Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2022. De două ori mai multe medii de zece în toată țara / București urcă de pe locul doi în 2021, pe primul loc, având cele mai multe medii de 10 în 2022

27.650 de vizualizări
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 au adus 221 medii de 10 la nivel național, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației înainte de perioada depunerii contestațiilor. Cele mai multe medii de 10 sunt obținute de elevii care au dat examenul de final de clasa a VIII-a în județul București, unde 37 elevi au obținut media maximă.

Rezultatele Evaluării Naționale 2022, înainte de contestații arată că au fost acordate 221 de medii de zece, dublu față de anul trecut, când 120 de elevi au luat media maximă.

“Au fost 810 note de 10 la limba română și 2966 note de zece la matematică,” a transmis azi ministrul Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă. “Dacă ne raportăm în urmă cu doi ani în 2020 aveam 4700 de note de 10 la limba român, iar la matematică aveam 2966 medii de 10, în 2013 au fost 11.000 de medii de 10,” a mai spus ministrul.

Bucureștiul conduce anul acesta clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2022 cu 37 de elevi care au luat medii de 10. Urmează apoi la egalitate județele Cluj și Argeș cu câte 17 medii de 10, iar pe locul trei se află Iași, cu 16 medii de 10. 

Județele unde a crescut numărul mediilor de 10 față de Evaluarea Națională 2021: Argeș – peste dublu, Arad, București, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui. 

În 7 județe numărul de elevi cu media 10 este neschimbat, iar în 9 județe au fost mai puțini elevi cu media maximă față de Evaluarea Națională din 2021. 

Județele care nu au înregistrat nici o medie de 10 sunt Călărași, Covasna, Harghita, Sălaj, Bacău, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți. 

Spre comparație, anul trecut au fost 120 de medii de 10 la Evaluarea Națională 2021, cele mai multe înregistrate atunci în județul Cluj (15 elevi cu media maximă), urmat de București și de Timiș (detalii aici). În urmă cu 2 ani au fost 892 de medii de 10 în toată țara, un record pentru Evaluarea Națională.

JudețulMedii de 10 în 2021Medii de 10 în 2022
Alba53
Argeș617
Arad13
București1337
Bacău37
Bihor44
Bistrița-Năsăud02
Brăila10
Botoșani05
Brașov27
Buzău19
Cluj1517
Călărași00
Caraș Severin21
Constanța46
Covasna00
Dâmbovița60
Dolj44
Gorj03
Galați45
Giurgiu10
Hunedoara01
Harghita00
Ilfov22
Ialomița02
Iași716
Mehedinți 10
Maramureș17
Mureș14
Neamț43
Olt 51
Prahova67
Sibiu23
Satu-Mare05
Sălaj00
Suceava38
Tulcea13
Timiș811
Teleorman17
Vâlcea13
Vrancea46
Vaslui12
Statistici privind Evaluarea Națională 2022

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai spus că „la matematică avem 77.5 % medii peste cinci, mai exact 115.126 de elevi”.

“Au fost 810 note de 10 la limba română și 2966 note de zece la matematică,” a transmis azi ministrul Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă. “Dacă ne raportăm în urmă cu doi ani în 2020 aveam 4700 de note de 10 la limba român, iar la matematică aveam 2966 medii de 10, în 2013 au fost 11.000 de medii de 10,” a mai spus ministrul.

Statistica mediilor de 10 din ultimii 12 ani:
  • 2011 – 434 medii de 10 la nivel național
  • 2012 – 412
  • 2013 – 856
  • 2014 – 225
  • 2015 – 456
  • 2016 – 253
  • 2017 – 497
  • 2018 – 345
  • 2019 – 459
  • 2020 – 892
  • 2021 – 120
  • 2022 – 221

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse la centrul de examen sau pot fi transmise și prin mijloace electronice, la o adresă care va fi comunicată candidaților.

