Ligia Deca, despre homeschooling: Nu considerăm, în acest moment, că este o opțiune fericită pentru a asigura dreptul la educație

4.636 de vizualizări
„Nu considerăm că homeschoolingul, în acest moment, este o opțiune fericită pentru asigurarea dreptului la educație”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul dezbaterilor din Parlament pe amendamentele proiectului de lege a învățământului preuniversitar. Replica a venit după ce deputata Ana Loredana Predescu (PSD) a propus ca să fie introdusă în lege și sintagma „homeschooling”.
  • Proiectele legilor Educației se află în dezbateri în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, unde parlamentarii vor supune la vot peste 1000 de amendamente, până joi, pe 27 aprilie, zilnic între 9 dimineața și 9 seara, potrivit calendarului anunțat.

„Pe chestiunea ridicată de doamna deputat, apropo de homeschooling, punctul de vedere al Ministerului este că avem deja învățământ cu frecvență seral, cu frecvență redusă, alternative educaționale. Avem opțiuni pentru cei care, din motive medicale, nu pot participa fizic în spațiul școlar clasic. Considerăm că, în acest moment, pentru sistemul educațional din România, este bine ca formele de organizare a învățământului preuniversitar să fie cele din articolul, cu amendamentul pe care l-am sugerat. Nu considerăm că homeschoolingul, în acest moment, este o opțiune fericită pentru asigurarea dreptului la educație”, a precizat Ligia Deca.

Iată amendamentul propus de PSD:

Art. 17. – (1) Formele de organizare a învățământului preuniversitar sunt: învățământ cu frecvență zi, învățământ cu frecvență seral, învățământ cu frecvență redusă, învățământ la domiciliu, în cadrul Școlii din spital și în învățământul din penitenciare.

Ligia Deca: Putem fi de acord, dar am prefera să excludem sintagma „învățământ la domiciliu”. Restul poate rămâne la fel.

Varianta votată a fost amendamentul PSD, dar cu eliminarea sintagmei „învățământ la domiciliu”.

Anul trecut, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat un document prin care preciza că sistemul educațional de tip „homeschooling” nu este recunoscut în România și încalcă Legea educației naționale și Codul Penal.

Ana Loredana Predescu (PSD): „Eu propun și sintagma de învățământ de tip „homeschooling”. De ce? Pentru că el oricum funcționează, în acest moment, într-o formă nereglementată. Pentru că s-ar elimina o presiune făcută asupra părinților. De ce? Deoarece, nefiind reglementat acest sistem, multe școli își arogă atitudini extrem de ostile față de părinți, cum este Inspectoratul din Mureș care a trimis nu mai târziu de anul trecut, în februarie, o adresă părinților în care, efectiv, făcea presiune și chiar îi amenința că, în situația în care își vor retrage copiii de la școală, pot suporta inclusiv sancțiuni penale, pentru că acest sistem nu este reglementat și nu se află inclus niciunde în legislația României. Deci, îi dădeau și o încadrare de natură penală, ceea ce nu este corect nici față de părinți, nici față de copii.

Sunt nenumărați elevi care practică sportul de performanță, merg la olimpiade și nu au acces la învățământ, la orele de la clasă. De ce? Pentru că foarte multe școli nu-i primesc, nu le acceptă absențele. Ei frecventează o formă de învățământ, cum să spun, la mica înțelegere cu inspectoratul școlar sau directorul școlii la care ei sunt înscriși. (…) Consider că ar fi bine să introducem această sintagmă, în lege, de homeschooling, urmând ca acest sistem să fie foarte bine reglementat de către Ministerul Educației. (…)

Informații de context

Iată ce prevede Legea educației naționale la articolul 16 alin (1): „Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”.

Alineatul 3 de la articolul 86 stipulează că „părintele sau tutorele legal este obligat să ia masuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu”.

Articolul 360 al Legii Educației Naționale stabilește următoarele:

„(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

  • a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal;
  • b) nerespectarea dispozițiilor art. 143 alin. (5), cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ.

(3) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. b) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu competențe în domeniu.”

