INTERVIU Vacanță în „Roma Antică”. Italia turistică, sub lupa pasionaților de cultură și civilizație. „De Italia ne leagă multe secole de istorie. Romanii ne-ar fi influențat și astăzi viața de zi cu zi” – profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu

2.210 vizualizări
Foto: 76477339 © Scaliger | Dreamstime.com
Dacă luăm copiii într-o vacanță în Italia, una dintre destinațiile favorite ale românilor, cum am putea să ne organizăm itinerariul astfel încât să fie și o experiență educațională pentru cei mici și, de ce nu, pentru adulți? Dincolo de soare, distracție, înghețată și pizza, Italia este mai întâi de toate leagănul civilizației noastre, spune profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu. De la alfabetul pe care-l folosim, până la structura socială pe care o avem, „romanii ne-ar fi influențat și astăzi viața de zi cu zi, chiar dacă n-ar fi existat pe teritoriul țării noastre o provincie romană”, spune Martinescu. Unul dintre lucrurile care impresionează turiștii la Roma este scara la care construiau romanii, care indică o organizare și o ordine arhitecturală mai bună decât a multor orașe moderne. Orașul antic era gândit pentru viața publică a tuturor cetățenilor, nu se construia haotic și prost, nu se construia urât, existau niște rigori foarte strict respectate. De ce? Pentru că la baza societății existau niște valori militărești aproape, de la care cetățenii nu se abăteau, printre care se numără responsabilitate, hărnicie, prudență, austeritate, igienă.
„Romanii și-au trasat orașele pe baza aceluiași stil milităresc care îi caracterizează”, iar „grija față de ceea ce se află în jurul tău și cinstirea înaintașilor erau unele din valorile cele mai importante promovate de romani. O astfel de abatere ar fi fost văzută de societatea romană drept o pată neagră asupra întregii familii și a modului în care și-au crescut copiii”, a explicat Andreea Laura Martinescu într-un interviu pentru EduPedu.ro.

EduPedu.ro: Având în vedere că ne adresăm mai mult părinților aici, ei fiind cei care dispun de fonduri să se ducă în vacanță cu copiii, de ce ar fi Roma o destinație nu doar turistică, ci și educațională pentru copii?

Andreea Laura Martinescu, profesoară de Istorie / Sursă Foto: Arhiva personală

Andreea Laura Martinescu: În ultimii ani au apărut o serie de broșuri turistice care promovează mesajul „You don’t need therapy, you just need to got to Italy”, cu care sunt de acord! Sigur, discutăm din perspectiva omului dornic de cunoaștere și de aceea cred că pentru părinții care vor să petreacă timp cu copiii și în același timp să le trezească interesul pentru cultură, Roma e locul potrivit. Pe lângă clima blândă, în general și relieful variat, de Italia ne leagă multe secole de istorie. E banal să spun că acolo se află leagănul civilizației noastre, dar este o concluzie la care vor ajunge cititorii noștri pe măsură ce parcurg rândurile de mai jos.

Roma este un oraș al contrastelor unde se întâlnește noul și vechiul, progresul și conservatorismul, sacrul și profanul, arta și știința. Dacă o plimbare prin forul roman care îți arată o mică parte a antichității nu este suficientă, poți să încerci să cunoști tainele arhitecturii Evului Mediu, Renașterii sau Barocului, bucurându-te în același timp de măreția Vaticanului. Când bogățiile Romei par copleșitoare, oricând poți să te refugiezi în vechiul port al capitalei, Ostia și să-i cunoști falezele.

EduPedu.ro: Ce ne leagă pe noi de cultura romană în ziua de astăzi, ce elemente culturale au rămas în viața de zi cu zi?

Andreea Laura Martinescu: Cred că ar fi mai simplu dacă aș răspunde la această întrebare cu o alta: ce nu ne leagă? Când discutăm de România putem face trimitere la regatul dac, respectiv conflictul existent între daci și romani care a dus, prin victoria romanilor, la transformarea Daciei într-o provincie romană. O consecință pe termen lung a acestei interacțiuni, de care ne bucurăm în fiecare zi, este chiar limba română, căci stratul latin reprezintă componenta principală în formarea limbii române. În rest este destul de simplu: când faci parte din primele civilizații marcante ale lumii este ușor să fii văzut drept pionier.

