HARTĂ INTERACTIVĂ Școlile și liceele care vor fi dotate prin PNRR

9.443 de vizualizări
Hartă interactivă, școli dotate prin PNRR / Foto: Captură uefiscdi.ro
Ministerul Educației a publicat harta interactivă cu cele 2.538 de proiecte prin care școlile vor primi finanțare prin PNRR de peste 1 miliard de euro pentru mobilier, laboratoare de științe, informatică sau cabinete școlare. Pentru fiecare județ se specifică numărul proiectelor depuse, lista școlilor care vor primi finanțare și valoarea proiectului. 

Cele mai multe proiecte sunt în județul Suceava, 108, urmează Bihor și Argeș, fiecare cu câte 98 de proiecte și Teleorman cu 96. 

Cele mai puține proiecte au județele Ialomița, 11 proiecte, Harghita, 13 proiecte și Covasna, 14 proiecte.

Ce investiții pentru școli se finanțează:

  • „cabinete școlare (inclusiv pe discipline, de asistență psihopedagogică, săli de sport) dotate cu mobilier și materiale sportive, inclusiv echipamente digitale.
  • laboratoare de științe dotate cu mobilier specific, echipamente digitale și materiale didactice.
  • laboratoare de informatică dotate în grădinițe, învățământ primar, gimnazial, liceal și în alte unități conexe.
  • ateliere de practică dotate cu materiale și echipamente didactice”, potrivit Ministerului Educației.
Informații de context

Edupedu.ro a scris că peste 2.000 de școli vor fi tăiate din țintele și jaloanele PNRR, de la dotarea laboratoarelor de informatică sau de la dotarea pentru reducerea abandonului școlar, după cererea de modificare făcută de Guvern. 

Ministerul Educației a precizat că a propus exclusiv ajustarea țintelor și jaloanelor care nu au fost atinse în urma apelurilor de proiecte deja lansate și al căror calendar a fost deja extins de mai multe ori, în vederea sprijinirii beneficiarilor pentru a depune proiecte, astfel:

  • Ajustarea indicatorilor din cadrul jaloanelor aferente dotării unităților de învățămant preuniversitar cu laboratoare de informatică. În acest caz, în urma apelului de proiecte, a reieșit că nevoia locală a fost mai mică decât estimarea inițială a Ministerului Educației, în principal ca urmare a multiplelor finanțări de care au beneficiat școlile în perioada pandemiei pentru asigurarea necesarului de echipamente IT. Prin urmare, în urma centralizării nevoii reale transmise de unitățile de învățământ, prin cererile de finanțare depuse în cadrul apelului de dotări, Ministerul Educației a solicitat ajustarea jaloanelor în conformitate cu proiectele depuse, astfel încât alocarea financiară să poată fi utilizată prin raportare la nevoia reală la momentul deschiderii apelurilor de proiecte, nu la momentul estimărilor făcute la data depunerii Planului de Redresare și Reziliență (ex.: de la 5.200 de laboratoare estimate inițial la minimum 4.350).

Accesați harta interactivă pentru a vedea unde se încheie contractele de finanțare din cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”, scrie Ministerul Educației pe pagina de Facebook.

Repartizarea geografică pe județe a proiectelor depuse este disponibilă aici: https://uefiscdi-direct.ro/map-pnrr-pnrrdotari2023

Citește și:
LISTA FINALĂ 2.538 de proiecte vor fi finanțate în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare
BREAKING Peste 2.000 de școli vor fi tăiate din țintele și jaloanele PNRR, de la dotarea laboratoarelor de informatică sau de la dotarea pentru reducerea abandonului școlar, după cererea de modificare făcută de Guvern / Jumătate din microbuzele școlare verzi dispar din plan / Reforma guvernanței sistemului amânată aproape 2 ani
Precizări de la Ministerul Educației, pentru tăierile și „ajustările” PNRR: Sunt modificări raportate la nevoia reală din teritoriu, pe baza unor analize de nevoi recente


2 comments
  1. Harta este incorectă, nu arată numărul de scoli dotate dintr-un județ ci numărul de proiecte depuse! Există consilii județene care au depus proiect pentru dotarea a peste 80 unități de invatamant din județ și sunt marcate ca fiind un singur proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

Mai mulți părinți și elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanță, deși nicăieri în legislație…
Vezi articolul

Masa caldă în școli. Ministerul Educației pune în consultare publică un proiect de hotărâre pentru repartizarea pe județe a bugetului, dar lipsește lista cu sumele pentru fiecare județ. Bugetul total este mai mic cu 517 mii de lei decât cel anunțat vineri de Ligia Deca

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe județe a sumei necesare pentru implementarea programului Masă caldă, pentru anul 2022, dar lista…
Vezi articolul

Cum îmi fac copilul să citească? Profesorul de română nu este singurul care poate să facă lucrul acesta – Irina Căpățînă: Când discutăm despre electricitate, la Fizică, ce moment mai bun să aducem puțin din autobiografia lui Tesla sau din povestea lui Benjamin Franklin

Profesoara Irina Căpățînă este de părere că profesorul care predă Limba și literatura română nu este singurul care poate să-l facă pe copil să citească. „Mi-ar plăcea foarte mult ca,…
Vezi articolul