Neclarități legate de bursele de merit din metodologia pentru burse școlare 2023-2024: Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit? În acest procent intră și elevii cu bursă de excelență olimpică?

26.764 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
„Vor lua bursa de merit 30% dintre elevii unei clase sau minim 30%?”, „Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit?”, „În acest procent intră și elevii care iau bursa de excelență olimpică?” sunt câteva dintre întrebările din metodologia cadru pentru burse din anul școlar 2023-2024 care au fost adresate Ministerului Educației la dezbaterea din 31 august

Secretarul de stat Florian Lixandru a răspuns la unele neclarități în timpul dezbaterii, însă precizările acestuia nu apar nici în lege, nici în metodologia cadru pentru bursele școlare. 

Neclarități din metodologia de acordare a burselor școlare 2023-2024, litera a)
30% dintre elevi vor lua bursa de merit sau minim 30%, cum se specifică în legea învățământul preuniversitar?

Metodologia prevede 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu, iar în legea învățământul preuniversitar scrie minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu.

  • „Bursele de merit se acordă pentru elevii de gimnaziu şi liceu, după cum urmează: 

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, cu condiția să nu fi acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior”, potrivit art 7 (1) din metodologia cadru.

  • „Bursele elevilor din învățământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educației, după cum urmează: 

a) bursele de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru”, potrivit Art 108, (12) din legea învățământul preuniversitar.

Când 30% dintr-o clasa înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit?

Bursele de merit în acest caz se vor acorda „prin rotunjire la întreg”, a răspuns Secretarul de stat Florian Lixandru la întrebarea unui părinte, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Educației. Însă, această prevedere lipsește din proiectul metodologiei cadru pentru bursele școlare.

Dacă am o clasă de 30 de elevi, 30% înseamnă nouă elevi care ar obține bursă de merit. Din cei nouă elevi, cinci obțin bursă de excelență olimpică. Câți elevi vor mai obține bursă de merit?

Părintele care a sesizat această neclaritate a solicitat sa fie introdusă o clarificare în acest sens, „exceptându-i pe elevii care primesc bursă de excelență olimpică”. 

Precizarea secretarului de stat Florian Lixandru: „Acordarea burselor de merit se face în ordinea descărcătoare a mediilor. Pe cei care merg la bursă de excelență nu îi mai trec aici și merg la următorul. Acord nouă burse de merit în clasa respectivă, conform legii, pentru 30% din efectiv”. 

Elevii de clasa a V-a iau bursă de merit?

„Conform proiectului de ordin, elevii de clasa a V-a nu primesc bursă de merit”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru pentru Edupedu.ro. 

Bursele de merit nu au fost acordate nici pentru elevii care erau clasa a V-a anul trecut, iar pentru asta Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Ministerul cu 10.000 de lei. 

În metodologie și lege este specificat că bursele se acordă pentru elevii de gimnaziu și liceu, cu precizarea că și elevii de clasa a IX-a sunt incluși printre beneficiari. Deși se menționează că fiecare clasă de gimnaziu și liceu primește bursa de merit, nu este însă nici o precizare legată de elevii de clasa a V-a sau criterii pe baza cărora se poate calcula în cazul lor, media generală anuală, având în vedere că în clasa a IV-a evaluarea se face cu calificative, nu cu note. 

În ordinul din 2022 prevederea îi excepta în mod clar: „Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a – a XII-a”,

Pentru clasa a clasa a IX-a, se va lua în considerare media de admitere la liceu sau  bursele de merit se vor acorda în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale?

În legea învățământul preuniversitar, se precizează că bursele elevilor sunt alocate din bugetul Ministerului Educației, după cum urmează:

a) bursele de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru;

Metodologia nu conține nicio excepție referitoare la elevii de clasa a IX-a:

Bursele de merit se acordă se acorda pentru 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, potrivit art 7 (1) din metodologia cadru.

Ordinul din 2022 includea o excepție pentru elevii de clasa a IX-a:

„Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:

a) au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;

b) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a”

Edupedu.ro a scris despre faptul ca bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10, având în vedere excepția din metodologia din 2022, comparând mediile de admitere la liceu. 