Procesul de romanizare a fost bine gândit și aplicat, uneori a venit în mod natural prin acceptarea de către populația autohtonă a preluării unei culturi superioare și poate fi interpretat ca un fenomen de proto-globalizare. Nu vreau să insist prea mult asupra explicării conceptelor, ci încerc să mă rezum căci mesajul este simplu: romanii ne-ar fi influențat și astăzi viața de zi cu zi, chiar dacă n-ar fi existat pe teritoriul țării noastre o provincie romană. De ce spun asta? Simplu: alfabetul latin, cifrele romane, zilele săptămânii, lunile anului, planificarea stradală etc. Sunt o parte din elementele pe care le regăsim în rutina zilnică și sunt moștenite de la ei.

EduPedu.ro: Ce era un forum, care era scopul acestui spațiu și ce ai fi găsit într-un for roman dacă te-ai fi plimbat pe acolo acum 2100 de ani, dar acum 1600 de ani? Cum au evoluat aceste spații publice în timp și există ceva similar în cultura urbană din ziua de astăzi care se poate compara?

Andreea Laura Martinescu: În termeni simpliști, forum romanum sau forul roman era piața publică, un spațiu destinat întâlnirilor și schimburilor comerciale care s-a dezvoltat în timp. Sistemul de vânzare era bine organizat. Exista un tabel public de măsuri și greutăți, astfel încât clienții puteau să se asigure de faptul că nu li se vindeau măsuri scurte. Forul era situat în centrul orașului și cuprindea sediul unor instituții importante, clădiri de utilitate publică și temple dedicate zeilor romani. Aici se desfășurau dezbaterile politice sau discuțiile de natură religioasă, fiind locul ideal pentru organizarea întrunirilor datorită spațiului deschis ce putea adăposti un număr ridicat de persoane.

Vedere panoramică asupra Forului din Roma – Photo 12043067 © Dmitry Vartanian | Dreamstime.com

Romanii au transpus modelul urban al Romei în teritoriile cucerite unde au ridicat orașe noi. Grație reconstituirilor 3D putem să facem astăzi un tur virtual al forului. Am constata că în cadrul noilor orașe romane acesta era situat la intersecția străzilor principale nord-sud (cardo) și est-vest (decumanus). Toate forurile ar avea în capătul nordic un templu dedicat lui Jupiter, zeul suprem al romanilor. Firește, nici alte zeități precum Saturn, Venus sau Vesta nu au fost uitate. De asemenea, în for întâlnim basilica, o construcție de mari dimensiuni unde aveau loc adunările publice și se desfășurau procese, judecăți sau ședințe, dar și arcuri de triumf cum sunt cele ale lui Titus sau Septimius Severus.

În vremurile de glorie militară aici se organiza triumful, o celebrare a succesului obținut pe câmpul de luptă. Generalii victorioși intrau pe Porta Triumphalis și înconjurau colina Palatină înainte de a porni în jos de pe colina Veliană pe Via Sacra și în forum, urcând Capitoliul până la templul lui Jupiter, după care se întorceau în piață pentru a lua parte la banchetele organizate în cinstea lor. În perioadele electorale candidații stăteau pe treptele clădirilor din forum pentru a-și ține discursurile și a fi aclamați de susținători.

În secolul VI o parte din basilici au fost preluate de creștini și transformate în biserici, iar dintr-un itinerar anonim de secol VIII aflăm că forul se afla atunci într-o stare de degradare, monumentele sale, în cea mai mare parte, au fost îngropate sub resturi. Locul purta atunci denumirea de Campo Vaccino, fiind un câmp de vite situat între Capitoliu și Colosseum. În secolul XIII o parte din structura forului a fost dărâmată, pietrele fiind refolosite la ridicarea unor ziduri sau turnuri. Odată cu Renașterea a luat naștere un curent de protejare a valorilor antichității când diverși Papi au pornit lucrări de excavare și conservare a monumentelor din for.

Astăzi putem asemăna forul cu piața centrală, locul în care se află principalele instituții ale unui oraș, presărat cu diverse magazine și spații pentru activități culturale și sociale.

