Fake news & fake thinking: Reacție la noua disciplină propusă pentru elevii

Un deputat liberal propune o nouă disciplină pentru elevii de clasa a XI-a, intitulată „Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste”. Se pleacă de la premisa că pentru a identifica știrile false și manipulările și a dezvolta un mecanism critic de recepționare a știrilor este nevoie urgent de introducerea unei noi discipline. Intenția e lăudabilă, dar mi-e teamă că rezultatele o să fie jalnice – în cazul în care ajung detectabile.

Ca disciplină, „Gândirea critică” e, de fapt, o struțocămilă menită să mascheze titulaturi pompoase de genul „Propedeutică logică”, „Gândire analitică”, „Noțiuni de logică aplicată” etc. Această soluție, tot mai răspândită în ultimul secol, are drept scop formarea câtorva abilități și dispoziții care să permită subiectului să manifeste discernământ. De-a lungul timpului problema s-a complicat, a stârnit discuții și dispute aprinse, dar a fost acceptată ca instrument educațional (în Occident), chiar dacă există studii care arată că disciplina în sine nu produce rezultate care nu ar fi putut apărea din întâmplare. Rămâne totuși o componentă a ei indiscutabil utilă în formarea unui spirit armonios: abilitatea de a gândi corect și, implicit, de a opera cu informație în mod util și armonios.

Fake news & fake thinking: Lipsa abilităților critice face ravagii

În sistemul românesc disciplina responsabilă de antrenarea acestei abilități este logica, prezentă în sistemul de învățământ doar la nivelul clasei a IX-a (sub forma unei colecții sintetice stufoase și plictisitoare) și accidental în unele facultăți de filosofie și drept (unde de obicei face ravagii). Pentru majoritatea elevilor este un obiect de studiu abstract și inutil, mai ales dacă nu au norocul să întâlnească un profesor bun. E drept, logica nu te învață să gândești – îți oferă doar instrumentele necesare pentru asta. Poți să știi manualul pe dinafară și să gândești prost, așa cum poți să fii as la analiză gramaticală și să nu reușești să-ți exprimi elegant sau măcar corect gândurile.

Lipsa abilităților de utilizare a acestor instrumente face ravagii. Rezultatele se văd peste tot. Cam câtă „gândire critică” ar putea să aibă un manager care decide să-și înșele clienții pentru un profit imediat, un medic care își bazează deciziile exclusiv pe broșurile informative ale companiilor de produse farmaceutice, un șofer care decide că e mai bine pentru el să blocheze intersecția (fără să-i treacă prin cap că următoarea s-ar putea să fie blocată de alții, ceea ce o să-l facă să piardă timpul „câștigat”) sau un alegător dispus să-și dea votul contra unui „stimulent economic” mizer? Managerul, medicul, șoferul și alegătorul nu au – sau cel puțin nu ar trebui să aibă, dacă ar gândi corect – vreun interes ascuns care să-i facă să acționeze în așa fel încât să-și piardă clienții, pacienții, timpul sau șansele de a duce o viață mai bună. Și totuși, acționează ca și cum ar face-o spre binele lor.

Se poate face ceva pentru copiii care trec astăzi prin sistemul de învățământ? Bineînțeles. În Statele Unite și în Germania „Gândirea (critică)” este disciplină încă de la nivelul „clasei pregătitoare”. Materialele de învățare par recreaționale, dar abilitățile de gândire dobândite prin joacă au o valoare inestimabilă. Iar scuturile împotriva propagandei, manipulării, extremismelor și prostiei în general se construiesc doar cu astfel de abilități, nu cu o oră de „gândire critică” pe săptămână. Fenomenul fake news, care nu e o noutate – doar exploatarea comică are peste două secole – și are o pondere limitată în arsenalul propagandistic, nu face decât să speculeze absența acestor scuturi, exploatând gândirea falsă (sau simulată) pe care o cultivă sistemele slabe.

Nu trebuie să ne facem iluzii. Fake news & fake thinking nu va deveni o disciplină peste noapte. Nu există abilități cu distribuție democratică, așa că persoane dispuse să creadă că Soarele se învârte în jurul Pământului o să existe și peste câteva sute de ani, pe toate părțile planetei. Asta nu înseamnă însă că nu are rost să încercăm stimularea timpurie a acestor abilități. Altfel ajungem la profeția lui Platonov din Cevengur: „O să se ajungă cândva ca analfabeții să hotărască să-i dezvețe de litere pe știutorii de carte, întru egalitatea generală. Cu atât mai mult cu cât să-i dezveți pe câțiva de știința de carte e mai la îndemână decât să-i înveți pe toți de la început.”