Guvernul pregătește mega-contractul de 209 milioane de lei pentru wireless în școli. Un raport arată că școlile au internet, dar profesorii nu sunt instruiți

631 de vizualizări
angajatori caută să recruteze studenți
Foto: Pexels.com
Guvernul Dăncilă a făcut primul pas pentru cheltuirea a 209 milioane de lei din fonduri europene pentru un contract uriaș cu scopul de a monta echipamente wireless în 4.500 de școli. În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea de guvern care aprobă nota de fundamentare a proiectului intitulat ”Platforma națională integrată – Wireless Campus”, primul pact spre organizarea licitației și atribuirea mega-contractului de 209 milioane de lei.

Proiectul se va derula în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 2: Tehnologia Informaţiei si Comunicaţiilor (TIC).

Obiectivele principale ale proiectului sunt dotarea a 4.500 de școli gimnaziale cu echipamente wireless, instalarea a 20.000 de echipamente wireless și creşterea ponderii profesorilor care utilizează internetul prin wireless-campus la 15%.

Este absența internetului o problemă în școli?

Un studiu din 2016 al companiei GfK realizat pentru Fundația Orange arăta că aproape toate școlile din mediul rural au o dotare tehnologică minimală (internet, computere), problema fiind starea acestor computere doar în puțin peste jumătate dintre școli fiind funcționale.

Raportul mai arăta că majoritatea elevilor au deja acces la internet în gospodărie și puncta principala problemă: nu lipsa internetului, ci lipsa profesorilor instruiți, care să știe să utilizeze internetul în actul de predare. ”Noile tehnologii sunt utilizate la ore într-un mod relativ limitat; este nevoie de instruire în aria digitală”, arăta studiul citat.

Un proiect cu miză politică

Proiectul a făcut obiectul unor lupte subterane serioase, fiind unul dintre motivele pentru care șeful PSD, Liviu Dragnea, a amenințat într-un interviu la Antena 3 pe 21 august că va scoate SRI din procedura de aprobare a marilor contracte de IT.

Proiectul este râvnit de companii apropiate de lideri de la vârf ai PSD, potrivit surselor Edupedu.ro.

”Știați că Ministerul Comunicațiilor – și există un act normativ; nu mai știu, HG sau ordonanță – este obligat ca la orice achiziție importantă să aibă avizul SRI? De ce Doamne iartă-mă se întâmplă asta?… I-am spus premierului Dăncilă aseară și am rugat-o să identifice care e actul normativ și să modifice”, a spus Dragnea la acel moment.

Șeful PSD se referă la existența Comitetului Tehnico-Economic pentru societatea informațională, din care face parte și un reprezentant al SRI, organism care ”asistă” Ministerul Comunicațiilor în licitațiile majore pe IT. Comitetul Tehnico-Economic emite avize conforme care fac parte integrantă din dosarul achiziției publice, ca anexă la caietul de sarcini, după cum arată Hotărârea de Guvern 941 din 2013, care a înființat acest organism.

Foto: Pexels.com


2 comments
  1. Păi de internet duc lipsă școlile din România? Fac elevii hotspot de pe telefon că e gratuit de la companiile de telefonie mobilă cu duiumul, suntem atât de aroganți pe bună dreptate. Alt furt, mai multă sărăcie în societatea românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, după cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională din ultimii 16 ani, în ziua în care explică tăierea burselor: Nu are nicio legătură. Nu mai faceți legături de acest tip. Sistemul de bursă pe care îl avem este anormal, vreau să îl aducem în normalitate de dragul copiilor

Ministrul Educației, Daniel David, a fost confruntat de jurnaliști în conferința de presă de joi, 3 iulie, cu privire la faptul că rezultatele de la Evaluarea Națională publicate azi, indică…
Vezi articolul

Simulare BAC 2024. Proba de Limba și literatura română începe luni la ora 9. Candidații intră în săli până la 8.30 pe baza unui act de identitate și pot tăia pe lucrare cu o linie simplă dacă greșesc – procedura de desfășurare

Elevii din ultimul an de liceu susțin luni, 4 martie, prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat (BAC) 2024, cea de Limba și literatura română, potrivit calendarului simulării. Accesul…
Vezi articolul
diploma, premii, elevi

Premii și pentru elevii din clasele primare, cu excepția clasei Pregătitoare, dacă încheie anul cu calificativul „Foarte bine”, propuse în proiectul de Statut al Elevului 2024 / În prezent sunt prevăzute posibile premii la încheierea cursurilor doar pentru gimnaziu și liceu

Elevii din clasele primare pot obține premii dacă au calificativul „Foarte bine” la încheierea mediilor, potrivit unei propuneri din proiectul Statutului Elevului pus în dezbatere publică pe 12 iunie. În…
Vezi articolul

Actori consacrați vor citi texte din scrierile autorilor români clasici și contemporani, iar participanţii care vor fi apoi și profesori evaluatori vor scrie după dictare. Ziua Limbii Române, celebrată în mod inedit, pe 31 august, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri pentru diploma de participare (P)

Istoria unei limbi este istoria unei civilizații, iar o „stare de limbă” reprezintă reconstituirea altei „stări de limbă”, anterioare, aşa cum afirma Eugen Coşeriu. Limba română literară, având la bază…
Vezi articolul