FOTO Schițele de restaurare pentru Palatul Universității din București, unde lucrările de consolidare intră în linie dreaptă

1.771 de vizualizări
Sursa: Universitatea din Bucuresti
Cinci ani și jumătate urmează să dureze lucrările de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București, lucrări evaluate la 317,6 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior. Aceasta prezintă schițe ale lucrărilor de restaurare anunțate joi, în urma semnării unui contract cu Compania Națională de Investiții.
  • Anterior, Ministerul Dezvoltării a anunțat semnarea contractului pentru restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti, ministrul Cseke Attila precizând că este cel mai mare proiect din domeniul cultural şi educaţional pe care îl va implementa Ministerul Dezvoltării – detalii aici.

Potrivit UB, “clădirea situată în centrul Bucureștiului, unul dintre monumentele emblematice ale orașului, va intra în lucrări de consolidare, restaurare a învelitorii și a șarpantei, a fațadelor (inclusiv a tâmplăriei exterioare), modificări funcționale și restaurarea finisajelor interioare, de reabilitare a instalațiilor, precum și de conservare și punere în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spațiu muzeal”. 

Sursa: Universitatea din Bucuresti

Prin aceste acțiuni de restaurare vor fi puse în valoare inclusiv ruinele Academiei Domnești pe care este ridicată clădirea Palatului Universității, marcând astfel 328 de ani de continuitate educațională în acest spațiu.

Rectorul Marian Preda, citat în comunicat: 

  • „Situată în piața ce îi poartă numele, clădirea Palatului Universității este cea mai mare și cea mai încărcată de istorie clădire din patrimoniul Universității din București. Cu o suprafață de peste 45.000 de metri pătrați, Palatul Universității din București este nu doar cea mai mare clădire de educație din România, ci și cel mai important bastion al apărării valorilor libertății și democrației. Așa cum putem remarca și astăzi, așa cum am remarcat și la Revoluția din decembrie 1989 sau la mineriadele și protestele profesorilor și studenților din  primăvara anului 1990, este important să ne apărăm permanent valorile democratice. De 328 de ani, de la înființarea Academiei Domnești a lui Constantin Brâncoveanu, acest spațiu a fost centrul cultural al poporului român și Kilometrul 0 al apărării democrației și libertății românilor. Astfel, renovând Palatul Universității din București omagiem și valorizăm toată această istorie de prea multe ori neglijată a luptei societății românești pentru valorile societății deschise”.
Sursa: Universitatea din Bucuresti
Sursa: Universitatea din Bucuresti
Sursa: Universitatea din Bucuresti
Citește și:
Ministerul Dezvoltării anunţă restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti / Cseke Attila: Este cel mai mare proiect din domeniul cultural şi educaţional pe care îl va implementa Ministerul Dezvoltării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderii sindicali ai FSLI și FSE, care au stabilit de facto grilele de salarizare, îi anunță pe profesori și pe angajații din școli: „suntem în grafic în ceea ce privește salarizarea”

Schimbare de perspectivă a sindicatelor din Educație. Liderii celor două federații care reprezinta angajații din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu de la FSLI și Marius Nistor de la FSE „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Trei sau patru ore de sport pe săptămână la școală și două activități fizice extrașcolare, “dorința” ministrului Novak pentru 2032: În loc să îi împrietenim pe copii cu sportul, îi îndepărtăm

Copiii ar putea avea trei-patru ore de sport pe săptămână la școală, plus două “activități sportive extrașcolare”, susține ministrul Sportului, Eduard Novak, în contextul în care instituția pe care o…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Vezi articolul

Reacție a FSLI, la “descinderea” ministrului Educației în școli: Multe cadre didactice s-au simțit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învățătoare și au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine

Reacție a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în a 5-a zi de la vizita inopinată a ministrului Educației, însoțită de presă, în școli din Ialomița. “Controalele au căpătat forma unor…
Vezi articolul