Neclarități din metodologia de acordare a burselor școlare 2023-2024, literele b), c)
Nu este clar la care dintre etape, pentru că elevii participă la olimpiada națională de matematică, de exemplu, etapa județeană. 
  • „b) elevilor care au obținut premiile I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
    c) elevilor care au obținut premiul I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;”

Florian Lixandru a precizat ca textul „este preluat din lege”. Părintele care a sesizat neclaritatea a spus ca trebuie introdusă precizarea „la etapa națională”. 

Edupedu.ro a scris despre faptul ca nu este clar dacă se acordă bursa de merit pentru premiile I obținute și la fazele mai mici ale concursuri școlare încadrare ca naționale. Vechea metodologie prevedea burse de merit pentru locurile I, II sau III la faze județene și zonale.

Prevederi legate de bursele de merit din proiectul metodologiei cadru pentru bursele: școlare 2023-2024:

Prevederi legate de burse și bursele de merit din legea învățământul preuniversitar:

Prevederi legate de bursele de merit din ordinul 5397/2022:

Citește și:
DEZBATERE Burse de merit pentru 30% dintre elevii unei clase indiferent de medie sau după un prag de medie, oricare ar fi acesta?

28 comments
  1. Incepe scoala si in loc sa-si vada de modificarea programelor pe specializari, ei au probleme cu acordarea burselor!
    Sa iei bursa de merit cu media 7 sau chiar 5 este aberant!
    Rusine!

  2. Nu mai inteleg nimic, copilul meu cu media 9.70 este a 10-a intr-o clasa cu 27 de elevi, sa inteleg ca nu va lua bursa? la alta clasa mai slaba cu acelasi numar de copiii exista posibilitatea ca un copil sa ia bursa cu media sub 9.50, cum este posibil?
    La fel, intr-o clasa de 27 de elevi sunt 10 care au media 10, cum se procedeaza?

  3. E o mare bataie de joc ce întâmplă acum cu aceste propuneri legate de bursele școlare. Faceți tot posibilul ca sa nu mai dați nici acei bani elevilor cu merite. Nu e corect ca elevii din clasa a ix să nu aibă aceleași drepturi ca ceilalți elevi. Sa se ia in considerare la fel media generală la terminarea clasei a viii. Si sa se dea tuturor celor care au terminat cu minim 9,50. Nu faceți decat să îi dezamăgiți pe elevi si sa nu le mai pese de acei bănuți, (bănuiesc că asta vă si doriți ) rușine!

  4. O mare rusine de lege, nu stiu ce rude are Dna Ministra a e
    Educatiei dar sigur se vor incadra la bursele de merit k doar pt asta a propus legea . Poate se aplica si in Guvern, doar 30% din Ministri sa aiba salarii cu sporuri incluse iar restul sa ramana la salariu de baza.
    Felicitari pentru incurajarea copiilor de a invata. Vor fi ,,pionii Romaniei,, si ,,campionii altor țări din lume,,

  5. Sa le fie rusine celor care ne conduc!Hei,doamna Ministru da-ti demisia! Nu este normal ca intr-o tara unde exista copiii buni ,sa li se taie aripile din start!Cred ca asta se vrea sa indobitoceasca populatia si sa ne manipuleze ei cum vor!Jucam ping pong cu legile si cu educatia!Noi suntem fraieri ca acceptam toate tampeniile lor.

  6. Bună ziua, dacă aceasta lege a burselor de merit cu 30% din totalul clasei va fi aplicabila anului școlar 2023 – 2024 , atunci copiii noștri vor fi încurajați sa nu mai dea 2 bani pe școală dacă sunt cu medie peste 9,50 și nu vor primii bursa de merit. Doamna ministru aceasta lege nu își are sensul. Cum poți explica unui copil cu media peste 9,50 ca nu va primii bursa de merit – ,,că așa se aplică legea” nu se clasează în primii 8 clasați din clasa în condițiile în care 27 de copii ai clasei sunt cu medii peste 9,5. Legea e de toată jena .