EduPedu.ro: Am citit că italienii vor să refacă podeaua de lemn a Colosseumului pentru a oferi turiștilor perspectiva gladiatorilor, cum se vedeau tribunele din arenă și pentru a putea reutiliza spațiul pentru evenimente. Mai întâi, ce este Colosseumul și de ce îl numim astăzi astfel, pentru că romanii nu l-au denumit așa inițial. Ce se întâmpla în arena aceasta pe care autoritățile italiene vor să o reconstruiască? De ce a fost abandonată, ulterior, clădirea?

Andreea Laura Martinescu: Colosseumul este un alt edificiu roman de utilitate publică, construcția lui începând în anul 72 d.Hr. în timpul împăratului Vespasian. Este un amfiteatru folosit în special pentru luptele între gladiatori, dar și pentru spectacole publice precum vânătoarea de animale, bătălii maritime (era umplut cu apă), reconstituiri ale unor bătălii celebre sau execuții. Acesta putea găzdui până la 80.000 de spectatori care ocupau locurile în tribune în funcție de categoria socială din care proveneau.

Colosseumul din Roma, vedere cu Arcul de Triumf al lui Titus în dreapta, intrarea în Forul Roman – Photo 110463613 / Colosseum © Calin Stan | Dreamstime.com

În perioada antică era cunoscut sub numele de Amphitheatrum Flavium, nume ce își trage proveniența de la dinastia Flaviană din care făcea parte împăratul Vespasian, cel care a hotărât ridicarea acestuia. Astăzi îi spunem Colosseum, nume legat de istoria personală a împăratului care a dat foc Romei, Nero. Împăratul Nero a demarat o serie de lucrări edilitare în centrul Romei, construind un lac artificial, Domus Aurea și statuia Colossus. Aceasta din urmă a fost o statuie de 36 m care îl înfățișa pe Nero în chip de zeu al soarelui.

Statuia era amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior, dar de aici a apărut, în timp, schimbarea denumirii amfiteatrului. După ce creștinismul devine religia oficială a Imperiului Roman, treptat evenimentele de tip divertisment sunt interzise. A fost refolosit pentru o scurtă perioadă de timp în alte scopuri (locuințe, ateliere), dar a suferit și pagube cauzate de cutremure și de activitatea hoților de piatră.

Photo 156977320 / Colosseum © BiancoBlue | Dreamstime.com

EduPedu.ro: Panteonul a devenit biserică și a supraviețuit astfel secolelor. Este cea mai impunătoare clădire care a supraviețuit intactă și care a inspirat și arhitecții Renașterii să încerce să refacă celebrul dom perfect. Așa arătau, în general, clădirile templelor romane sau a instituțiilor publice în Roma Antică, asta era scara la care construiau ei? 

Andreea Laura Martinescu: Panteonul sau templul tuturor zeilor a fost ridicat de Marcus Agrippa în timpul lui Octavianus Augustus la sfârșitul secolului I î.Hr. La început era sacra privata, proprietate personală a lui Agrippa, parte a unui complex creat de el în Campus Martius. Inițial, se pare că era dedicat zeului războiului, Marte. Templul a fost distrus în urma unor incendii, fațada păstrându-se intactă. Cel care l-a reconstruit a fost împăratul Hadrian, inaugurarea sa având loc în 126 d. Hr. Un element aparte în arhitectura templului îl reprezintă acel oculus pe care îl observăm în dom și care a fost singura sursă de iluminare a încăperii în perioadă. Panteonul nu doar că a fost preluat de creștini, transformat în biserică și supraviețuind secolelor, ci a avut o importanță și pentru istoria Italiei unificate. Regii Victor Emanuel al II-lea și Umberto I sunt înmormântați aici.

În perioada de prosperitate economică aceasta era scara la care romanii construiau, iar atunci când venea vorba de temple nu se lăsau mai prejos.

EduPedu.ro: Apeductele și sistemul de canalizare, poate cele mai celebre construcții inginerești (împreună cu drumurile romane). Cum au gândit romanii acest sistem care le alimenta și curăța orașele, s-au inspirat de la alte civilizații sau au fost invențiile lor? O parte din ele sunt și astăzi în funcțiune datorită materialelor foarte bune folosite, celebrul ciment roman, dar și a ingineriei din spatele lor, pe care ulterior oamenii au uitat-o vreme de secole. Ce rol au avut aceste invenții în avansarea civilizației romane?

