Ministrul Daniel David: La universitate le-am interzis colegilor mei să mai dea teme pentru acasă cu lucrări scrise, pe care ei să le corecteze / Este o prostie, într-o lume în care există inteligență artificială

1.784 de vizualizări
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat că la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, în perioada în care era rector, le-a interzis profesorilor să mai evalueze studenții doar pe baza referatelor: „Este o prostie. Într-o lume în care există inteligență artificială, studentul merge acasă, spune: «dă-mi un referat de trei pagini». Așa de frumos e scris, încât, dacă tu iei lucrarea și o corectezi, nu poți să-i dai decât 10”, a spus ministrul, joi, la o dezbatere din județul Maramureș.

În locul evaluării tradiționale prin lucrări scrise, ministrul propune ca folosirea inteligenței artificiale să fie permisă, dar ca evaluarea să se facă oral, printr-o discuție în care studentul trebuie să demonstreze că a înțeles conținutul lucrării: „Nu-i nicio problemă că folosești inteligența artificială. Ok, dar când vii cu acel referat, chiar dacă a fost făcut de către inteligența artificială, avem o discuție orală și vreau să văd dacă ai înțeles lucrurile și competențele care sunt exprimate de referatul respectiv, fără evaluări doar pe lucrări scrise”, a declarat el.

Redăm declarațiile integrale pe acest subiect ale ministrului:

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: La predare noi uneori rămânem prea focalizați pe ideea de lecția este importantă, pe ideea, dacă am o oră pe săptămână, ora și lecția. Știți, cei care predați la gimnaziu că există acea sugestie în care se spune că până la 25% din timpul alocat pentru o disciplină poate să fie utilizat pentru alte activități, cum ar fi: consolidare, activități remediale, discutarea despre modul în care cunoștințele pe care le-am făcut până acum îți folosesc în viața de zi cu zi, pregătirea pentru examene, pentru olimpiade, pentru alte activități.

Sunt tot mai hotărât ca la nivel de liceu să nu mai fie o sugestie, să fie obligatoriu, nu știu dacă procentul ar fi chiar 25%, dar cred că este un lucru fundamental să vă încurajăm, ca să nu spun că să vă obligăm să discutați cu copiii pe aceste dimensiuni. Am făcut 75% din lecție, hai să vedem, cum ne folosesc cunoștințele sau competențele dobândite în viața de zi, hai să ne consolidăm. Ce n-ați înțeles, facem activități remediale. E foarte important să facem acest lucru. Sigur că atunci când discut despre acest procent, automat unii profesori o să spună: păi nu o să apucăm să ne terminăm materia, ajung și acolo. Bun, deci astea sunt câteva lucruri care țin de modalitatea în care noi predăm, modalitatea în care noi evaluăm.

La universitate, de exemplu, le-am interzis colegilor mei să mai dea teme pentru acasă și studenții să vină cu „reaction paper”, cu lucrări scrise pe care ei să le corecteze. Este o prostie. Într-o lume în care există inteligență artificială, studentul merge acasă, spune: „dă-mi un referat, de trei pagini pe tema nu-știu-care. Așa de frumos e scris încât, dacă tu iei lucrarea și o corectezi, nu poți să-i dai decât 10. Și am interzis să mai avem această modalitate de evaluare.

Nu-i nicio problemă că folosești inteligența artificială. Ok, dar când vii cu acel referat, chiar dacă a fost făcut de către inteligența artificială, avem o discuție orală și vreau să văd dacă ai înțeles lucrurile și competențele care sunt exprimate de referatul respectiv, fără evaluări doar pe lucrări scrise. Deci iată că tehnologia vine cu schimbări. Tehnologia ne provoacă să gândim modalități noi și de predare și de evaluare.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aș începe reforma Educației de la sistemul de evaluare. Evaluarea are efect de backwash: ce nu se evaluează, nu se învață, iar ce se evaluează, se învață, spune Șerban Iosifescu / Evaluarea are potențial de a influența ce se întâmplă în curriculum și în pregătirea profesorului


3 comments
  1. pai și atunci de ce băgați Ai ul obligatoriu în școli și universități ? care e rostul lui ?
    efortul e zero atunci când ai răspuns Ka orice generat de ai

  2. In aceasta lume, in care exista IA, exista si unelte care verifica procentul de IA-generated intr-un referat. Multe universitati au acces la acest tip de instrumente, integrat in turnitin, de exemplu. Doar sa-l foloseasca.

    Dar, ce sa vezi, traim intr-o lume in care unii dintre cei din universitati sunt pe val cu lucrari si citari mai mult decat dubioase, generate via IA sau prin alte proceduri lipsite de etica, si impotriva carora ministerul refuza sa ia vreo masura.
    Ia vedeti miracolul din nord-vestul tarii: prima pagina de „personalitati”, plina de pozitii care sugereaza frauda academica. Cel putin asa zic cei care se ocupa de cazuri celebre (forbetterscience.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel de 234 de milioane de euro din PNRR pentru digitalizarea în universități – ghidul va fi pus în consultare miercuri, anunță ministrul Cîmpeanu: „De la aproape 3 milioane până la circa 8 milioane de euro” per instituție de învățământ superior

Ministerul Educației urmează să lanseze în consultare, miercuri, ghidul pentru un apel de 234 milioane de euro, fonduri din PNRR, pentru digitalizarea proceselor din universitățile românești, a anunțat ministrul Sorin…
Vezi articolul

(P) Prima facultate de Psihologie și Științe Cognitive, cu predare interdisciplinară și exclusiv în engleză, a fost lansată de Universitatea din București și a început admiterea. Cofondatorii programului sunt profesorii Mircea Dumitru și Dragoș Iliescu

Universitatea din București lansează primul program de licență în Științe Cognitive, exclusiv în limba engleză. Este primul program interdisciplinar la nivel de licență, co-fondat de profesorii Mircea Dumitru și Dragoș…
Vezi articolul

Improvizație în legislația doctoratelor: Ministerul „consideră” că universitățile pot prelungi doctoratele de 3 ani, începute pe vechea Lege, la 4 ani, ca să respecte noua lege / ASE publică un formular prin care doctoranzii pot cere prelungirea studiilor, nespecificată în lege, dar comunicată chiar înaintea termenului-limită

Studenții care au început studiile doctorale înainte să se schimbe legislația pot face cerere de prelungire a perioadei de studii doctorale de la 3 ani, cât prevedea vechea Lege a…
Vezi articolul

Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza, nu va mai fi profesor asociat la UMF Cluj. Rector: Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia…
Vezi articolul