  7. Oameni buni,nu va mai mintiti cu medii generale de 10 si 9,99,etc. Nivelul educatiei din ziua de azi este in cadere libera,nu pot exista zeci de mii de medii generale de 10 la nivel national,nu se justifica.Haideti sa vedem realitatea scolii romanesti,exista si copii buni si foarte buni,dar goana asta nebuna dupa note face foarte mult rau.Asta este acum in invatamantul romanesc,goana dupa note,ore care nu se fac,salarii asa si asa.Sa se dea note REALE,nu umflate ,sa se faca scoala !

  8. Cea mai mare idioțenie! Nu spun ca cei cu media peste 8,50 nu ar fi deștepți, dar să dai Bursă de merit unora sub 8,50 într-o clasă unde poate cea mai mare medie e 6,iarin clasa unde e fetița mea, din 30 de copii, 11 au media10, iar 13 au peste 9,50,deci nici cei cu media 10 nu iau toți Bursă ca depășesc 30%.

  9. Bună ziua. Am o nelămurire , în lege se scrie ca se acorda burse de merit de drept elevilor care au obtinut locul I la concursurile naționale finanțate sau nefinantate de Minister. intrebare ar fi , elevilor de învățământ primar li se acorda acest tip de bursa ținând cont ca în anexele date de Minister apar și concursuri naționale care se desfășoară numai de la clasa pregătitoare pana la clasa a IV a. Va mulțumesc.

  10. O decizie foarte proasta.
    Intr o clasa buna, un elev cu media 9.74 nu se incadreaza in primii 9 si nu va lua bursa ; dar la un alt liceu cu media 6 esti primul din clasa si te incadrezi sa fii recompensat. Este corect ? De ce se mai numeste bursa de merit ? Cum adica merit sa iau bursa daca am media 6 sau 7, dar nu merit daca am rezultate bune si am obtinut peste 9.50. Cum sa explici acest lucru unui copil ? Cum sa ii explici aceasta nedreptate, cum sa il faci sa nu se simta frustrat ?

    Pe zi ce trece guvernantii nostri dau legi fara sa gandeasca, fara sa analizeze in profunzime ceea ce propun.
    Doamna ministru, treziti-va la realitate !!!! O Romanie educata nu inseama aceste legi aberante, care nu stimuleaza cu nimic eforturile unui elev bun.

    Poate acum, in al doisprezecelea ceas, realizati ca este un proiect de lege care nici macar NU trebuia propus, cu atat mai putin aprobat.

  11. Dacă nu mai există criterii de medie, atunci să se acorde și salariile doar pentru 30% dintre cei care au stat la baza acestei legi aberante.
    Dacă în acest mod se face economie la buget, să nu ne mirăm că toți copiii buni vor să plece din țară!
    Pe bună dreptate! Să rămână cei 30% de la licee tehnologice și să plece afară cei
    70%, cu medii peste 9.70.

  12. Și cum se va proceda intr-o clasa în care 50% din elevi au media 10? Asa este în clasa băiețelului meu. Cei care au 9.99 – 9.50 nu mai au dreptul la bursa dar cei din clase slabe pot lua bursa și cu media 5? Unde este corectitudinea și rasplatirea performantei aici?

  13. Cea mai mare mizerie care se poate face!!! Cum poti acorda bursa de merit unui elev cu media de 6 sau 7? Asta nu poate fi numită bursa de merit,ci bursa de mediocritate. Doar un mediocru poate propune si accepta o astfel de lege. Va bateti joc de o mulțime de elevi. Copilul meu are media 9,93 si nu se încadrează la bursa. Deja rad de el ceilalți cu medii peste 9,34. Oare va intrebati ce este in sufletul lui? Nu, pentru ca nu va intereseaza. RUSINE!!!

