FOTO A treia zi de proteste ale sindicatelor din Educație în Piața Victoriei. Profesorii cer mărirea salarială de 16% promisă de doi ani

4.067 de vizualizări
Foto: FSE „Spiru Haret”
Miercuri este a treia zi de proteste a reprezentanților profesorilor, care s-au adunat din nou în fața Guvernului de la ora 13:00, pentru trei ore. Profesorii cer creșterea salarială de 16% promisă de doi ani și care nu este prevăzută nici în bugetul pentru anul viitor, ei urmând să primească doar 4%, adică în jur de 50 de lei în plus la salariu, potrivit lui Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Luni, liderii sindicali au fost chemați la discuții de secretarul general Marian Neacșu, însă nu s-a ajuns la un consens, iar acțiunile de protest au continuat săptămâna aceasta. Liderii de sindicate au spus că vor merge până acolo pentru a face o grevă generală sau să nu mai încheie mediile elevilor.

Foto: FSE Spiru Haret

De altfel, 77,8% dintre respondenții unui chestionar al federațiilor sindicale din învățământ spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I, iar 67,5% susțin declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie 2022. De asemenea, salarizarea demotivantă precum și situația din sistemul de învățământ determină peste 40% dintre angajați să se gândească să plece din unitățile de învățământ și să-și caute alte locuri de muncă. Circa 60% dintre respondenți regretă că au ales să opteze pentru sistemul educațional.

În total, 32.744 de angajați din sistemul de educație de la stat au răspuns la întrebările puse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Amintim că, întrebat de jurnaliști, la o conferință de presă de la Guvern, ce le transmite profesorilor care sunt în stradă, ministrul Finanțelor Adrian Câciu a răspuns: „Le transmit exact ce am transmis și data trecută la conferință, că am început o recuperare, nu este ceea ce… este ceea ce s-a putut în acest moment și se va continua recuperarea”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ați fost singurul ministru care a ignorat aproape toate mesajele profesorilor – încă un apel la dialog al cadrelor didactice pentru Ligia Deca / Cele 6 întrebări pentru noul calendar al mobilității personalului în învățământ

Grupul profesorilor suplinitori calificați „din România Educată” lansează un apel către ministra Educației Ligia Deca, pentru „un dialog constructiv și soluții reale în beneficiul sistemului educațional”, potrivit unei scrisori deschise…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

„Educația nu se poate adapta suficient de rapid” la schimbările tehnologice, spune Ligia Deca. De ce? Este „cel mai mare sector public” / Ministra face trimitere la simulările examenelor naționale, unde a fost „tărăboi în societate” și „multe îndoieli s-au făcut auzite din partea generației tinere”

Sistemul de educație din România „nu se poate adapta suficient de rapid” schimbărilor tehnologice, a afirmat ministra Educației, Ligia Deca, la un eveniment desfășurat, miercuri, pe teme legate de tehnologie…
Vezi articolul