Ministrul Daniel David: Sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze. Dacă n-ar fi fost o criză a țării, eram de partea sindicatelor

1.573 de vizualizări
Daniel David / Foto: AGERPRES – Radu Tuta
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze”. Acesta a spus că, dacă țara n-ar fi fost într-o situație de criză, „eram de partea sindicatelor”. Declarațiile au fost făcute pe 22 septembrie, la DCNews TV.

Moderator: Există șanse ca educația să intre în normalitate, să-și urmeze cursul într-o vreme dificilă? Sigur, sindicatele au promis proteste. Este firesc să se întâmple așa, dar există șanse ca educația să se desfășoare, totuși, sub auspicii calme și școala să-și urmeze cursul?

Daniel David: „Începutul de an a fost, cum să spun, acceptabil, pentru situația în care suntem, adică, în peste 98% dintre unitățile școlare, copiii au avut ore și au fost primiți din prima zi la școală. În celelalte unități școlare au fost primiți la școală, doar că n-au fost festivități sau nu s-au ținut ore, ci, pur și simplu, au fost supravegheați. Pe de altă parte, sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze. Și cu boicot, și cu manifestația pe care ați văzut-o în București.

Deci s-au auzit toate vocile. Acum întrebarea este ce facem după ce am auzit toate vocile: vocea politicului și a situației de criză, și vocea societății care își dorește o școală care să funcționeze, și vocea sindicatului care încearcă să protesteze față de măsurile de criză. Putem să nu ne auzim unii pe alții sau putem să continuăm în paralel, să ne blocăm, să încurcăm procesul educațional. Sau putem să recunoaștem aceste nemulțumiri care există și să începem să construim pe ele. (…)

Dacă n-ar fi fost o criză a țării și ai fi început să gândești măsuri fiscal-bugetare în educație, eram de partea sindicatelor și aș fi fost cu sindicatele în Piață. Problema este că avem o premisă pe care nu o putem ignora. Până acum, n-am reușit să ne punem de acord, să pornim de la acea premisă. Eu, ca ministru, nu pot s-o ignor, fiindcă eu știu care e bugetul, știu că, dincolo de măsurile de reformă și alte lucruri pe care aș vrea să le facem împreună, misiunea unui ministru este să se asigure că salariile și bursele până la sfârșitul anului sunt acoperite. (…). Adevărul este că ne-a stimulat și discuția pe care am avut-o, în paralel, ca să spun așa, și la nivelul președinției. Cei din sindicate au avut o întâlnire cu președintele care le-a cerut o perspectivă a lor și niște propuneri pe luna octombrie. Președintele mi-a cerut și mie acest lucru ca ministru. (…)”

Despre protestele profesorilor

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.

Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Sindicat al profesorilor: Măsuri de protest mai dure vor fi organizate în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia / Calendarul anul școlar 2025-2026


9 comments
  1. DD trebuie sa faca plangere la parchet ca nu mai are dreptul sa fie profesor si a fost constrans (cu pistolul a tampla) sa fie ministru (saracul este o victima a sistemului).

  2. Vai, vai ce urmași are DOMNUL MINISTRU A. MARGA – SINGURUL MINISTRU ADEVĂRAT AL EDUCAȚIEI DUPĂ *90!

    Ce păcat! Nu au învățat nimic de la adevăratul ministru! Nici cel actual! Și în perioada respectivă (*97 – 2000), condițiile erau infinit mai dure!

  3. Educatia este in general o problema de securitate nationala, iar astazi, mai mult decat oricand. Subminarea ei, chiar si de catre politicieni, este un delict extrem de grav. Va recunoasteti domnilor ministrii!?

  4. nu cred că politicul va fi vreodată de partea Sindicatelor, indiferent dacă e criza sau nu

  5. Sa se alature si magistratii si restul bugetarilor (inclusiv domnii parlamentari si senatori si ministrii) masurilor de criza in care este tara. De ce lor li se cere acordul sa se alature masurilor de criza, iar celor din mediul privat si din invatamanat nu le-a cerut nimeni acordul si nici nu s-a asteptat vreo avizare de la CSM. Iar dl. ministru sa nu mai pomeneasca ca bursele sunt acoperite. fetele mele ar fi trebuit sa primeasca bursa de excelenta olimpica , si s-au trezit ca avand premiul I la un campionat mondial si media 9,65 in anul scolar trecut, nu se mai incadreaza la nici o bursa. Deci bursele nu sunt acoperite.

  6. Remarcabilă propoziția condițională neîmplinită 🤣
    Daca nu ar fi fost criză, as fi fost de partea lor.
    Jura-te.

  7. poate vb și cu băieții din administrația centrală sa fie de partea țării și cu specialii că și ei tot pe bucata asta de lume trăiesc.
    nu numai veteranii, studenții , elevii de ciclu primar de la sate și profesorii , trăiesc în Ro.
    matale , ministru învățământului fiind , trebuia să fi de partea elevilor și a profesorilor. șansa să fi fost un ministru bun s a dus pe apa sâmbetei.

  8. poate vb și cu băieții din administrația centrală sa fie de partea țării și cu specialii că și ei tot pe bucata asta de lume trăiesc.
    nu numai veteranii , lauzele , studenții , elevii de ciclu primar de la sate și profesorii , trăiesc în Ro.
    matale , ministru învățământului fiind , trebuia să fi de partea elevilor și a profesorilor.
    dar odată vede nașu p… finii. șansa să fi fost un ministru bun s a dus pe apa sâmbetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Triaj epidemiologic – ce înseamnă, cine îl face și ce boli au descoperit medicii anul trecut, după vacanța de iarnă

Triajul epidemiologic în școli și grădinițe este, teoretic, un consult sumar al copilului pentru supravegherea stării de sănătate în colectivități. Acesta se practică după fiecare vacanță școlară în creșe, grădinițe,…
Vezi articolul

Psihologul Daniel David, soluții pentru deblocarea campaniei de vaccinare: Trebuie crescută accesibilitatea la vaccin în zonele rurale și asociate măsurile de relaxare cu acceptarea vaccinării / Vedem efectele anilor în care am transformat în exemple tot felul de vrăjitori horoscopiști

Aproape 25% din românii eligibili pentru vaccinare împotriva COVID-19 s-au imunizat până acum, Bucureștiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală, aproape 45% din locuitori, apoi vine Clujul cu…
Vezi articolul

În primul rând la consultările cu Iohannis: Corina Dumitrescu, fondator al Universității private Dimitrie Cantemir, protagonista scandalului diplomei inexistente la „Standford” și soția celui care a inițiat proiectul de lege „Facultate fără Bacalaureat”

În primul rând al invitaților la Cotroceni s-a aflat miercuri seara Corina Dumitrescu, fondator și președintele Senatului Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propunerea lui Ponta în 2012 pentru funcția de ministru…
Vezi articolul

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Argeș au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. Directoarea adjunctă: Nu aveau cum să renunțe este un proiect european, iar reprogramarea a fost făcută de Ministerul Educației

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Mărăcineni au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. “Este un proiect european pentru schimb de experiență, derulat de anul trecut”, oprit…
Vezi articolul

VIDEO Droguri în școli: ”Băuturile de la party-uri nu trebuie lăsate nesupravegheate. Din glumă sau altă intenție, așa apare foarte des primul consum / E un vid de educație pe drumul dintre casă și școală” – activist ONG anti-drog

Droguri în școli, droguri la festivaluri, droguri la petreceri. Fenomenul pare de necontrolat și cu o amploare sporită în ultima perioadă, atât prin prisma activităților oamenilor legii, cât și a…
Vezi articolul