Andreea Laura Martinescu: Sistemul de canalizare roman este printre cele mai vechi din lume. Pe lângă rolul de evacuare a reziduurilor, sistemul colecta și apele de infiltrație sau drena zonele mlăștinoase. Cel mai cunoscut rămâne Cloaca Maxima ridicat în timpul regilor etrusci; primele canale datează din secolul VI î.Hr. Apeductele aveau rolul de a căra apa de la sursă către un punct de distribuire aflat la depărtare. În unele zone foloseau cisterne pentru colectarea apei pluviale. Sistemul apeductelor nu este unul patentat de romani, cel mai probabil s-au inspirat din zona Orientului unde existau canale de irigații. Spre exemplu în Persia existau qanatele, care intrau sub controlul satrapilor.

Romanii au fost pragmatici prin excelență. Și-au dat seama de rolul salubrizării și igienizării într-un oraș a cărui populație se află într-o creștere continuă, iar acest lucru a contribuit la avansul civilizației romane: o mortalitate scăzută înseamnă mai multă mână de lucru; creșterea speranței de viață prin măsuri de păstrare a igienei însemna disponibilitatea omului de a munci pe un termen mai lung, recte un plus la economie. Deși suntem îndepărtați de ei ca perioadă de timp, scopul unei civilizații rămâne același: prosperitatea.

Cu toate acestea, romanii s-au aflat și în situații de criză. Galen, un celebru medic al antichității a numit Roma drept „un oraș populat unde zilnic pot fi descoperiți 10 000 de oameni care suferă de icter și 10 000 de hidropizie”. În Istoria Naturală, Pliniu cel Bătrân amintește de boli precum mentagra (o boală de piele), elephantiasis (filarioza limfatică), tuberculoza pulmonară și de infecții gastro-intestinale. Multe detalii consemnate despre epidemiile din perioada regală și cea a republicii nu avem, dar cea mai dramatică criză sanitară din perioada imperiului s-a înregistrat în timpul împăratului Marcus Aurelius, numindu-se ciuma antonină (165-190) după numele dinastiei romane aflate la putere. Ciuma a fost de fapt o epidemie de variolă sau pojar adusă de armata romană din zona Orientului.

EduPedu.ro: Dacă ne uităm în video-urile făcute de istorici și arheologi, care au reconstituit virtual layout-ul Romei antice, vedem o arhitectură foarte coerentă, un centru geometric, organizat, un spațiu gândit pentru publicul general cu mai multe forumuri, teatre, arene pentru lupte și pentru curse de care trase de cai, băile uriașe care puteau acomoda mii de cetățeni în fiecare zi.

Cum de Roma antică pare să aibă mai mult sens civic și social decât un oraș modern de astăzi? Ce am putea învăța de la romani când ne gândim la amenajarea spațiilor publice urbane de mari dimensiuni?

Andreea Laura Martinescu: Este necesar să ținem cont de faptul că romanii și-au trasat orașele pe baza aceluiași stil milităresc care îi caracterizează. Dacă ar fi ceva ce am ratat, aș spune că acel lucru este simplitatea geometrică. Există un trend al oamenilor care vor să-și ridice un palat mai mare decât al vecinului și tot așa. Genul acesta de persoane nu vor înțelege niciodată principiul echilibrului în perspectivă, a distribuției spațiale. În plus, existau niște rigori după care se ridicau clădirile în perioada respectivă: materiale, dimensiuni, culori, ținându-se cont și de cartierele în care erau ridicate. Administrația locală era activă în taxarea neregulilor. Spre exemplu, cel care deținea oficiul de aedilis era responsabil de menținerea clădirilor publice.

Îndeplinită cu succes, funcția reprezenta o rampă de lansare pentru cei care doreau să urmeze un cursus honorum spre o funcție politică. Sigur, nu pare nimic nou sub soare, căci aceste rigori există și astăzi, dar respectul față de legi și aplicarea lor devine interpretabil. Nu vreau să pornesc o discuție despre mentalități, dar atunci indivizii erau responsabili atât din considerente familiale, cât și din considerente religioase, căci grija față de ceea ce se află în jurul tău și cinstirea înaintașilor erau unele din valorile cele mai importante promovate de romani. O astfel de abatere ar fi fost văzută de societatea romană drept o pată neagră asupra întregii familii și a modului în care și-au crescut copiii.

