„Fetelor, dar cum vă suportă soții voștri acasă, că vorbiți cam mult“ – replica deplasată a unui secretar de stat de la Ministerul Educației către reprezentantele unei asociații care au mers în audiență să-i prezinte un proiect

1.701 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
La întâlnirea cu un secretar de stat din Ministerul Educației, când au vrut să își prezinte seria de podcasturi despre educația de mediu, reprezentantele unei asociații de educație digitală „au fost măsurate din cap până în picioare” și li s-a zis de către demnitar că „nu știe cum le suportă soții lor acasă”, „pentru că vorbesc prea mult”, după cum au declarat acestea marți seară, 26 septembrie, la Gala Societății Civile de la Ateneul Român, unde mai multe inițiative din educație, sănătate, sociale și civice a fost premiate de The Institute.

În discursul lor scurt de la primirea premiului special de impact social la categoria Protecție de mediu pentru podcastul Eduboost care prezintă copiilor în mod ușor de înțeles informații despre sustenabilitate, fondatoarele Măriuca Mihăilescu și Andra Cărbunaru au spus despre cum au întâmpinat piedici atunci când au prezentat inițiativa lor Ministerului Educației.

  • Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere Ministerului Educației despre secretarul de stat menționat de reprezentantele Asociației Bigger Picture, detalii despre întâlnire și dacă a existat aceasta.

„Am mers la aceeași persoană mă gândesc (n. red. un secretar de stat) care ne-a măsurat din cap până în picioare și ne-a spus: „măi, fetelor, cum vă suportă soții voștri acasă? Că vorbiți cam mult”. Și tot felul de întâmplări de genul acesta. Nu e în regulă că suntem la mâna unor oameni care, hai să spunem că uneori profită de funcția și de plăcuța aceea de pe biroul lor. Dar voi înțelegeți ce înseamnă câteodată că trebuie să treci prin asta ca să ai un scop atins”, s-au adresat reprezentantele Asociației Bigger Picture către public și ceilalți nominalizați la premii. Acestea au susținut [editare ulterioară] că ar fi același secretar de stat din Educație care le-a întâmpinat și pe reprezentantele de la IELE Sânziene – detalii mai jos.

EduBoost la Gala Societății Civile 2023 / Foto: Facebook.com

Relatarea lor a venit după ce, mai devreme, pe scenă, reprezentantele organizației IELE Sânziene care au militat pentru și au reușit să aducă absorbante gratuite în mai multe școli din Capitală, premiate pentru impact social la categoria Comportament civic și Participare publică, au spus cum au avut de explicat aceluiași unui secretar de stat din Ministerul Educației ce înseamnă egalitatea de gen.

Atunci când au mers la sediul Ministerului Educației să discute cu reprezentanții instituției despre programul lor și despre petiția pentru accesul elevelor la absorbante, semnată atunci de mii de oameni:

„Am vorbit la Ministerul Educației când am depus petiția cu un secretar de stat de sexul masculin și mi-a zis „Bine, dar cu băieții ce facem? Le dăm și lor lame de ras?”. A trebuit în momentul acela să explic ce înseamnă egalitatea de gen unui bărbat aflat într-o funcție foarte importantă”, au menționat tinerele de la IELE.

Iele Sânziene la Ministerul Educației / Foto: galasocietatiicivile.ro

La acest moment există o inițiativă legislativă pentru a face acest program unul național, însă „parlamentarii din comisiile permanente refuză să dea un aviz favorabil”, potrivit acestora.

Mai multe organizații din Educație, premiate la Gala Societății Civile

Peste 50 de organizații non-profit au fost premiate marți seară, 26 septembrie, la cea de-a 21-a ediție – Gala Societății Civile 2023, pentru implicarea lor în Educație, Învățământ, Cercetare, Artă și Cultură, Sănătate, Incluziune socială și așa mai departe. Lista completă a premianților și poveștilor acestora poate fi consultată aici.

Premiul pentru impact social de la categoria Educație și Învățământ a mers către Festivalul Boovie de trailere după cărți, inițiat de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion din Focșani. O cabană cu observator astronomic creată de o asociație de motocicliști și sprijin prin lecții online pentru copiii din mediile defavorizate la Casa Bună au fost și ele printre proiectele câștigătoare.


