Modelul hibrid: Experiența unor școli din SUA care au predat combinat, la clasă și online, pe timpul verii – “Elevii participanți prin Zoom erau mai implicați decât cei prezenți fizic”

11.336 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Modelul de predare hibrid, cu o parte dintre elevi prezenți în clasă și o parte online, pe care școli din toată lumea se pregătesc să îl folosească în noul an, a fost explorat deja, punctual, în diverse zone. O profesoară din statul american Oregon, unde unitățile dintr-un district școlar au apelat la modelul hibrid pe timpul școlii de vară, și-a împărtășit experiența, cu avantajele și dificultățile apărute, pentru site-ul Edutopia. Ce a făcut să meargă acest model de predare? Tehnologia, folosită de elevi la clasă și acasă deopotrivă, reiese din relatarea citată.

Profesoara Christine Boatman, autoarea “ghidului” citat, predă într-un district școlar din Oregon, unde profesorii au încercat să înțeleagă mai bine ce înseamnă modelul hibrid aplicându-l pe timpul programului de școală de vară. Astfel, elevii au participat în parte la școală, în parte de la distanță, cu ajutorul tehnologiilor de transmis video în direct, precum Zoom.

Ce presupune sistemul tehnic al clasei-hibrid, în exemplul prezentat
  • Fiecare clasă are o cameră web mare și instrumente de redare audio de înaltă calitate, așa încât elevii care participă prin Zoom să poată vedea bine sala de clasă și să audă tot ce zice profesorul, dar și să poată răspundă fără probleme profesorului sau colegilor din clasă.
  • Clasa mai are un ecran TV de dimensiuni mari, pe care apare fluxul video al elevilor care participă de la distanță
  • Toți elevii, de acasă sau prezenți la clasă, au laptopuri pe care să își îndeplinească sarcinile.

Astfel, arată autoarea, toți elevii au acces simultan la informația prezentată și au aceleași oportunități de participare la discuțiile de clasă, la jocuri sau la alte activități. Toți elevii desfășoară aceleași activități prin intermediul laptopului, iar elevii pot răspunde întrebărilor profesorului sau participa la discuții indiferent dacă sunt de față sau acasă.

Articolul Edutopia citează o profesoară de matematică participantă la proiect, potrivit căreia “ëlevii care participau prin Zoom au fost mai implicați în activități decât cei prezenți fizic” în clase.

Dificultate aparte: clădirea comunității în clasă

În modelul hibrid, scrie autoarea, e mai dificilă, dar nu imposibilă realizarea unei apropieri strânse între elevi și între elevi și profesori. Pentru a clădi o comunitate, e important de urmărit:

  • să se pună accentul pe normele de participare la clasă
  • să fie acordate elevilor cât mai multe ocazii să comunice între ei
  • să fie organizate multe activități de tip team-building, cu participarea tuturor elevilor, de la școală și de acasă.

O activitate cu impact puternic este organizarea unor activități în grupuri mici de elevi, care să cuprindă atât elevi care stau acasă, cât și elevi prezenți la ore, care comunică între ei cu ajutorul laptopurilor. Astfel de activități pot fi: rezolvarea unor probleme, diverse lucrări, discuții pe tema unei sarcini sau a unei cărți pe care trebuie să o citească.

Profesoara citată arată că “trebuie să ne gândim dincolo de vorbire ca mijloc principal de colaborare, ar trebui să luăm în calcul beneficiilor colaborării prin tastare“, anume prin intermediul serviciilor de mesagerie și prin liste de discuții.

Este citat, în articolul Edutopia, și un director de școală participantă la proiectul hibrid, potrivit căruia:

  • “Școlile s-au schimbat și nu vor reveni la normal prea curând. Trebuie să acceptăm această schimbare și să asigurăm cel mai bun loc posibil pentru ca elevii să reușească”.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

Platforma socială și de învățare, gratuită, pentru antreprenori, lideri sau chiar profesori și directori de școli: Trebuie să privim sustenabilitatea ca pe o investiție, nu ca pe un cost, spune Ciprian Stănescu, organizator al Academiei de Sustenabilitate

Ce înseamnă să fii sustenabil? Să fii prietenos cu mediul? „Nu e doar despre cum să avem grijă de mediu, este un concept mult mai complex. Sustenabilitatea este despre elemente…
Vezi articolul

Exemple: Cum este predată educația despre mediul înconjurător și protejarea lui, în țările europene – raport Eurydice / Suedia are curs de reciclare în clasele 4-6 la orele de chimie, iar în Franța și Estonia tema dezvoltării sustenabile este “în sarcina fiecărei școli”

Predarea educației pentru mediu, ca temă integrată în mai multe materii sau ca disciplină separată, este diversă în țările din Europa, cu accent pe fiecare ramură a acestei problematici actuale:…
Vezi articolul

Articol susținut de platforma LearnGate.ro

De ce experimentele îi ajută pe copii să învețe mai ușor chimia, fizica, biologia și matematica. Laura Băjenaru, profesor de științe și examinator Cambridge: Experimentele sunt esențiale pentru că toate științele sunt vizuale, iar elevii au o inteligența vizual-spațială pe care noi o ignorăm – interviu

Laura Băjenaru este profesoară de științe și examinator pentru Cambridge Assessment International Education. A absolvit Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (Politehnica București) și are un Masterat în Biofizică…
Vezi articolul