EduPedu.ro: Să facem un exercițiu de imaginație: dacă am putea călători în Roma imperială de pe vremea lui Traian, ce am putea să facem acolo? Cum ar arăta o zi din viața unui turist în Roma antică? Unde ne cazam, unde mâncam, ce teatre am fi vizitat, ce spectacole am fi văzut acolo, care era eticheta de urmat la băile romane, existau spații pentru petreceri cu muzică și dans, sau poate festivaluri stradale unde oamenii se distrau?

Andreea Laura Martinescu: Dacă am călători în Roma imperială de pe vremea lui Traian ar trebui să alegem ce fel de turist vrem să fim: un plebeu sau aristocrat, femeie sau bărbat, căci modul de distracție era puțin diferit în funcție de categoria din care făceai parte. Mă voi concentra asupra primilor doi. Un plebeu avea acces în piața sau templele din for, putea lua parte la diverse sărbători publice și putea petrece într-un fel de taverne, unde primea și cazare în zona în care erau ridicate celebrele insulae. Pentru un plebeu oferta gastronomică nu ar fi fost prea ofertantă: terci, pâine, vin ieftin, carne destul de rar.

Dacă am juca cartea aristocratului, atunci viața ne-ar surâde înzecit în acest exercițiu ipotetic. Ne-am permite să închiriem un domus, am avea zeci de servitori care ne-ar face toate poftele gastronomice (fructe, legume, carne de vânat, vinuri alese) și am putea organiza petreceri private cu muzică și dans. Ne-am putea delecta văzând o luptă între gladiatori în cadrul Colosseumului și poate chiar reușeam să schimbăm câteva cuvinte cu împăratul. Ne-am fi permis o perioadă lungă de relaxare în therme. Aici exista un spațiu dedicat femeilor și unul dedicat bărbaților. În cazul în care doream să evităm discuțiile cu ceilalți, puteam să ne retragem într-un colț pentru a citi, căci este dovedit arheologic faptul că băile publice erau dotate cu biblioteci. Iar câteva minute petrecute în camera de saună ar fi completat această zi a experiențelor.

EduPedu.ro: Să vorbim un pic și despre Pompeii, este o destinație care atrage foarte mulți turiști, fiind singurul oraș conservat în felul acesta din perioada Romei antice. Când ne gândim la Pompeii, putem avea impresia că ne uităm, de fapt, la două lucruri: un oraș perfect conservat și un cimitir. Pe de o parte, e curiozitatea de a vedea cum se trăia atunci, pe de altă parte e sentimentul, ca turist, că mă plimb într-un cimitir și că din punct de vedere uman trebuie să țin seama de asta, nu mă pot comporta ca un turist neinițiat în istoria locului.

Arheologic, ce ne spune Pompeii despre viața într-un oraș de provincie din primul secol al imperiului? Pe vremea aceea era și port, deci era la intersecția mai multor drumuri comerciale, cu ce se ocupau oamenii acolo? 

Andreea Laura Martinescu: Pompeii este un cimitir pentru că aceasta este perspectiva în care noi alegem să îl vedem astăzi din cauza evenimentului nefast care a dus la dispariția sa, erupția vulcanului Vezuviu în anul 79 d.Hr. De ce nu l-am vedea drept o celebrare a vieții? O grădină a desfătărilor umane. Pompeii era în secolul I d.Hr. o destinație de city-break. O parte din aristocrația romană, respectiv proaspeții îmbogățiți și-au ridicat acolo case pentru a se retrage din când în când din viața agitată a capitalei într-un loc liniștit, bucurându-se de mare. Orașul din provincie era văzut drept un loc ascuns de privirile iscoditoare unde fiecare patrician putea să-și transforme fanteziile în realitate.

Mozaicurile și picturile ce înfățișează o artă erotică sunt celebre pentru Pompeii și Herculaneum. Asta nu înseamnă că erau toți desfrânați. În perioadă, pentru femeile din familiile înstărite din Roma exista o cură în cazul în care doreau să rămână însărcinate și nu reușeau – o vacanță de câteva zile în Pompeii.

