă refer la cei din anii mari, care au contact direct cu pacienții. Oricum avem un procent semnificativ de studenți care s-au vaccinat și care au înțeles importanța vaccinului. E cea mai rapidă și cea mai sigură metodă de a ajunge la o oarecare normalitate”, spune rectorul UMF pentru g4media.ro.

Citește mai mult pe G4media.ro

Foto: Facebook.com UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca


2 comments
  1. Adică voluntar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile propuneri de planuri-cadru ignoră importanța alfabetizării științifice, susțin reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize în Educație: Matematica și științele naturii reprezintă una dintre cele două arii curriculare care dispar complet din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a

Noile propuneri de planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, ridică o serie de probleme esențiale care ar putea afecta negativ calitatea educației, în special în domeniul științelor exacte, potrivit…
Vezi articolul

Academia Română reacționează, prin două documente, la planurile anunțate de guvern pentru reducerea cheltuielilor: “Riscă să provoace o criză fără precedent și fără ieșire” în cercetare, cu efecte grave “pe termen scurt, mediu și lung”

Planurile guvernului de a reduce o serie de cheltuieli, inclusiv în domeniul cercetării, în care este vizată și comasarea unor institute neperformante, a stârnit reacția Academiei Române, prin două documente…
Vezi articolul

UPDATE FOTO VIDEO Aproape 150 de membri ai sindicatelor din învățământ protestează în fața Ministerului Educației, în plină criză politică: „Vrem dialog social, nu dictate prin circulară!” / Ministrul Dimian a ieșit să discute cu manifestanții

Aproape 150 de membri ai celor două mari sindicate din învățământul preuniversitar s-au adunat, miercuri spre prânz, în fața Ministerului Educației și Cercetării, pentru un protest față de tăierile aplicate…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi „condamnă” declarațiile Ecaterinei Andronescu referitoare la uniforma școlară: E foarte grav că problema siguranței în școli nu este înțeleasă

„Asociațiile de elevi din România condamnă recentele declarații ale ministrului educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obligatorii. Considerăm ca…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

Cine sunt specialiștii care stabilesc noile planuri-cadru pentru primar, gimnaziu și liceu. Ioan Aurel Pop, Mariana Moarcăș, Dragoș Iliescu, Daniel David, Marius Andruh, printre cei care decid materiile pe care le vor studia elevii

Ministerul Educației a stabilit cine sunt profesorii care vor valida noile planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional. Ordinul semnat de Monica Anisie a fost publicat astăzi în Monitorul…
Vezi articolul