La Evaluarea Națională 2022 au fost înscriși 155.561 de elevi, față de 131.179 de elevi anul trecut la Evaluarea Națională 2021 și față de 172.532 câți anunța ministerul că s-au înscris acum 2 ani la Evaluarea Națională 2020.

Amintim că peste 17 mii de elevi care figurau înscriși în clasa a VIII-a în luna aprilie, în perioada simulării Evaluării Naționale, nu au mai ajuns să fie înscriși la examenul de Evaluarea Națională 2022, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor comunicate oficial de Ministerul Educației. Mai multe detalii aici.

Ministrul Educației a anunțat că la prima probă de la Evaluarea Națională 2022 au fost două tentative de fraudă, iar la matematică au fost 3 cazuri de fraudă.

Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 4-11 iulie 2022, potrivit calendarului admiterii de liceu 2022.

Secretarul de stat Florian Lixandru a menționat săptămâna trecută că elevii olimpici pot participa la repartizarea computerizată și „pot renunța la locul pe care îl obțin la admiterea computerizată, alegând un loc la un liceu dorit, pe baza rezultatului la olimpiadă.” – detalii aici.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%). 

Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde

MA = media de admitere

ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII

EN = media generală obținută la Evaluarea Națională

Citește și:
Rezultate Evaluarea Națională 2022. Cum se poate depune contestație și model de cerere
Admiterea la liceu 2022. Cum se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a și cine are prioritate – media sau opțiunea?
Evaluarea Națională 2022. Subiectele date la Limba română au texte suport din „Toate pânzele sus” și „Frânturi din viața lui Delavrancea”. La subiectul 2 a fost text narativ despre cea mai frumoasă întâmplare din vacanță cu o descriere de 30 de cuvinte și un dialog de 4 replici
“Se pierde adâncimea literaturii, dar se câștigă sau ar trebui să se câștige capacitatea unei minți de a se descurca într-o lume de texte” – Radu Vancu, scriitor și conferențiar la Litere, despre subiectele la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022
Baremul de corectare pentru proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2022
Subiectele date la Matematică la Evaluarea Națională 2022
Profesoara Florentina Pavăl, despre subiectele de la Evaluarea Națională 2022, la Matematică: S-a pus accentul pe abilități de calcul, pe creativitate, imaginație, probleme cu soluții multiple
Baremul de corectare pentru proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2022
Evaluare Națională 2022: Subiectele și baremele pentru proba de limba maternă

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultima zi de școală pentru elevi, de sâmbătă începe vacanța mare care are 86 de zile / Tot vineri este ultima zi de înscrieri pentru examene și pentru încheierea mediilor

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală pentru copiii de grădiniță și pentru elevi claselor primare, gimnaziale și liceale, cu excepția învățământului tehnologic și profesional. Durata vacanței de vară…
Vezi articolul

O nouă simulare pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, în perioada 17-19 aprilie, organizată de Inspectoratul Școlar Iași / Directorii de școli decid înscrierea la simulare

Elevii din județul Iași ar putea susține în perioada 17-19 aprilie o nouă simulare a examenelor naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași.…
Vezi articolul

Publicarea programei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, solicitată „în regim de urgență” Ministerului Educației de Consiliul Național al Elevilor. Probele încep pe 22 martie

Publicarea materiei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, precum și a procedurii de organizare a acestora este solicitată de Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „Solicităm Ministerului…
Vezi articolul

Ministerul Educației se pregătește ca greva generală să țină până la examene. Schimbări de ultimă oră în regulile de la Evaluarea Națională și Admiterea la liceu 2023: se suplimentează numărul membrilor în comisii, iar președinții acestora pot fi și profesori din consiliul de administrație, nu numai directori și directori adjuncți

Metodologiile de organizare pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a și Admiterea la liceu 2023 au fost modificate în mod excepțional, în ultimele două săptămâni, fără niciun anunț…
Vezi articolul