  14. este o mare discriminare și o mare decepție pentru copiii cu medii foarte bune dar nu primesc bursa ,cum un copil cu media 5,6,7 ,8 primește bursa și cel cu 9, 70 nu .unde este meritul? este absolut revoltător ce se intampla se încurajează prostia și se pedepsește copiii buni și muncitori! ce ar trebui sa facem,sa mutam copiii în clasa unde se încadrează la bursa? de ce noi părinți acceptam asa ceva!

  15. Cum mai poți numi Bursă de Merit o remunerație pe care o acorzi elevilor cu rezultate mediocre? Cu tot respectul față de părinții acestora, care poate nu își permit sa monitorizeze activitatea copilului sau poate copilul este forțat de împrejurări să întreprindă alte activități, dar să fii cel mai bun in colectivitatea ta cu o medie de 6 sau 7 nu este Merit. Nu sunt impotriva sa li se acorde si acestora, dar numeste o Bursă de Incurajare, de Sprijin, de orice altceva, dar nu de Merit.
    dar cum urmează an electoral și mediocritatea primează, e normal ca cei care se vad realeși să o sprijine. Din partea ei isi va face plinul la voturi.
    ȚARA NE VREA PROȘTI SI USOR DE MANIPULAT!
    Dar noi, părinți și elevi afectați, de ce nubne unim forțele să iesim in stradă să ne strigam nemulțumirea? Păi dacă se întâmpla asta intr o alta țară europeana până acum era asediu!

  16. Pentru elevii clasei a 9 a corect este să se ia în considerare media de admitere deoarece sunt elevi care au terminat clasa a 8 a în școli cu pretenții foarte mari si copii care vin din mediul rural unde s-a pus accent pe materiile de examen celelalte rămânând pe planul doi! Nu ar fi echitabil să se ia in considerare media anuala din clasa a 8 a pentru că nu au studiat în aceeasi clasă pentru a fi departajati corect!

  17. Bună seara,doamna Deca,am si eu o intrebare, de ce eu la 9,83 nu mai iau bursa si colegu de la celalalt profil cu 9,40 ia? care este logica dvs,sustinem nivelul scazut al situatiei scolare sau favorizam rezultatele elevilor care nu au aceiasi performanta cu aceia de 10!!!!!! Mulțumesc, sper ca functia dvs de ministru se va incheia in 2023

  18. Mulți elevi s-au pregătit pentru a avea rezultate bune la E.N. și pentru a primii bursa. Materia este aceeași peste tot, mulți care au medii bune de absolvire, nu au primit ajutorul unui profesor in particular. Consider ca, cei care au învățat, merita bursa de MERIT. Ar fi corect ca, cei care au media de absolvire peste 9,50 sa primească bursa, indiferent de locul pe care îl au in clasa respectiva. Cei care au intrat la licee bune și au mediile sub 9,80 nu primesc nimic, deoarece primii 8 din clasa au de-obicei media 10 sau 9,99. Este incorect. Sunt o eleva care a învățat mult toti anii de gimnaziu pentru a intra la un liceu bun, pentru a primii o suma cu care ma voi putea descurca in luna respectiva, deoarece liceul la care am dat este departe de casa. Bineînțeles ca fiecare are nevoie de o sansa, dar pentru a primii unele lucruri, trebuie sa muncești, iar contribuția elevului este cea importantă, nu a profesorului. Manualele sunt foarte bine structurate, avem răspunsurile la majoritatea întrebărilor pe internet. Dacă este interes, se poate. Va rog, fiți corecți! Fiți corecți cu cei care muncesc!

  19. In opinia mea, este nedrept acest concept de “primii 30% dintr-o clasa”. Sunt o eleva, care s-a străduit 4 ani de zile pentru a intra la un liceu bun, departe de casa. Am dat tot ce am putut pentru a avea o medie buna si bineînțeles, pentru a lua bursa. Primii 8 din clasa au media 10 si 9,99. Eu am media generala 9.78 si media se absolvire 9.55. Propun sa se acorde bursa elevilor care au peste 9,50 la examen. Cum s-a schimbat anul acesta legea de a nu se mai pune media generala la media notelor de la E.N, s-a se schimbe la fel si la bursa.