Codul Penal prevede, la articolul 380, pedepse și sancțiuni pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu:

„(1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

(3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.”

Foto: © Petro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii retrași de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling nu mai pot reveni prin transfer la școală, anunță Inspectoratul Școlar Mureș. Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în țara noastră
Peste 50 de elevi din Timiș, din care 28 dintr-o singură comună, au fost retrași de părinți de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling. Șeful ISJ: Vom anunţa instituţiile statului pentru a lua măsuri. Cei mai afectaţi sunt elevii de clasa a VIII-a, care nu vor putea susţine examenul de Evaluare Naţională
Mai multe familii și-au retras copiii de la școală, în „homeschooling”, semnalează șeful Inspectoratului Școlar Bihor: Sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante / Fenomenul este neconstituțional și pedepsit de Codul Penal

8 comments
  1. copilul meu are adhd si din cauza deficitului urias de atentie sta efectiv degeaba 6 ore in fiecare zi la scoala si are rezultate dezastruoase desi are un IQ binisor peste medie. are un attention span foarte mic, uneori il pierdem intr-o propozitie de 5 cuvinte. nu numai ca nimeni la scoala nu este atent la el, ci il si taxeaza imediat pentru lucruri pe care nu le poate face. sunt foarte putini profesori care inteleg ca nu poate si incearca ceva. in rest, efectiv niste cizme. homeschoolingul ar fi o varianta pentru copiii cu CES, in care sunt luati cu valul. dosarul si hartiile sunt doar de forma, ca sa se asigure ei ca au scuze in cazul unui contol pt un copil care nu scrie, care scrie ilizibil, care nu poate spune lectia pe de rost, etc…. pentru un copil atipic si familia lui scoala este horror, absolut un loc ingrozitor, generator doar de munti de frustrari si timp pierdut. nu cred ca va inchiputi ce cosmar este. n-au nicio sansa. am ajuns sa plangem pe strazi de neputinta. si facem tot ce trebuie: terapie, medicatie etc.

  2. Oricum acum elevii fac și scoala de stat și homeschooling, amândouă de-odată. Vin de la școală, și mai ales în clasele primare, gimnaziale, părinții le mai predau încă o dată lecția de la clasa, la toate materiile. Asta e adevărul! Care au și bani sa își permită sa fie un părinte casnic. Care nu au bani, deci nu își permit sa stea unul dintre părinți acasă sa facă lecții cu copilul, platesc meditații. Și de la meditații… Vedem bine ca iasă, suntem cel mai slab pregătiți din ue. Asa ca dacă ar accepta și forma de învățământ homeschooling, ar fi foarte bine. Pentru cei care vor și li se potrivește aceasta varianta. Însă adevărul e ca le e frica sa nu rămână școlile goale, fără elevi. Ei știu ca elevii sunt slab pregatitu, știu ca parintii sunt conștienți ca sunt slab pregătiți copii in scoala, și ei știu de-asemenea ca dacă ar avea părinții de ales, mulți s-ar reorienta către homeschooling si ar rămâne șomeri o grămadă de profesori învățători. De aceea nu vor reglementa pnlpsd niciodată homeschooling-ul. Le e frica!

    (Comentariu editat pentru eliminarea majusculelor)

  3. Sunt cazuri în care homeschooling e o variantă funcțională. Pentru cei mai mulți nu e. Să nu uităm panica din pandemie, când părinții s-au trezit cu copiii acasă, iar ei trebuiau să meargă la serviciu.
    Am avut discuția despre homeschooling cu elevii mei. Niciunul nu ar fi vrut să învețe de acasă. Au suferit în școala online că nu erau împreună la școală. Școala nu înseamnă doar învățat.

    1. Asa este, scoala publica inseamna si o enorma pierdere de vreme uneori, si profesori care nu fac nimic la clasa, si bullying, si fite, si droguri, si dependenta de gadgeturi, si probleme de identitate de gen, etc,,,etc,,

  4. Intradevar homeschooling-ul e o “problema” mare in Romania. Nu inteleg de ce atata bataie de cap pentru un procent asa de mic de elevi?

