Fostul rector al Universității de Apărare, de la care ar fi copiat premierul Ciucă în teza de doctorat, spune că putea folosi o altă metodă: Să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia și presupun că e și acum

1.263 de vizualizări
General-locotenent Teodor Frunzeti, fost rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Foto: Agerpres – Nicoleta Pană
Generalul Teodor Frunzeti, fost șef de Stat al Forțelor Terestre și fost rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I”(UNAp), din cartea căruia ar fi copiat premierul Nicolae Ciucă în teza sa de doctorat, a declarat pentru Europa Liberă că putea folosi altă metodă. „Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a spus Frunzeti. Din punctul său de vedere, premierul ar trebui acum „să-și facă mea culpa”. „Dar ar trebui să nu i se accepte demisia, să-și vadă de treaba lui. Iar o luăm de la capăt, iar căutăm alt prim-ministru, am avut destul perioada aia de interimat”, a adăugat Frunzeti.

Amintim că una din sursele din care ar fi plagiat premierul Nicolae Ciucă în teza sa de doctorat este cartea „Forțe și tendințe în mediul de securitate european”, apărută în 2003 la Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, semnată de doi generali în rezervă, Eugen Bădălan, fost șef de Stat Major al Armatei, și Teodor Frunzeti. Ambii i-au fost șefi lui Nicolae Ciucă pe când acesta era activ în Armata Română.

„Ar trebui văzut cât la sută se consideră plagiat din lucrarea aceea. Trebuie să ținem cont că, în anul respectiv, în 2003, nu existau sisteme antiplagiat și nu se ocupa nimeni de chestia asta. Acum, să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…”, a spus Teodor Frunzeti.

El a adăugat că „Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Eu cred că la data respectivă putea să fie și el mai atent. Dacă dădea un citat, ok, dar nu dădea citat pe trei pagini. Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”.

Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat de către jurnalista Emilia Șercan. Oficialul a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei. Ciucă a dat un comunicat prin intermediul biroului de presă al Guvernului în care susține că „am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020”.

Nicolae Ciucă este doctor în Științe militare cu teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care a susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp).

Definiția plagiatului, conform Ghidului pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice:

„Combinația text plagiat/text original nu exclude plagiatul Prezența unei părți originale și corect editate în materialul supus evaluării nu compensează în niciun fel plagiatul dovedit pentru alte părți ale aceluiași material. Desigur, construcția lucrării prin alternanța de secțiuni originale și plagiate trebuie luată in considerație la stabilirea procedurilor de sancționare. Evaluarea, însă, trebuie să semnaleze și să diferențieze clar ceea ce este „bolnav” și, ceea ce este „sănătos” în lucrare.

Plagiatul este preluare de text, dar poate fi și preluare de idei Constituie plagiat atât preluarea de idei cât și preluarea de text fără citările de rigoare. Prin procedee specifice domeniului, se vor identifica pragurile și tipurile de situații dincolo de care absența marcatorilor de citare corectă duce la fraudă intelectuală. Furtul intelectual are loc prin parafrazarea unor idei, fără semnalarea intenționată a legăturii dintre lucrarea care expune și lucrarea sursă a ideii.

Așa cum specifică și definiția din legea 206/2004, dar și documentele de referință internaționale (vezi, spre exemplu, lucrările menționate in note, semnate de G. Harvey 2008, E. Babbie 2013, Trianelllo & Bakker 2016, etc.), există și un plagiat prin preluare frauduloasă de cuvinte sau de text. Plagiatul este furt din opera altui autor, nu a unor idei sau a unor cuvinte, ci a unor idei exprimate prin cuvinte sau a unor cuvinte care exprimă idei.

Extinderea nelimitată a toleranței la plagiat prin atitudini de tipul ”a copiat multe paragrafe dar acestea se referă la cunoștințe comune, la formulări generale” este o ideologie pro-plagiat care nu are suport nici în bunele practici de durată din România, nici în legislația din România, nici din țările cu tradiție în acțiunile antiplagiat. La secțiunea de procedee vor fi făcute și specificările necesare în legătură cu relevanța principiului pentru domenii de cercetare diferite.”

Citește și:
Prima reacție a președintelui Iohannis la acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă: Orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public este binevenit / Iohannis anunță că nu mai vorbește pe subiect până la o decizie finală
Nicolae Ciucă, răspuns la acuzația de plagiat: Am inițiat solicitarea de verificarea a tezei de doctorat de către Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat
VIDEO Ce spunea Klaus Iohannis despre plagiatul lui Victor Ponta în campania din 2014: „Oriunde în lume un politician prins că a plagiat și numai trei rânduri este obligat să se retragă din politică”
Teza de doctorat a premierului Ciucă va fi verificată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare, anunță instituția: Au fost inițiate demersurile legale
Pressone: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat / Ciucă: Teza a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv
Cât mai rezistă premierul – doctor Ciucă după scandalul de plagiat? Efectele politice ale unei afaceri pe care PNL o vrea îngropată prin controlul televiziunilor ca în anii 90
Funeriu, replică pentru Ponta: Instanța a decis că eşti plagiator / Ciucă să fie verificat de CNATDCU
Cât a câștigat Nicolae Ciucă din sporul de doctorat / Calculele G4Media pe baza declarațiilor de avere


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR Tineret, despre propunerea pentru exmatriculare a 45 de studenți de la Drept: Execuțiile publice sunt o rămășiță medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice / Nu putem sta muți atunci când în România se formează generații de magistrați în spiritul cruzimii și răzbunării

Reacție surprinzătoare din partea USR Tineret astăzi, în legătură cu cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București propuși oficial pentru exmatriculare. Într-o postare publicată…
Vezi articolul

Venituri reduse și cu 90% pentru profesorii de la majoritatea facultăților SNSPA, la plata cu ora, prin decizia unilaterală a rectorului, fără nicio comunicare prealabilă sau consultare cu cadrele didactice – surse

Cadre didactice, titulare sau asociate din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au primit luna aceasta venituri mai mici, tăiate chiar și cu 90%, potrivit surselor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Vasile Dîncu, despre plagiatul de care este acuzat premierul Ciucă: Ministerul Educației a scăpat de sub control această situație a învățământului superior. Ar trebui ca multe școli doctorale să fie desființate

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care este și profesor universitar, a declarat sâmbătă, la Digi24, că nu a discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre recentele acuzații de plagiat în teza sa…
Vezi articolul

Documentele universitare vor putea fi gestionate și în format digital / Regulile pentru codul QR aplicat pe diplome / Instituțiile vor putea emite traduceri oficiale ale documentelor, gratuit sau contra cost – proiectul noului Regulament-cadru privind actele și documentele universitare

Documentele emise de universități vor putea fi administrate în format digital, arată proiectul unui ordin de ministru pentru aprobarea noului Regulament-cadru privind actele și documentele emise de universități, lansat joi…
Vezi articolul