Numărul studenților refugiați din Ucraina, în România, s-a dublat în ultimele 4 zile, ajungând la 10.000 – anunță ministrul Educației la reuniunea miniștrilor învățământului superior și cercetării din UE, de la Marsilia

387 de vizualizări
Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Numărul studenților veniți din Ucraina, în România, în ultimele 4 zile ajuns la “aproape 10.000“, le-a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, omologilor săi din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Pe 4 martie, în urmă cu 4 zile, numărul era la jumătate, potrivit declarației aceluiași oficial, făcută la reuniunea Agenției Universitare a Francofoniei.

„România a primit pe teritoriul său, până în acest moment, mai mult de 300.000 de refugiați. 80 000 dintre aceștia au rămas pe teritoriul României. Aproape 10.000 dintre refugiați sunt studenți“, a declarat ministrul.

Acesta a prezentat măsurile anunțate de Guvern pentru copiii și studenții refugiați, măsuri care au fost publicate în Monitorul Oficial marți seara. Cîmpeanu “și-a axat intervenția pe necesitatea statelor membre de a răspunde rapid și pe măsura provocărilor cu care se confruntă sistemele de învățământ superior, cercetare si inovare“, potrivit comunicatului.

Foto: edu.ro

Reuniunea miniștrilor învățământului superior și cercetării din UE are ca temă „Coordonarea politicii UE de cooperare internațională în materie de cercetare, inovare și învățământ superior” și a avut loc la Marsilia, în Franța, în perioada 7-8 martie.

Cîmpeanu a menționat și Planul special pentru Ucraina, elaborat de Agenția Universitară a Francofoniei, al cărui președinte este, prin care se oferă sprijin concret și complex studenților care provin din cele 13 universități ucrainene, membre ale Francofoniei universitare.

Foto: edu.ro

Ministrul Educației a mai adăugat că, în noul context geopolitic generat de conflictul militar din Ucraina, este și mai mare nevoie de o coordonare a politicii UE de cooperare internațională în materie de cercetare, inovare și învățământ superior: „Apreciez în acest sens acțiunile întreprinse la nivel european iar Declarația propusă de Președinția franceză va putea consolida dialogul multilateral cu partenerii internaționali, bazat pe valori democratice și principii comune și va contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a ONU, la crearea de condiții mutual favorabile”.

Foto: edu.ro

Reuniunea a fost organizată sub egida Președinției franceze la Consiliul Uniuni Europene.

Foto: Grigore Popescu/Agerpres Foto


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții acuză Guvernul Bolojan că pune în pericol Casele de cultură ale studenților: proiectul de OUG care transferă Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei în subordinea Agenției naționale pentru sport „oferă cadrul de preluare a acestor instituții de către autorități locale care, de-a lungul ultimilor ani, au manifestat o lipsă de interes”

Alianța Organizațiilor Studențești din România se declară îngrijorată față de viitorul spațiilor Caselor de cultură ale studenților și „condamnă lipsa de rigurozitate în acest sens a cadrului legislativ propus prin…
Vezi articolul
ANOSR

Studenții Universității Maritime din Constanța discută astăzi cu rectorul Universității Politehnica din București. Aceștia se opun unei posibile desființări a Universității Maritime

Studenții Universității Maritime din Constanța se întâlnesc astăzi, 16 noiembrie 2022, cu Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București (UPB), după ce presa din Constanța a anunțat negocieri de fuziune…
Vezi articolul

Amnistierea plagiatorilor – Reacție dură a studenților: Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației. Să nu disimuleze lupta împotriva imposturii

Amnistierea plagiatorilor vechi, propusă chiar de forul care analizează acuzațiile de plagiat în doctorate, generează reacția dură a studenților. „Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației Naționale, solicitându-le continuarea luptei…
Vezi articolul

INTERVIU Mircea Miclea, despre crearea de universități metropolitane: Comasarea începe de la nivelul masterat, care e mai flexibil. Poți să și premiezi universitățile care-și comasează masteratele. Abia după se trece la comasarea programelor de licență / „Nu aș vedea o comasare între o universitate generalistă și o universitate medicină. Cred că este contraproductivă”

Comasarea și crearea de universități metropolitane este un proces cu reguli documentate în literatura de specialitate și cu etape similare fuziunilor dintre unitățile economice. Într-un interviu acordat Edupedu.ro cu privire…
Vezi articolul

Delegația Consorțiului Universitaria, din care fac parte cele mai mari universități din România, primită la Cotroceni. Implementarea PNRR și a Planului Național de Cercetare, pe agenda discuțiilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, la Cotroceni, o delegație a Consorțiului „Universitaria”, formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Daniel…
Vezi articolul

Studenții contrazic conducerea Politehnicii: incendiul din Regie a avut drept cauză instalația electrică, nu era niciun „electrocasnic vechi”, camera era locuită de o fată care a pierdut toate lucrurile

Studenții de la Universitatea Politehnica București (UNSTPB) cazați în cămine din Regie contrazic conducerea Politehnicii care spune că probabil cauza incendiului de duminică a fost un „aparat electrocasnic vechi” din…
Vezi articolul