Guvernanții tratează educația „doar din punct de vedere contabil” și ar trebui „să meargă ei la festivitățile de deschidere a anului școlar”, a afirmat recent Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în emisiunea InfoEdu de la TVR. Declarațiile vin în contextul în care Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025. Profesorii și angajații din Învățământ sunt afectați de măsurile din Legea Bolojan și au început acțiunile de protest.
Moderator: Poate, la un moment dat, cumva începe anul școlar. La ce să se aștepte părinții, elevii?
Marius Nistor: În primul rând, că nemulțumirea în sistem este foarte mare și este clar că există dorința de a se boicota în totalitate începutul de an școlar. Adică, cu alte cuvinte, îi recomandăm domnului ministru, le recomandăm secretarilor de stat, premierului Bolojan să meargă ei la festivitățile de deschidere a anului școlar și să aștepte să primească buchete de flori din partea elevilor, cei care vor trebui să stea, vorba aia, 4-6 mai mulți în clasă, că nu este absolut niciun fel de problemă. Și să le spună că măsurile au fost gândite doar din punct de vedere contabil, n-au fost niște măsuri gândite în interesul elevilor și al sistemului de învățământ. Și, totodată, să încerce să le explice dascălilor de ce au ajuns să fie batjocoriți în felul acesta, printr-o astfel de politică și de către astfel de politicieni, care au spus că au înțeles ceva după alegerile care au avut loc în ultimii doi ani în România, se pare că n-au înțeles absolut nimic. Sunt la fel de cinici, nici sunt la fel de aroganți. Ei sunt cei care au generat criza economică, n-au generat-o profesorii prin creșterile salariale operate din 2023, nu sunt în stare să elimine în totalitate acele sinecuri, acolo unde sunt problemele majore. Nu au făcut așa ceva, nu au început cu așa ceva, ci din contră, au lovit în sistemul de educație publică. Dar, pe semne că politicienii noștri n-au nevoie nici de o populație educată, n-au nevoie nici de o populație sănătoasă, au nevoie de o populație care să poată fi manipulată cu cea mai mare ușurință.
Informații de context
Câteva zeci de membri ai organizațiilor sindicale din Educație s-au adunat din nou, joi 31 iulie, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul seriei de proteste anunțate la începutul săptămânii la adresa Legii Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei didactice. „Demisia Daniel David” scandau participanții.
Ministrul David a transmis, în cursul dimineții de joi, un mesaj la adresa manifestanților, în care spunea, între altele: „și eu am adesea impulsul de a solicita demisii în diverse zone de influență din sistemul nostru, dar nu o fac din responsabilitate – știu că trebuie să lucrăm împreună pentru a ne salva (iar apoi pentru a construi spre mai bine) – și din decență – știu că liderii unor astfel de zone nu sunt singurii responsabili”.
Marți, sindicatele din Învățământ au cerut demisia ministrului Educației: Daniel David ar fi trebuit să-l atenționeze pe premierul Ilie Bolojan că salariații din Educație nu sunt doar niște simple obiecte de inventar. Cea mai neinspirată decizie a fost „perierea” masivă a documentului întocmit de cercetătorii de la Institutul de Științe al Educației
Adriana Iancu, profesoară de Limba română și directoare a Școlii Gimnaziale nr. 206 din București, a declarat că îi este teamă „de ceea ce va presupune școala în următoarele săptămâni”. Aceasta a mai afirmat că „trăim un moment încordat și tensionat” și că „se simte o nemulțumire în rândul colegilor noștri”. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, PrimaNews, de pe 25 iulie.
Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025.
La începutul lunii iulie, Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat pentru Edupedu.ro că zeci de mii de profesori vor protesta în prima zi de școală, pe 8 septembrie 2025. Decizia vine în contextul creșterii normei didactice de la 18 la 20 de ore, măsură ce presupune reorganizarea catedrelor și o nouă rundă de completări de normă și în timp ce etapele de mobilitate s-au desfășurat – transferuri, detașări, completări de normă, conform legislației în vigoare la acel moment.
Amintim că vineri seara a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
6 comments
Oameni, cereti raport de activitate saptamanal sindicalistilor.
Scuzati dar pentru ce ii platiti?
Azi am fost anuntat ca nu mai am serviciu. Din cauza reorganizarii numarului de elevi. Am 23 de ani vechime ca titular si chiar nu stiu ce voi face. Iau in calcul sa-mi iau viata. Nu sunt nici de pensie, nici in alta parte nu ma pot duce, am un handicap locomotor fara posibilitate sa fac pensie de invaliditate. Sunt disperat. Si eu si colegii mei. Va rog sa reconsiderati noile conditii sau gasiti niste solutii sa ramanem cu catedrele. Am dat examen pe 18 ore, scoala indeplinea toate conditiile de viabilitate si ne-ati trantit de-a dreptul treaba cu reorganizarea dupa numarul de elevi.
„Iau in calcul sa-mi iau viata.” Doamne ferește!
Locuri de muncă există, inclusiv la distanță (puteți lucra de acasă pentru o companie). Să îți iei viața nu este niciodată, dar niciodată o soluție! Știu că șocul inițial este mare, dar cu susținerea celor apropiați se găsește o rezolvare.
În viață există două feluri de abordări:
1. Orice problemă serioasă este un capăt de drum. (abordare emoțională/de moment)
sau
2. Orice șut în… este un pas înainte. (abordare rațională, cât există viață, există speranță)
Depinde cât de dispuși suntem să ieșim din zona de confort și să ne adaptăm actualei situații.
Fruntea sus și poate în 2-3 ani ajungeți mai departe decât dacă rămâneați în învățământ.
Ce educație la standarde europene putem avea 22 lei net / oră???
Ce educație a unui copil pentru 0,73 lei net/ oră??? Atât primește un om pentru o supraveghea fiecare copil din clasa???
Pentru a suita veghez și educa un copil timp de 6 ore, un profesor nu primește nici măcar 5 lei!!! Da, supravegherea și educarea unui copil la școală este sub nivelul de 5 lei!!!
Vorbim de un profesor cu 5 ani de facultate, care a promovat Examen național de Titularizare cu minim 7, Examen universitar de Definitivat promovat cu minim 8…
da voi , onorat sindicat , ce ați păzit până acum ?? de ce ați acceptat țigănia cu ciolacul și deca? de ce ați acceptat schimbările legislative care lasă profesorii pe drumuri daca fac grevă ?? de ce ați ați fost blat cu puterea??
e inutila intervenția voastră azi. sunteți vânduți politic. mereu cu o secundă în urma evenimentelor , vocali atunci când știți că vocea voastră nu mai deranjează politicul. santeti acolo ca sa țineți în frâu dascălii , sa nu deranjeze guvernul. la fel și ministru fix același rol de birjar al educației .
eu zic sa vă mutați în birou la ministru , să stați tus’ patru la o cafea și o caterinca sa vă uitați la tv când or ieșii oamenii în stradă.
luați va și popcorn din caldea.
Băi, tu ești robot sau boț?