Ministrul Educaţiei justifică anunţul de ultim moment al suspendării Titularizării: A trebuit să vedem dacă se prelungește sau nu starea de alertă / Preşedintele Iohannis anunţase pe 9 iunie că se prelungeşte

5.727 de vizualizări
„A trebuit să așteptăm să se încheie starea de alertă, să vedem dacă se prelungește sau nu”, aşa a justificat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţul făcut în ultima clipă al suspendării Titularizării. Asta în condiţiile în care Preşedintele Klaus Iohannis anunţase încă de pe 9 iunie că starea de alertă se prelungeşte.

Într-o declaraţie la TVR, Anisie a explicat de ce a decis pe 17 iunie suspendarea concursului naţional de mobilitate a cadrelor didactice care începea pe 18 iunie:

Întrebare: Profesorii se plâng că au aflat prea târziu de suspendarea titularizării, cum le răspundeți?

Monica Anisie: Știți că starea de alertă a încetat pe 15 iunie. Exista posibilitatea să nu fie prelungită. Înscrierile pentru titularizare începeau pe 18 iunie. Prin urmare a trebuit să așteptăm să se încheie starea de alertă, să vedem dacă se prelungește sau nu și abia după aceea puteam să luăm decizia suspendării acestui concurs. Înainte nu-și avea rostul să suspendăm un concurs care ar fi putut să se desfășoare.”

Justificarea ministrului vine în contextul încare încă de marți, pe 9 iunie, președintele Iohannis a anunţat în conferință de presă prelungirea stării de alertă.

Edupedu.ro a publicat în aceeași zi, pe 9 iunie, o analiză care arată că dacă starea de alertă se prelungește, iar Legea 55 nu este modificată, titularizarea nu poate avea loc legal. Mai erau încă 9 zile până pe 18 iunie, prima zi din concurs, zi în care începeau înscrierile.

Sămbătă, pe 13 iunie, când premierul Ludovic Orban a anunțat că starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, Edupedu.ro a scris din nou despre cum concursul național de angajare în învățământ, numit titularizare, este suspendat dacă legea rămâne în forma actuală. Mai erau încă 5 zile până la prima zi de concurs.

Miercuri, 17 iunie, ora 23:00 Ministrul Educației anunță pe Facebook că #ĂstaEstePSD. Anunțul oficial că Titularizarea a fost suspendată a venit cu o oră înaintea primei zile a concursului. Și a venit în cheie politică, dând vina pe un amendament introdus în lege acum 34 de zile, pentru care nimeni din minister sau din Guvern nu a făcut nimic, timp de o lună, ca să-l modifice. Asta deși Guvernul a cerut stare de urgență, după care a prelungit-o, implicațiile asupra Titularizării fiind cunoscute public.

Ordinul de ministru care suspendă concursul național de Titularizare 2020 a fost publicat joi seara în Monitorul Oficial. Documentul suspendă etapele de mobilitate prevăzute din 18 iunie pe toată durata stării de alertă.

Ce este titularizarea?

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și inspecția în profilul postului.

Foto: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în fața Inspectoratului Școlar din Botoșani pe fondul numirilor politice din pix a directorilor de școli: „Nu putem accepta directori înregimentați politic, străini de cultura organizațională a școlii, în locul actualilor manageri a căror activitate s-a dovedit a fi performantă în ultimii 10 ani”

Valul de proteste față de numirile politice din pix a directorilor de școli înaintea alegerilor interne din PNL continuă. 20 de profesori de la Colegiul „Laurian” din Botoșani s-au prezentat…
Vezi articolul

„Dacă situația bugetară se stabilizează, poți să te gândești la unele lucruri pentru următoarele module din acest an școlar” – Daniel David către profesori, după ce le-a spus că e nerealist să se aștepte la o schimbare în măsurile fiscal-bugetare / Sindicaliștii sunt așteptați în zilele următoare la Minister să „construim pe această nemulțumire”, afirmă ministrul

Ministrul Educației Daniel David le-a transmis profesorilor, „dacă situația fiscală bugetară se stabilizează poți să gândești unele lucruri pentru anul școlar viitor, sau de ce nu, pentru următoarele module din…
Vezi articolul

Monica Anisie, într-o scrisoare deschisă către profesori: În perioada suspendării cursurilor nu se vor preda noi cunoștințe și nu se vor evalua elevii, ci doar se vor fixa și recapitula cele predate deja

Într-o scrisoare timisă profesorilor, ministrul Educației Monica Anisie, le-a spus cadrelor didactice că „suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de…
Vezi articolul

INTERVIU Cine este și cum conduce școala directorul care organizează întâlnirea tuturor celor 3.300 de absolvenți și profesori din istoria de 60 de ani a școlii? Romulus Simion: Apelăm permanent la părinți pentru că vor să ajute, dar și pentru că avem nevoie de ei

Cum se pot aduce părinții la școală? Cum poate participa o comunitate întreagă, în timpul liber, la jocurile copilăriei? La școala gimnazială „Ion Luca Caragiale” din Sibiu, Romulus Simion, directorul…
Vezi articolul