  20. mințile încețoșate ale decidenții sunt “neclare”
    ce blestem pe tara asta sa avem la.ministerul învățământului numai otrepe ,puse pe distrugerea învățământului.acum i a luat în colimatoriu pe cei mai buni elevi,pe elita,pe cei în care ne alimentam speranța într o tara mai buna.
    asta da Romania educata!

  21. Bursele de merit trebuie sa fie acordate elevilor cu rezultate f bune la învățătura! Nu se poate ca un elev cu media poate de 6 sa ia bursa de merit , la fel ca un elev cu media între 9.50 și 10! Sunt părinte și cadru didactic și spun ca bursele de merit trebuiesc acordate elevilor cu media între 9.50 și 10!

    1. Un elev ,care a terminat cu 9,48 ,la profil real,nu merita bursa de merit?Cu medii de 10 la mate ,fizica ,chimie ,cu participări si premii obținute la olimpiade judetene,care au dispărut de pe lista burselor.Asta ,în condițiile în care,elevul respectiv are și probleme de sănătate.
      Notele chiar au fost obținute pe merit ,cu multa munca și fara nici o ora de meditatie,în afara pregătirii de la clasa.Sa fim serioși, criteriile de acordare a notelor ,difera de la o scoala la alta și nu reflecta întotdeauna nivelul de pregătire al elevilor .Ca profesor ,cunoașteți acest lucru.Se vorbește doar despre elite și Colegii “de top”,unde performanta este susținută, în mare măsură ,de pregătirile elevilor in particular.Poate ca aceasta măsură, ii va motiva pe elevi sa învețe mai mult ,sa crească procentul de promovabilitate la EN.ii va încuraja și pe cei capabili ,ai căror părinți nu pot susține financiar meditații peste meditații.

  22. De ce elevii din clasa V nu au dreptul la bursă de merit,și ei au depus eforturi în anul precedent de școală, nu mi se pare normal și corect.

  23. Elevii de clasa a V-a nu pot lua bursa de merit dupa medii, insa AR TREBUI sa poata lua bursa de merit daca au participat la concursuri nationale si au obtinut locil1, este munca si dreptul lor. De ce li se sterge din pix acest drept?? Sunt multi copii care au astfel de performante si vor fi in toamna aceasta clasa a V-a. De ce diplomele lor nu sunt recunoscute? Mai ales ca sunt de la concursuri nationale finantate sau cofinantate de Ministerul Educatiei! Meritul lor nu conteaza? Drepturile lor sunt flagrant incalcate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicio școală cu toaletă în curte nu a fost modernizată în ultimul an, sub ministrul Deca: PNL anunță cifre similare cu cele declarate de fostul ministru Cîmpeanu în septembrie 2022 / Actualul premier Ciolacu declara atunci că toaletele din fundul curții trebuie să dispară din “România educată”

Nicio școală cu toaletă în curte din cele 180 luate în evidența lunii septembrie de anul trecut n-a fost modernizată până acum, cu două săptămâni înainte să înceapă noul an…
Vezi articolul

UPDATE Tichetele sociale pentru sprijin educațional, de 500 de lei, acordate pe baza unei proceduri de secol 19 prin care fiecare învățător sau diriginte întreabă părinții ce salariu au primit luna aceasta. Ministrul Educației dă vina pe lipsa interconectării sistemelor publice

Prevederea din ordonanța de urgență 133 din 2020, conform căreia tichetele educaționale de 500 de lei sunt acordate „familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat…
Vezi articolul

DOCUMENTE A fost prelungit termenul până la care universitățile pot depune cereri pentru înființarea de consorții regionale de învățământ dual de câte 21 de milioane de euro fiecare. Ghidul final al solicitantului, publicat de Ministerul Educației

A fost modificată data până la care instituțiile de învățământ superior pot depune cererile online pentru înființarea de consorții duale regionale cu bani din Planul Național de Redresare și Rezistență…
Vezi articolul