Inspectoratul Școlar Sector 3: S-au primit în jur de 1.500 de dosare de înscriere la Titularizare 2022 pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică / Aplicația de introducere a datelor candidaților nu a funcționat de vineri până duminică după-amiaza, potrivit instituției

2.697 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Au fost depuse aproximativ 1.500 de dosare pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2022, la nivelul sectorului 3, pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică, potrivit Inspectoratului Școlar Sector 3. Precizăm că la Inspectoratul Școlar Sector 3 au putut fi depuse dosarele candidaților care vor să primească repartiție în București, „pentru disciplinele Educatoare, Învățători, Educație fizică și sport”.
  • Amintim că înscrierea candidaților pentru titularizare s-a realizat în perioada 9-17 mai, potrivit calendarului oficial.

Instituția a anunțat că a fost decalat programul pentru validarea dosarelor la disciplinele educatoare și învățătoare, deoarece aplicația pentru introducerea dosarelor nu a funcționat de vineri până duminică după-amiază.

Astfel, validarea dosarelor pentru disciplinele educatoare și învățătoare se face în perioada 19-20 mai, în intervalul orar 09:00-15:00, conform anunțului.

„Ne cerem scuze pentru decalarea programului dar având în vedere că în ziua de vineri au fost foarte multe dosare primite și aplicația nu a funcționat de vineri până duminică după-amiaza, nu am putut finaliza introducerea dosarelor primite…. astfel încât decalăm cu o zi validarea dosarelor!!! Vă mulțumim pentru înțelegere…(la nivelul sectorului 3 s-au primit în jur de 1500 dosare)” – Inspectoratului Sectorului 3.

Pentru absolvenții 2022 au fost aduse următoarele precizări: „Absolvenții 2022 nu validează în aceasta perioadă, ei vor valida dupa ce vor aduce adeverințele de la bacalaureat / licență”

  • Amintim că Ministerul Educației a mutat angajarea profesorilor pe site-ul propriu, de pe platforma gestionată de fosta SIVECO.
  • Mai amintim că unele inspectorate școlare au anunțat că înscrierea se poate face online, iar altele au decis că dosarele se depun fizic, ceea ce înseamnă că profesorii sau viitoarele cadre didactice au mers la centrul stabilit pentru a se putea înscrie. Mai multe detalii aici.

În Sectorul 3 dosarele au fost depuse de către candidați, nu a fost posibilă varianta transmiterii online, conform informării instituției: „În perioada 09-17 mai 2022 se depun la sediul Is3 dosare pentru următoarele etape: 1. Înscriere la concursul de titularizare – sesiunea 2022”. „Vă rugăm sa aveți dosar cu șină – cartonat sau de plastic. NU DOSAR PLIC!!!”, precizează ISMB Sector 3.

Candidații la Titularizare 2022 din județul Timiș și-au depus documentele pentru concursul național într-o aplicație creată în acest scop. „Avantajul pentru ultima zi de înscriere este că această aplicație se închide la ora de 23:59, adică ei au un interval orar puțin mai larg, în care pot să se mai gândească, să mai adune, să încarce documentele”, a declarat inspectorul școlar Timiș, Aura Danielescu, pentru Edupedu.ro.

În data de 23 mai 2022 se publică la avizier și pe pagina web a inspectoratelor școlare graficul privind susținerea probelor practice / orale și a inspecțiilor speciale la clasă, potrivit calendarului.

Probele practice / orale și inspecțiile la clasă se organizează și se desfășoară în perioada 24 mai – 30 iunie 2022. „În aceeași perioadă se soluționează și eventualele contestații la aceste probe”, se arată într-o procedură primită de inspectoratele școlare de la Ministerul Educației.

La data de 4 iulie 2022 se vor afișa la avizierul și pe pagina web a inspectoratelor școlare rezultatele la probele practice / orale și la inspecțiile speciale la clasă.

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2022 are loc în data de 13 iulie 2022.

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Citește și:
Angajarea profesorilor, între digitalizare și dosar cu șină. Cum arată înscrierea la Titularizare 2022, cel mai mare concurs de recrutare din România

Foto: © KantverDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Buna ziua!
    Nu este lizibila lista cu posturile…publicata de minister!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apelul unei profesoare care predă în mediul rural, în județul Vaslui: Măsurile fiscale încalcă drepturile copiilor la educație, iar profesorii navetiști își riscă nu doar stabilitatea financiară, ci și echilibrul emoțional și profesional

O profesoară cu peste 15 ani de experiență de predare în mediul rural, din județul Vaslui, face un apel public către autorități, avertizând că măsurile propuse, creșterea normei didactice și…
Vezi articolul

Cîmpeanu: 1.332 de elevi nu au fost repartizați în prima etapă / În 2022 nu vor fi schimbări în metodologia de admitere la liceu. Cîmpeanu, pe 9 iulie: Examenul de admitere în liceu s-ar putea întâmpla din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației. O formă coerentă am putea avea din toamna acestui an

În total, 1.332 de elevi nu au reuşit să fie repartizaţi în prima etapă, a declarat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la B1 TV. Acesta a mai spus că primele schimbări…
Vezi articolul

VIDEO Copiii sunt astăzi educați de reclame, de tot felul de campanii de marketing, dar risipa trebuie stopată și sancționată, spune Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară

„Noi vorbim de școală, dar copiii sunt astăzi educați de reclame, sunt educați de tot felul de campanii”, a spus Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară, despre educația legată…
Vezi articolul

Elevii navetiști care nu au asigurat transport public nu vor avea gratuitate, ci vor primi o sumă forfetară, în baza unui Card național de elev, potrivit proiectului legii Învățământului Preuniversitar, prezentat de Ligia Deca

Elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și „nu pot beneficia de transport public de persoane prin curse regulate” nu vor beneficia de transport gratuit, ci vor…
Vezi articolul