Sigur, cineva trebuia să susțină economic orașul. Ocupația principală a locuitorilor orașului Pompeii a fost comerțul. Aceștia ofereau lână, ulei de măsline, cereale, fructe și legume sau diverse produse meșteșugărești.

EduPedu.ro: Cea mai vizitată casă din Pompeii este un fost bordel cu imagini amoroase pictate pe pereți, care i-au scandalizat pe arheologii victorieni când l-au descoperit. Romanii păreau să aibă o atitudine mult mai deschisă către intimitate decât în zilele noastre, cum tratau ei acest aspect al vieții?

Exista o formă de educație sexuală și emoțională? Ce erau învățați tinerii romani despre intimitate și cum o abordau la nivel social?

Andreea Laura Martinescu: Conform tradiției, bărbatul era cel care stabilea regulile în cadrul casei, iar femeia le urma. Mariajele erau aranjate, iar dragostea romantică un lux de care nu toți se bucurau. Un aspect important asupra modului în care romanii priveau intimitatea îl observăm în episodul răpirii sabinelor. Căsătoria a fost considerată fundamentul societății, de aceea în multe situații putea fi privită sub forma unor tranzacții comerciale care aveau ca scop producerea urmașilor. Sexul, ca expresie a iubirii pasionale era frecvent asociat cu relațiile extraconjugale.

Vilă aristocratică din Pompeii. Pe un perete se vede și astăzi o frescă a unei petreceri dionisiene – Photo 170851400 © Adriano Spano | Dreamstime.com

Educația sexuală se afla în strânsă legătură cu religia. Existau șase cupluri de zei, Dii Consentes, pe care romanii le luau ca model în viață. Pentru că religia a fost sponsorizată de stat, aderarea la modelele zeilor a fost vitală pentru sănătatea și prosperitatea Romei. Modelul Dii Consentes a dat întâietate zeilor masculini care erau liberi să se angajeze în relații extraconjugale, în timp ce perechile lor feminine nu dispuneau de aceeași libertate. Astfel, ideea aceasta a stabilit paradigma relațiilor sexuale la romani. Existau festivaluri precum Lupercalia în care se sărbătorea fertilitatea.

Statul se implica în chestiuni privind probleme de ordin sexual numai atunci când alegerile cuiva puteau amenința status-quo-ul Romei. Spre exemplu, de această motivație a făcut uz Octavianus în conflictul pe care l-a avut cu Marcus Antonius. Acțiuni legale se luau în următoarele situații: castitas, incestum, raptus, stuprum. Problemele de ordin personal cădeau în responsabilitatea celor doi soți pentru a fi rezolvate, iar în cazul în care nu găseau o soluție, aduceau ofrande zeiței Viriplaca și discutau cu preoții din aceste temple.

EduPedu.ro: Care ți se par cele mai relevante lecții de viață care ne-au rămas de la romani?

Andreea Laura Martinescu: Cele mai importante lecții rămân virtuțile romane – acele calități care au dat Republicii Romane puterea morală de a cuceri și civiliza lumea: autoritate, umor, clemență, demnitate, tenacitate, austeritate, responsabilitate, respectabilitate, prudență, pietate, onestitate, hărnicie, igienă, asprime. Nu neapărat în această ordine.

Foto: 76477339 © Scaliger | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
INTERVIU Profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu: Problema existenței lui Iisus nu a fost pusă sub semnul întrebării în Antichitate / În a doua jumătate a secolului XX s-a conturat ipoteza că Iisus nu este o figură istorică, ci o sumă a valorilor transmise de niște profeți ai vremii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

VIDEO Școala online și la distanță, într-un reportaj TVR Iași. Profesor: Greșeala a fost de atunci, din martie, când s-a anunțat că elevii pot trece clasa cu o notă, două sau chiar cu niciuna, doar cu media din primul semestru. Ei consideră că tot așa va fi și acum

Școala online fără conexiune la internet și fără suficiente echipamente digitale pentru toți copiii este o realitate dureroasă în satele românești. Profesorii se plimbă din poartă în poartă cu fișe…
Vezi articolul

Noaptea Muzeelor 2022. Activități pregătite în aproape 170 de muzee și obiective culturale din toată țara, sâmbătă noapte, 14 mai / Recomandările pentru vizitatori din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional. Aceasta propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi…
Vezi articolul