În perioada 24-26 aprilie, inspectoratele școlare aprobă lista posturilor pentru Titularizare 2024. Calendarul concursului

4.951 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
În perioada 24-26 aprilie, consiliul de administrație al inspectoratelor școlare aprobă lista posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre posturile pentru anul școlar 2024-2025.

Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024.

Edupedu.ro a scris despre regulile noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția a anunțat pe 27 decembrie 2023 că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, școlile nu mai pot stabili pe ce perioadă scot posturile la concurs.

  • Metodologia a fost aprobată cu cea mai mare întârziere din istoria recentă, de regulă aceasta fiind publicată până acum în luna noiembrie a fiecărui an. Cea mai mare schimbare este faptul că viabilitatea posturilor nu se mai stabilește la școală, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, cel puțin – detalii aici.

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025, document publicat în Monitorul Oficial.

La Titularizare 2024, profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025.

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 24 aprilie 2024

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Perioada: 24-26 aprilie 2024

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 29 aprilie 2024

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2024; Perioada: 8-17 mai 2024

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 9-21 mai 2024

f) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs. Perioadele: 9-22 mai 2024; 8-11 iulie 2024 pentru absolvenții promoției 2024/absolvenţii 2024 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2024-2025

Notă: (1) În perioada 8-17 mai 2024 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2024 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2024, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2024 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

  • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
  • (iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă);
  • (iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei; Termen: 24 mai 2024

h) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei;

i) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 29 mai-28 iunie 2024

Notă: (1) În perioada 27 mai-30 iunie 2024 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 27 mai – 14 iunie 2024.

j) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 5 iulie 2024

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 17 iulie 2024

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 23 iulie 2024

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 23-24 iulie 2024

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 25-30 iulie 2024 

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 31 iulie 2024

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 1-2 august 2024

Despre Titularizare 2023

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că școlile nu scot posturile titularizabile de teamă că, după ce se ocupă în ședințele publice, oamenii vor pleca la începutul anului școlar:

„Există o temere în sistem, mai ales în zonele considerate greu atractive pentru cadrele didactice, să le scoată la concurs, pentru că, după aceea, se ocupă în ședințele publice de repartizare și, la începutul anului școlar, oamenii pleacă”, a spus Ligia Deca.

În acest an, doar proba teoretică s-a susținut la Titularizare 2023, ceea ce face ca această testare să fie cea mai importantă probă de angajare.

O altă analiză Edupedu.ro a arătat că există o scădere a numărului de candidați la Titularizare 2023, față de anii trecuți – din 2021 până în prezent. În plus, sunt sub 1.000 de posturi pentru profesorii din centrele și cabinetele psihopedagogice, deși Ligia Deca anunța că a repartizat în județe mai multe posturi.

O analiză Edupedu.ro a arătat că sunt cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată. Concret, din 2012 și până în prezent sunt cele mai multe posturi. Acest lucru înseamnă că România se confruntă cu un deficit de cadre didactice. O posibilă explicație a faptului că sunt atâtea posturi netitularizabile poate fi generată de plecarea profesorilor din sistem. O altă cauză ar putea fi mascarea posturilor titularizabile de către directorii de școli, ceea ce este o corupție.

În iulie 2022, Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației la acea vreme, spunea că 90% din cei cu note sub 5 la Titularizare 2022 vin pe o anumită filieră: „Nu știu dacă e bine să spun că, la examenul de titularizare de anul acesta, 90% din cei care au obținut note sub cinci vin pe o anumită filieră, cu niște competențe dobândite în anumite instituții (…).”

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizarea în învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, cerută de peste 1.200 de profesori care deja au luat peste 7 la examenul de intrare în profesie și cu toate acestea sunt obligați să-l susțină iar și iar, ca să prindă post, conform sistemului actual / Titularizarea „pe viabilitatea postului” nu este temeinic reglementată, susțin aceștia
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2024. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii. Descarcă fișa de înscriere
Cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România. Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024
Titularizarea ar trebui regândită, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Să punem accent mai mult pe partea practică, să vedem competențele pe care le are acea persoană de a lucra cu copiii
Site-ul Titularizare 2024 a fost actualizat. Lista posturilor pentru fiecare județ
OFICIAL Cele 3 situații în care profesorii nu au dreptul să participe la Titularizare 2024
OFICIAL Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate
Titularizare 2024. Profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativa de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate
OFICIAL Inspectoratele școlare vor stabili viabilitatea posturilor didactice, pentru anul școlar 2024-2025, nu școala, așa cum era până acum
OFICIAL Proba scrisă de la Titularizare 2024 este programată pe 17 iulie. Calendarului complet al concursului
DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2024. Noutăți: Profesorii care se titularizează în 2024 vor preda obligatoriu un an în școala în care sunt repartizați, inspectoratele școlare decid viabilitatea posturilor

1 comment
  1. Se copiază la Titularizare pe rupte. Sunt unii dintre candidați care de ani de zile merg cu copiuțele în buzunar și supraveghetorii închid ochii deoarece cotizează la inspectori sau sunt rude cu aceștia.
    Anul trecut, în Brașov, au fost cel puțin două cazuri de acest fel. Am nimerit în sală cu nesimțiți care nu s-au sinchisit să ascundă mijloacele moderne de copiat. Li se vedeau telefoanele în buzunar și tot acolo au rămas motivând faptul că ,, așa sunt pantalonii”. Acele persoane au primit post și predau la o unitățile de învățământ din zona urbană. Este ireal ce se întâmplă. Astfel de cazuri sunt peste tot în această țară și nimeni, dar absolut nimeni nu ia atitudine. Toată această speță îmi lasă un gust amar, pe lângă alte lacune din sistemul de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like