Mirabela Amarandei: Imaginați-vă doi copii, George și Mihai

3.112 vizualizări
Mirabela Amarandei / Foto: Arhiva personală
Amândoi sunt în clasa a VI-a, George învață într-o școală privată iar Mihai, la una publică, de stat. George și Mihai sunt prieteni buni, amândoi au un potențial fantastic, numai că părinții lui Mihai nu își permit să îi plătească celui mic taxe la o școală privată. Așa că, pentru a fi la același nivel cu George, un copil la fel de sârguincios și responsabil, Mihai trebuie să muncească de 10 ori mai mult decât George. Ce să faci, așa e, de multe ori, la o școală publică…

Începând de azi, Mihai a fost forțat să intre în vacanță timp de două săptămâni, poate și mai mult, în funcție de situația pandemică. Pentru el, școala și-a închis porțile, și la propriu, și la figurat, timp de cel puțin 2 săptămâni. George nu mai merge nici el de azi la școală, dar, așa cum a fost obișnuit în ultimii aproape 2 ani, va face orele online, cu profesorii și colegii lui. Acum, să ne întrebăm cum le asigură statul român șanse egale la educație ambilor copii, atâta vreme cât Mihai, care învață la stat, nu mai face școală cel puțin 2 săptămâni, în timp ce George, ai cărei părinți au posibilitatea să îi plătească taxele, poate învăța în continuare?

Dacă înainte trebuia să muncească de 10 ori mai mult, de acum Mihai va trebui să depună un efort poate și de 15 ori mai mare decât George, pentru a putea fi egalul acestuia. Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă.

Ceea ce se întâmplă cu vacanța forțată a sistemului public de educație, în vreme ce rețeaua privată de școli – acreditate/ autorizate, sau nu, după curriculum național – poate funcționa foarte bine în format online este, din punctul meu de vedere, o formă de discriminare.

Câteva observații:

1. E tot mai clar că noul an școlar, în contextul pandemic generat de valul 4, școala nu a fost pregătită din vară, așa cum ar fi fost de așteptat: testele rapide rămân și acum un vis; pregătirea profesorilor pentru, posibil, încă un an de online, cu lecții învățate și nevoia de îmbunătățire a procesului; lipsa evidentă a interesului pentru fondul educației, pentru învățare, recuperarea pierderilor, în vreme ce agenda decizională e concentrată aproape exclusiv pe forme.

2. Noi am ales să lăsăm mall-urile și păcănelele deschise, să ne petrecem toată vara pe la mare, concerte și cluburi, sacrificând în mod evident educația copiilor și, astfel, viitorul lor și al nostru, al tuturor. Devin tot mai costisitoare deciziile în lanț și situația în sine, când cunoașterea, știința de carte sunt adevăratele avantaje în acest ”sat global” extrem de competitiv.

3. De ce am dat vacanță forțată elevilor din sistemul public, în loc să trecem în online? Înțelegând, desigur că nici online-ul nu e ceea ce ar trebui să fie. Ce am avut în gând atunci când am trimis în vacanță aproape 3 milioane de copii, în timp ce mai bine de 100.000 de elevi au șansa să își vadă în continuare de școală?

4. Despre privilegii, într-un stat care unora le dă, altora le ia cu aceeași mână. Un stat care nu numai că nu luptă împotriva discriminării – apropo, Ministerul Educației e încă dator cu aplicarea OM 6.134/ 2016 – dar creează el însuși situații discriminatorii menite să adâncească inechitățile, clivajele educaționale, sociale și economice.

5. Că învață la privat sau la stat, copiii au aceleași nevoi și drepturi. Iar statul și instituțiile lui trebuie să fie corecte, să ia măsuri juste pentru fiecare dintre aceștia.

__________

Despre autor:

Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș.


6 comments
  1. Este o falsa problema existenta unei discriminări.
    La privat, elevii au avut deja vacanța. Și atunci, George din articol, a stat deja o săptămâna și acum intra in online.
    La stat, Mihai avea oricum o săptămâna de vacanța.

    Așadar, singura diferența între Mihai (stat) si George (privat) este ca Mihai are o săptămâna de vacanța in plus dar, a si stat la scoala o săptămâna in plus cu prezenta fizica, perioada in care George a avut vacanța la privat…

    Au prelungit vacanța cu o săptămâna pentru a nu fi nevoiți sa plătească pentru concediul părinților. In vacanța nu se plătesc compensații.
    Asta este singura discuție si motivatie.

    Nu știu de exista aceasta falsa preocupare de a ataca copiii de la privat.
    La privat sunt foarte foarte putini copii, raportat la nivelul național. Implicit, impactul acestor măsuri, din privat, este foarte limitat. In plus, la privat sunt mult mai putini in clasa si nu exista aceeași aglomerare.