    Problemele adevarate ar fi:
    -procentul astronomic de analfabeti funcitonali….
    -abandonul scolar…masiv…(deci cei care fac HS…reprezinta un procent infim fata de cei care abandoneaza)
    -profesori foarte slabi….(profesorii buni sunt extrem de rari)
    -ca si parinte nu poti influenta deloc informatia care este predata (extrem de mult balast).
    -scolile sunt neprotejate (vezi scandalurile cu droguri, batai etc)
    -curriculum ….(o adunatura de informatie inutila care urmeaza fie utata 95%)
    -model de invatamant IDIOT care se bazeaza pe transformarea elevilor in “google” -> adica acumularea de informatie inutila in detrimentul creativitatii.
    -model de invatamant care nu are nimic de a face cu realitatea -> partea de aplicabilitate, practica este INFIMA (inclusiv in facultati) ->eg: Invatam matematica degeaba pentru ca nu stim sa o aplicam in viata reala pt ca nu se invata practic DELOC etc.

    Parintii care decid sa isi invete copiii la domiciliu nu fac asta din rea credinta. Cred ca ei vor avea un success mult mai mare in a invata copiii lectii adevarate de viata (care nu se uita usor).
    Nu suntem perfecti dar atunci cand ai un profesor la 1-2 copii rezultatele sunt mult mai bune decat 1 profesor la 20 copii.

    Bineinteles in Romania nu se poate accepta asa ceva…doar suntem in EU…si pestele de la cap se impute. Daca Germania si alte tari sunt un pic intolerante (ca sa nu zic altfel) fata de HS…atunci si noi trebuie sa plecam capul si sa….

    Poate ar fi mai bine sa luati exemplul USA aici.

    Ca de obicei ….trageti in jos pe cei care incearca sa faca lucrurile mai bine. Daca se poate luati-le copiii…si la inchisoare cu ei ….GENIAL…si penal….si FRUSTRANT.

    Cati copii credeti ca vor merge catre HS daca legiferati lucrul asta????? 1%?…woooow vor exista in Ro 1%din elevi care vor avea o sansa la o viata diferita.

    Intradevar merita sa mergi la scoala romaneasca….NOT

    Continuati sa frustrati oamenii…unde esti Tzepes doamne?…

  5. Incă un expert Ligiuta,
    expert în a face ce zice uuuue sau dirigintele, nu exista alta competenta, poate in a mânca mult.
    Teama este ca atunci când scoala acasa devine legala, sistemul acesta numit pe nedrept și mincinos: “de jnvatamant” se va frânge.
    Acest sistem insa este o componenta vitala in sprijinirea societatii actuale corupte, bolnave, formatoare de indivizi cu mari probleme.

    1. Correct! Au nevoie de indivizi cu probleme pentru a mentine in picioare industria “specialistilor”, psihologilor, consilierilor si altor hahalere/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Profesorii trebuie să-și regleze volumul de teme în funcție de încărcarea elevilor din acea săptămână, să existe comunicare în cancelarie. Această comunicare trebuie supervizată de directorii de școli / Ne propunem să facem un manual al profesorului

Ministra Educației, Ligia Deca, spune că profesorii ar trebui să comunice între ei în cancelarie pentru a regla nivelul temelor și pentru a nu încărca prea mult elevii. “Este normal…
Vezi articolul

GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2023. Părinții care își înscriu copiii la altă școală decât cea de circumscripție pot bifa să le fie locul păstrat la școala de care aparțin / Răspunsuri de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări

Cele mai frecvente întrebări privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare 2023 au primit răspunsuri de la Ministerul Educației într-un ghid publicat miercuri pe site-ul instituției. Astfel, pot fi înscriși la…
Vezi articolul

Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Institutul Aspen, condus de Mircea Geoană, fost candidat la președinție din partea PSD. Ciolacu nu exclude susținerea lui Geoană la alegerile din 2024

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Florin Pogonaru, Co-Preşedinte în exerciţiu al Institutului Aspen România, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Șeful Institutului Aspen este Mircea Geoană, adjunct al secretarului…
Vezi articolul