Ministerul Educației se răzgândește și „ia în considerare” modificarea regulilor de admitere la facultate, după ce anul acesta a menținut pentru minoritari examenul de română

10.445 de vizualizări
SURSA: Pixabay.com
Ministerul Educației se răzgândește și „ia în considerare” modificarea regulilor de admitere la facultate, după ce inițial anunțase că examenul oral de Română de la Bacalaureat “nu reflectă nivelul de stăpânire a limbii” și se justifică proba suplimentară de limbă aplicată minorităților de către unele dintre facultăți.

Ziarul de limbă maghiară Maszol.ro publică un document despre care spune că este semnat de secretarul general al Ministerului Educației, Dănuț Ghican. Prin acest act, Ministerul Educației o informează pe Renate Weber, cea care conduce instituția Avocatului Poporului, că “Ministerul Educației Naționale ia în considerare posibilitatea efectuării modificărilor propuse astfel încât să asigure interpretarea unitară a textului de lege în vederea aplicării de către toate instituțiile de învățământ superior a egalității în ceea ce privește certificarea competențelor lingvistice pentru admiterea în învățământul superior, însă pentru anul universitar 2020-2021”.

În document, Ministerul Educației face referire la cererea Avocatului Poporului de modificare a ordinului nr. 6102/2016 care aprobă Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.

Ministerul Educației este dispus să modifice regulile de admitere la universitate, pentru a elimina discriminarea față de studenții minoritari„, scrie Maszol.ro, care îl citează pe adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt. Acesta a afirmat, pentru publicația citată, că termenul „a lua în considerare” folosit de secretarul general al Ministerului Educației „ar trebui interpretat în sensul că ministerul va modifica reglementările„.

Oficialul a precizat că Avocatul Poporului nu va închide acest caz, ci „așteptăm cu nerăbdare modificările promise„.

  • Amintim că Avocatul Poporului i-a cerut oficial ministrului Educației, în iulie 2019, să modifice regulile de admitere la facultate, la master și la doctorat, astfel încât să elimine din metodologia Ministerului posibilitatea ca universitățile să organizeze examen de limbă pentru candidații aparținând minorităților naționale. Concret, instituția condusă de Renate Weber i-a comunicat ministrului de la acea vreme, Ecaterina Andronescu, faptul că ordinul “creează premisele unei discriminări între cetățenii români aparținand minorităților naționale și ceilalți cetățeni români, din punct de vedere al certificării competențelor lingvistice”, atâta vreme cât toți candidații la facultate prezintă aceeași diplomă de Bacalaureat.
  • Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației anunța, pe 13 august 2019, că nu schimbă regulile de admitere la facultate, pentru că certificatul obținut de elevi la proba orală de română de la Bacalaureat “nu reflectă nivelul de stăpânire a limbii”.
  • În aceeași zi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a anunțat că se autosesizează în problema examenului de limba română pe care Ministerul Educației le permite universităților să îl organizeze pentru absolvenții minoritari care vor să dea la facultate. “Dacă Ministerul Educației spune că evaluarea competenței lingvistice de comunicare orală în limba română de la Bacalaureat nu reflectă nivelul de stăpânire a limbii, înseamnă că este o formă de recunoaștere a falimentului predării limbii române pentru elevii care sunt în clasele cu predare în limbile minoritare”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele CNCD, Csaba Asztalos.
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendar admitere 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Se reintroduc examenele scrise la patru facultăți: Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere la licență și master pentru anul universitar 2023-2024. Patru facultăți, Drept, Educație Fizică și…
Vezi articolul

Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Vezi articolul

Accesul echitabil la studii, investițiile în calitatea predării, sprijinul financiar pentru studenți sunt importante pentru refacerea încrederii în universități, afirmă rectorul-parlamentar Marilen Pirtea, consilier al lui Ilie Bolojan, premierul care a impus austeritatea în educație

O universitate trebuie să asigure acces echitabil la educație, să fie accesibilă, să ofere sprijin financiar, să investească în calitatea predării – „truism al sistemului educațional”: acestea sunt o parte…
Vezi articolul

Acuzat de îndemn la referendum în fața studenților, președintele Senatului Universității din Oradea confirmă că e liderul Coaliției pentru Familie Bihor: Mesajul nu conține prozelitism sau propagandă

Acuzat de studenți de propagandă religioasă și îndemn la referendum, Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea, a declarat pentru Edupedu.ro că mesajul transmis în ceremonia de începere a cursurilor…
Vezi articolul