    Luptați pentru măsuri corecte fata de toți si nu pentru o falsa discriminare, prin invocarea căreia doriți sa se aplice un tratament mai rău si celor din privat.
    Dacă luptați contra discriminării, cereți aceleași măsuri bune si pentru categoria defavorizata.
    In schimb, am văzut ca se cerere aplicarea unor măsuri, cu afectarea procesului educational, si pentru cei de la privat, ca sa fie pentru toți la fel de rău la ca stat…
    🤷🏻‍♂️

  2. De ce trebuie sa uniformizam tragand pe altii in jos?
    In loc sa ne revoltam de trecerea abuziva in vacanta a invatamantului de stat, ne doare mai mult ca invatamantul privat continua cu prezenta fizica.

  3. Ce sa ne mai imaginam.Realitatea este clara,profesorii fac aceleasi activitati in toate scolile ,in mediul urban si rural,dar rezultatele bune ale elevilor si scolilor au la baza banii si implicarea parintilor.In mediul rural sunt rezultate scolare slabe,ca parintii nu dispun de bani .Trist ,dar adevarat.

    1. Corect. Profesorul nu preda preferential, nu sopteste separat in urechea elevului din privat. Cine vrea sa invete invata oricum.Dar in performanta, indiferent de domeniu, se investeste. Cand eram copil, mama nu-si permitea sa ma lase la olimpiade pentru ca drumul pana la judet sau nationala ti-l plateai singur, mancarea la fel. Iar eu eram dintr-un satuc la 140 km de resedinta de judet. Un singur aspect, un singur impediment si a fost de-ajuns. Nu m-am inscris niciodata la olimpiada, desi ma solicitau profesorii, pentru ca stiam ca nu-mi voi permite deplasarile si masa si haine mai bune. Se-ntampla acelasi lucru atunci cand se striga in gura mare pentru online.Lumea nu se gandeste ca situatia din Bucuresti sau Cluj-Napoca spre exemplu nu este asemeni celeia dintr-un catun de munte.

      1. @Quintus In satucul de munte se putea foarte bine face scoala fizic pentru in multe localitati rata de infectare este sub trei la mie sau chiar zero in unele. Deci acei copii puteau merge fizic la scoala

        1. Tocmai asta este ideea: ca nu ne lasa sa predam fizic. Si cand am avut 1 la mie tot online s-a dispus. Trebuie o descentralizare. Una e sa ai in acest context 4 la mie la rural si alta 16 la mie in clase de oras cu 30 elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Colegiile centenare, eliminate din textul Planului Național de Redresare lansat în dezbatere. Cei 1 milion de elevi care „nu au avut acces la educație” după închiderea școlilor, din draftul PNRR, s-au transformat în „copii care au nevoie de dispozitive pentru educația online”

Forma finală, lansată joi seara în dezbatere publică, a Planului Național de Redresare și Reziliență nu mai conține nicio referire la colegiile centenare, așa cum conținea draftul documentului despre care…
Vezi articolul

Finlanda, țară declarată model pentru “reforma” ARACIP, nu are niciun echivalent al ARACIP. Ce se întâmplă cu evaluarea și autorizarea școlilor și grădinițelor în țara unde s-a format și Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu

Modul de reorganizare al agenției care autorizează și evaluează școlile și grădinițele din România a ținut cont de practicile din state cu sisteme performante de educație, inclusiv Finlanda. Așa a…
Vezi articolul

Rezultate admitere la liceu. Top 20 specializări în Prahova. Cele mai mari medii de admitere în 2024 sunt de la colegiile naționale Mihai Viteazul, I.L. Caragiale, Nichita Stănescu, Al.I. Cuza, Regina Maria din Ploiești și Nicolae Grigorescu din Câmpina

Rezultatele de la admiterea la liceu, etapa 1, arată că în județul Prahova primele 20 de specializări după ultima medie de intrare sunt de la 6 colegii naționale din Ploiești și Câmpina.…
Vezi articolul

Logica și psihologia trebuie să fie studiate în liceu, spune, cu argumente, inteligența artificială / IA poate găsi motive și pentru renunțarea la cele două materii, dar insistă pe păstrarea lor pentru abilitățile critice și de comunicare și “înțelegerea mai profundă a comportamentului uman”

Ideea ca psihologia și logica să nu mai fie predate în liceu este una greșită, în opinia inteligenței artificiale. Aceasta e convinsă de necesitatea păstrării celor două materii, în așa…
Vezi articolul

INTERVIU Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? Realizezi că sunt alte rute internaționale permise de tehnologie, pentru că restricțiile mai degrabă dăunează și sunt dorite de jumătatea dintre profesori care sunt sub medie – autoarea americană Barbara Oakley

Tehnologia actuală permite tinerilor de oriunde să urmeze cursuri internaționale și să se ducă după cei mai buni profesori, condiții în care respingerea noilor modele de predare, testate în pandemie,…
Vezi articolul