Geografia Uniunii Europene în clasa a XII-a și Geografia României în clasa a XI-a, propunerile filialei Timiș a Societății de Geografie pentru prezența obligatorie a disciplinei în trunchiul comun la liceu

2.524 de vizualizări
Foto: © Chormail | Dreamstime.com
Geografia, ca și Istoria, Limba Română, Matematica și limbile străine, nu trebuie să lipsească din trunchiul comun al învățământului liceal, la toate nivelurile, de la clasa a IX-a până la clasa XII-a, potrivit unei scrisori deschise a Societății de Geografie din România către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. „Aceste discipline așează fundamentele cunoașterii și au proprietatea de a deschide orizonturi, de a forma acel sumum de competențe care sprijină solid potențialul de flexibilitate profesională ulterioară a tinerilor”, arată geografii în document. 

În context, în timpul dezbaterilor pe planurile-cadru pentru liceu, pe 20 februarie, după o serie de reacții și întâlniri pe tema disciplinei Geografie, ministrul Daniel David a declarat că Geografia României va fi disciplină separată la liceu. De remarcat că David nu a spus clar dacă Geografia României va fi în trunchiul comun, adică obligatorie pentru toți elevii de liceu, cel puțin la clasele a IX-a și a X-a, pe modelul disciplinei Istoria românilor și a României, anunțată pe 13 februarie 2025 după o întrevedere cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie.

Proiectele de planuri-cadru de liceu lansate în dezbatere publică până pe 6 martie 2025, după care ar urma să învețe actualii elevi de clasa a VII-a, prevăd că Istoria și Geografia sunt eliminate din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a, pentru elevii de la uman, real și tehnologic. Potrivit legii educației în forma actuală, aceștia vor studia obligatoriu în clasele finale Istoria comunismului și Istoria evreilor, Holocaustul.

Filiala Timiș a Societății de Geografie din România propune următoarea structurare a prezenței geografiei în trunchiul comun la toate profilurile și clasele de liceu:

  • „În clasa a IX-a, Geografie fizică, accentuând asupra categoriilor naturale fundamentale ale mediului și a elementelor de potențial al geosferelor pentru dezvoltarea societății;
  • În clasa a X-a, Geografie umană, cu analiza conceptelor fundamentale ale sociogeosferei și accent pe problemele induse de dinamica umană actuală la nivel general;
  • În clasa a XI-a Geografia României, ca prim nivel de integrare regională a dimensiunilor spațiale și funcționale ale geosferelor. Considerăm cunoașterea geografiei României de către liceeni ca o necesitate și o oportunitate de prim rang, am spune chiar ca pe un drept educațional de bază;
  • În clasa a XII-a, Geografia Uniunii Europene în context regional și global, cu accent pe rolul și poziția UE în dinamica lumii contemporane, de la schimbările globale, la hazardele din antropocen și până la opțiunile fundamentale pe care țările UE le au în față pentru a construi un viitor mai bun pentru cetățenii lor”.

Profesorii susțin că „această structură permite în primul rând formarea unor baze solide pentru cultura generală a elevilor, apoi deschide orizonturi către abordările profesionale mai specializate, date de rezultatele cercetării și tehnologiei zilelor noastre. Prezența disciplinelor geografice în trunchiul comun (indiferent de filieră, profil, specializare) răspunde nevoilor de formare stipulate chiar în documentul care fundamentează propunerea noului plan-cadru – MO nr, 151 bis/15.02.2021”.

Documentul face referire astfel la Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.239/2021 privind aprobarea documentului de politici educaţionale „Repere pentru proiectarea, actualizarea şi evaluarea Curriculumului naţional. Cadrul de referinţă al Curriculumului naţional”, ordin de ministru abrogat prin alt ordin, în 2023, cel prin care a fost aprobat profilul de formare al absolventului.

Și precizează faptul că în actul normativ „se afirmă că sistemele de educație trebuie să se afle în consonanță cu tendințele și provocările globale și sunt listate 6 astfel de tendințe și provocări. Disciplinele geografice propuse pentru anii superiori ai liceului răspund la nu mai puțin de 4 dintre acestea, în mod direct și anume: „globalizarea și creșterea interdependențelor în lumea contemporană; dezvoltarea durabilă și protejarea mediului; provocările demografice; diversitatea” -, iar la celelalte două pot avea contribuții implicite, în funcție de modul de predare și condițiile locale ale procesului de învățământ) – avansul tehnologiei și digitalizarea. Aceeași deschidere o au disciplinele geografice și pentru formarea cunoștințelor, a competențelor și a atitudinilor constructive legate de cele 17 obiective ale dezvoltării durabile (ODD), adoptate de ONU și de care se ține cont în toate procesele de dezvoltare social-economică și de planificare teritorială”.

În încheiere, profesorii din Timiș subliniază că formarea profesorilor va fi esențială, după această etapă a aprobării planurilor-cadru pentru liceu. „Reușita înnoirii învățământului liceal din România, proces inițiat prin noul plan-cadru, va putea fi deplină și benefică pentru educabili doar în măsura în care, în perspectivă, vor fi prevăzute și soluții sustenabile de formare periodică a cadrelor didactice, astfel încât să existe o upgradare a conținuturilor predate și o racordare a acestora și a metodelor de predare și evaluare la nevoile de perspectivă ale societății”.

Scrisoarea deschisă poate fi descărcată de aici:

Foto: © Chormail | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Fără prezența unui ilustru geograf francez, de Martonne, la sfârșitul primului război mondial,Romania nu ar mai fi avut astăzi dimensiunea pe care o are.
    Geografia e o știință mai complexă decât o cred unii, care confundă Geografia cu prozaicul „care e. capitala…?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceele agricole rămân fără bani din PNRR, deși proiectele puteau fi finalizate până în 2026, susține Centrul Român de Politici Europene și solicită reconsiderarea deciziei: Întârzierile nu aparțin liceelor

Eliminarea finanțării pentru liceele agricole din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este „o eroare”, avertizează Centrul Român de Politici Europene (CRPE), într-o postare pe Facebook și solicită Ministerului…
Vezi articolul
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Guvernul Ungariei promite să modifice un manual de geografie care conține narative rusești despre Ucraina / Una dintre ilustrații, având legenda „Cui ar trebui să aparțină Ucraina?”, arată Rusia, UE și SUA rupând drapelul ucrainean

Guvernul ungar a promis că va revizui conținutul provocator al unui manual online de geografie de clasa a VIII-a, care prezintă agresiunea rusă împotriva Ucrainei ca pe un conflict civil…
Vezi articolul

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

Personalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro…
Vezi articolul

Guvernul Ciolacu blochează titularizarea și angajarea profesorilor în școli, conform proiectului de OUG-trenuleț / UPDATE Ministrul Educației, Daniel David: În discuțiile cu liderii coaliției s-a considerat că memorandul în vigoare acoperă această nevoie

Blocarea angajărilor la stat blochează, de fapt, și angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025-2026, potrivit prevederilor din proiectul de ordonanță de urgență…
Vezi articolul