LISTĂ Peste 700 de localități au trecut de incidența 6 la mie

1.745 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
126 de orașe și 598 de comune au trecut de incidența de 6 la mie, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Primele patru orașe sunt din județul Ilfov. În privința comunelor, cea mai mare rată este înregistrată în comuna Călugăreni din județul Prahova, unde rata de incidență este de 23,41.

Școlile din județul Ilfov au primit astăzi recomandare din partea Direcției de Sănătate Publică să-și desfășoare cursurile exclusiv online, începând de luni, 18 octombrie. În replică, ministrul Educației a precizat că „DSP Ilfov își depășește atribuțiile legale, încalcă Hotărârea CNSU și Ordinul comun prin recomandarea făcută școlilor din județ să suspende cursurile integral”.

Orașele cu cele mai mari rate de incidență sunt:

  1. Oraș Bragadiru, județ Ilfov: rata 19.52
  2. Oraș Popești-Leordeni, județ Ilfov: rata 18.14
  3. Oraș Voluntari, județ Ilfov: rata 17.56
  4. Oraș Otopeni, județ Ilfov: rata 17.18
  5. Oraș Videle, județ Teleorman: rata 16.76

Comunele cu cele mai mari rate de incidență sunt următoarele:

  1. Comuna Călugăreni, județul Prahova: rata 24.41
  2. Comuna Clinceni, județul Ilfov: rata 23.16
  3. Comuna Moldoveni, județul Ialomița: rata 23
  4. Comuna Corbeanca, județul Ilfov: rata 22.7
  5. Comuna Malu, județul Giurgiu: rata 20.08

Reprezentanții părinților și ai elevilor au cerut în ultima săptămână ca școlile să poată lua decizia, prin Consiliul de Administrație, de trecere în online dacă se depășește pragul de 6 la mie al ratei de infectare.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat sâmbătă că școlile pot să își suspende activitatea și să treacă în online și în prezent, pe baza legislației în vigoare: “Ministerul Educației a prevăzut în ordinul comun cu Ministerul Sănătății ca indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situația în care, din motive obiective, normele de protecție sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică să se desfășoare online. Prin urmare, și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică”.

Lista publicată ieri de Ministerul Educației cuprinde peste 300 de școli, licee și grădinițe care au suspendat din data de 12 octombrie predarea în format fizic integral și elevii au trecut în mediul online.

Este vorba despre „situația solicitărilor de trecere in online a școlilor, defalcat pe baza Art. 3.2 (cu aprobare ISJ/ISMB) și pe baza Art. 6.9. (pe baza de infectări, cu aviz DSP și solicitare de hotărâre CJSU/CMBSU)”, potrivit Ministerului Educației.


1 comment
  1. Ministrul Câmpeanu se contrazice singur…. odată zice că hotărârea de a trece în on-line să o ia directorii de școli, odată că nu au voie.Eu mă întreb :dumnealui are copii?știe cum se teme părinții în fiecare zi dacă copilul vine sănătos sau nu,de la școală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reintroducerea Deontologiei ca disciplină obligatorie la toate facultățile de comunicare – cerută de profesori universitari și ONG-uri. Apel către ARACIS: Regimul comunist nu a permis existența profesiilor de specialist în relații publice

Disciplina Deontologie trebuie reintrodusă în rândul materiilor obligatorii la toate facultățile de comunicare, de stat și private, cer peste 40 de profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri. Într-o…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Orarul de iarnă practicat de unele școli este dezaprobat oficial de Ministerul Educației, care a cerut inspectoratelor ca școlile sa își păstreze orarul normal: “Orice minut de școală contează”

„Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor”, se arată într-o informare oficială a Ministerului. Instituția transmite că…
Vezi articolul