Fiecare facultate a UBB va decide modalitatea de organizare a anului universitar 2021-2022 / Rectorul UBB: Educația în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preț

3.045 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Fiecare facultate din cadrul Universității Babeș Bolyai va decide modalitatea de organizarea a anului universitar 2021-2022, potrivit unui comunicat de presă. Decizia a fost luat de Consiliul de administrație al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Senatul UBB.

Rectorul UBB, Daniel David, a spus că fiecare facultate își va prezenta detaliat pe site-ul propriu scenariile alese, în perioada 15-17 septembrie 2021, după aprobarea lor de către conducerea UBB: „Deși încurajăm scenariul clasic, fiecare facultate, în funcție de profil și de resurse, își va stabili scenariile aplicabile programelor proprii din cele trei stabilite de ministerul de specialitate (clasic – hibrid – online), pentru a se asigura atât o calitate crescută a actului academic, cât și protecția stării de sănătate a comunității UBB și a orașului”.

Daniel David a declarat că ar fi preferat organizarea cursurilor față în față, „însă trebuie să avem în vedere prevederile legale cumulate cu toate condițiile pe care noi le putem oferi ca infrastructură academică pentru asigurarea protecției în pandemie”.

La propunerea reprezentanților studenților, cazarea în cămine se va face doar pentru studenții vaccinați și/sau pentru cei care se află în fereastra de protecție a trecerii prin boală (15-180 de zile de la trecerea prin boală). Experiența cazării studenților pe parcursul verii a demonstrat că testarea periodică nu s-a dovedit funcțională și utilizată de către studenți, potrivit comunicatului.

Rectorul UBB a mai precizat că „Educația în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preț! Accesul la educație în regim clasic este acceptabil doar în condițiile protecției neechivoce a sănătății și a vieții în condiții de pandemie”.

Studenții internaționali din țări non-UE care nu au acces la vaccinare și nu se pot vaccina decât după obținerea rezidenței pe teritoriul României, pot fi cazați, la cerere, în funcție de disponibilități, în regim special, urmând ca aceștia să se vaccineze imediat după obținerea rezidenței.


2 comments
  1. „Educația în regim clasic în pandemie nu se poate face cu orice preț! Accesul la educație în regim clasic este acceptabil doar în condițiile protecției neechivoce a sănătății și a vieții în condiții de pandemie”
    Tot respectul pentru domnul rector. Daca ar fi mai mult care ar gandi asa poate am scapa de acesta pandemie. Dar cand ministrul spune ca trebuie sa mentinem scolile deschise cu orice cost …. numai pentru cine nu vrea nu este clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, proiect în valoare de 40 de milioane de euro, ar urma să fie anunțat luni, potrivit lui Gheorghe Dinu, șeful ARNIEC / Ministrul declarase că pe 1 noiembrie se va finaliza licitația

Firma care va realiza Biblioteca școlară virtuală ar urma să fie anunțată luni de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a precizat pentru Edupedu.ro Gheorghe Dinu, managerul general al…
Vezi articolul

Toate clipurile video cu ministrul Daniel David, conferințele de presă și transmisiunile live cu acesta de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării au fost șterse fără niciun anunț / UPDATE: Clipurile au fost șterse automat de platforma de socializare

UPDATE: Clipurile video de pe pagina de Facebook a MEC au fost șterse de platforma de socializare în mod automat, au precizat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro. Știrea inițială: Ministerul…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Și eu cred că materia este prea stufoasă / Programa școlară va fi mai aerisită, materia pentru trunchiul comun va fi simplificată, iar curriculumul la decizia școlii va crește până spre 30%

Pe baza rezultatelor testării standardizate pilot vor fi modificate planurile cadru pentru liceu din septembrie 2023, a spus ministrul Educației, la TVR. „E nevoie să generalizăm acest sistem, se lucrează…
Vezi articolul

Formarea profesorilor. Mihaela Popa: Trebuie să vedem ce avem nevoie, nu mergem cu valul / Adrian Opre: Să ajutăm și în etapa de evaluare, să arătăm punctele forte, mai puțin forte. Apoi, optează pentru program, dar atenție la furnizori, calitatea lor

În formarea profesorilor, „trebuie să vedem ce avem nevoie, nu mergem cu valul”, a declarat profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat la PrimaNews, pe 9 august. „Adesea e urmărit…
Vezi articolul