8 comments
  1. Întrebare de bun simț: dacă fetelor le dăm tampoane, băieților ce le dăm? Pentru egalitate de tratament trebuie să le dăm și lor ceva. Lamele de ras a fost un răspuns de bun simț. Nu înțeleg de ce egalitatea de tratament este o problemă când vorbim de băieți?

    1. Dă-le prezervative, că de regulă ei lasă prevenția în seama fetelor. Iar biserica se opune la toate inițiativele de a introduce educația privind relațiile sexuale și prevenția BTS în școli, de la părinți nu aud nimic, așa că intră toți cu picioarele în primele relații (romantice sau sexuale) și ajunge constant România campioana Europei la mame minore. (Cărora, între altele fie spus, acum le dăm și burse pentru asta. Un fel de bravo – mai fă copii!)

  2. Tara arde si baba se piaptana! Pana la urma exista burse sociale care se dau elevilor in dificultate si pot include acolo atat elevele care nu au bani de absorbante cat si baietii care nu isi permit aparate de ras. Pentru ce mai trebuie inca un ONG care sa faca workshop-uri, catering-uri, sa genereze controverse publice si alte cele?

    1. nu cred că este vorba să fie absorbante în scoli că nu au bani elevele de absorbante.
      că și de hârtie igienică au majoritatea bani, și tot ne așteptăm să găsim în toaletele publice. ideea era de normalizare a menstruației, de a lua acest stigmat de pe umerii tinerele fete care se simt jenate să aibă menstruație, care uneori se duc la baie cu rucsacul ca să nu fie văzute cum își strecoară absorbantul in buzunar etc.
      și mamă, și profă (presupun că și femeie!) dar incapabilă să înțeleagă o chestie absolut banală. nasol

    2. Ca idee, doamna, si “mama” si “profa” absorbantele ar trebui sa fie absolut gratuite, cel putin pt persoanele sub 18 ani, ca si medicamentele. Este un proces fiziologic absolut normal care are un impact social disproporționat asupra persoanelor care trec prin el. Baietii isi pot lasa barba, nu e absoluta nevoie de lame, ca sa nu mai spun ca pana in 18 ani ceea ce are majoritatea baietilor pe fata nu necesita radere. Dar de menstruatie putine persoane care ar trebui sa menstrueze scapa. Un pachet de 10 tampoane subtiri si proaste care te tine cu noroc 2 zile a ajuns 10 lei! Multumita BOR si mamelor ca dvs nu avem educatie de igiena in scoli, exista copii saraci pt care 25 lei in fiecare luna este mult! Dar ce conteaza, hai sa comentam contra ONG-urilor care sunt singurele care fac sa se miște ceva in directia buna in tara asta! Ca sa nu mai zic ca nu ati comentat nimic de remarcile sexiste facute de funcționarii publici platiti cu salarii grase din banii noștri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerile ca rectorii și senatul universitar să aibă mandate de doar 4 ani și incompatibilitatea dintre liderii universitari și politicieni – amendamente respinse în Comisia de învățământ la dezbaterile pe legea învățământului

Comisia de învățământ din Camera Deputaților a respins, joi, o serie de amendamente depuse la proiectul Legii învățământului superior de către USR sau de parlamentari neafiliați, amendamente ce urmăreau limitarea…
Vezi articolul

Primăria Râmnicu Vâlcea cere mutarea centrelor de vaccinare din sălile de sport ale unor școli pentru ca elevii să poată face orele de educație fizică în condiții optime / S-au vaccinat mai puțin de 100 de persoane în aceste centre

Municipalitatea din Râmnicu Vâlcea a anunţat, miercuri, că a cerut Prefecturii şi Direcţiei de Sănătatea Publică să restrângă activitatea sau să mute cel puţin două dintre cele trei centre de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu despre viitorul an școlar: Ministerul a propus remediale pentru tot anul, pierderile de învățare se pot recupera dacă școala nu mai este întreruptă / Extinderea perioadei de cursuri se va putea face din 2022-2023 / Condițiile începerii școlii

Pierderile de învățare cauzate de pandemie “se pot recupera doar în timp, se pot recupera cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă”, a spus duminică seară, la Digi…
Vezi articolul